Germania nu uită „Noaptea de cristal“
0Cancelarul Angela Merkel a participat ieri, alături de supravieţuitorii pogromului antievreiesc din 1938, la o ceremonie organizată la sinagoga de pe Rykestrasse, din Berlin, cea mai mare din
Cancelarul Angela Merkel a participat ieri, alături de supravieţuitorii pogromului antievreiesc din 1938, la o ceremonie organizată la sinagoga de pe Rykestrasse, din Berlin, cea mai mare din Germania şi una dintre puţinele care nu au fost distruse de nazişti în urmă cu 70 de ani.
Charlotte Knobloch, preşedinta Consiliului central al evreilor din Germania, şi-a exprimat speranţa ca amintirea pogromului, căruia i-a supravieţuit, să ajute la revigorarea toleranţei în această ţară. “Această zi, importantă din punct de vedere simbolic, este ocazia de a arăta că Germania este o democraţie deschisă diversităţii”, a declarat ea.
Noaptea de Cristal - unul dintre cele mai negre evenimente din istoria Germaniei - a fost, de asemenea, marcată şi de muzicieni, de actori şi de scriitori. Aceştia s-au reunit ieri seară în Berlin pentru a-şi aminti prin muzică de pogromul nazist care a provocat moartea a 91 evrei şi a constituit semnalul declanşării Holocaustului.
Manifestări similare au avut loc şi în alte oraşe ale lumii. Pogromul - prezentat de nazişti drept manifestare spontană a populaţiei, care i-ar fi atacat pe evrei în toată Germania - a fost declanşat de trupele lui Hitler în 9 noiembrie 1938 şi a durat două zile. Denumirea sub care a intrat în istorie vine din miile de vitrine sparte ale magazinelor evreieşti.
Noi descoperiri legate de Auschwitz
Cotidianul german „Bild“ a anunţat că planuri de construcţie originale ale lagărului nazist de la Auschwitz au fost găsite într-un apartament din Berlin.
Este vorba despre 28 de planuri cu date cuprinse între 1941 şi 1943, ştampilate de “Direcţia pentru construcţie a Waffen-SS şi a poliţiei”. Unele sunt semnate de oficiali de rang înalt din SS, iar unul are iniţialele şefului SS, Heinrich Himmler.
Mai mult de un milion de persoane, majoritatea evrei, au murit “în lagărul morţii” Auschwitz, situat în Polonia, în apropiere de Cracovia.