O mână de firme controlează economia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de doar 1.300 de companii deţin controlul a patru cincimi din economia mondială. Firmele private domină încă, dar cele de stat câştigă tot mai multă influenţă.

La această concluzie au ajuns James Glattfelder, Stefano Battiston şi Stefania Vitali, trei cercetători la Universitatea ETH din Zürich, după ce au comparat cifrele de afaceri, participaţiile la alte companii şi filialele deţinute de peste 43 de milioane de firme, informaţii luate din baza de date a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Astfel din cele 43.060 de companii 1318 deţin patru cincimi din economia mondială. Elita este formată din 147 de firme, care îşi decid nu numai „propriul destin", ci şi pe cel al altor companii care reprezintă 40% din economia globală, notează cotidianul „Die Welt".

Cea mai influentă companie este Barclays. Britanicii sunt urmaţi de o firmă americană mai puţin cunoscută, Capital Group. Printre firmele influente se mai numără francezii de la Axa, Merrill Lynch (preluată între timp de Bank of America), Goldman Sachs, Allianz sau băncile UBS şi Deutsche Bank. Cu o singură excepţie, China Petrochemical Group - locul 50, firmele din Top 50 sunt din SUA, Europa şi Japonia.

Cercetătorii notează că influenţa acestor companii se extinde şi în zona politică. În SUA, lobby-ul iniţiat de aceste companii a împiedicat autorităţile să aibă un control real asupra sectorului financiar. La fel şi în Marea Britanie, Elveţia sau Germania.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite