Agregatele, vânzări la jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diminuarea din acest sector este mai mare decât cea înregistrată în general în sectorul de construcţii. Vânzările companiilor de profil sunt mai mici cu minimum 50% faţă de anul trecut, în timp ce scăderea medie a construcţiilor este de 30%.

Agregatele sunt folosite mai ales pentru lucrări de infrastructură rutieră şi feroviară, iar scăderea numărului de proiecte de acest tip a dus în mod automat la un consum mult mai redus de astfel de produse. În aceste condiţii, vânzările de agregate ale Lafarge în România ar putea scădea în 2009 cu 55-65%, peste corecţia de 40% a segmentului de piaţă. „Anul 2009 nu arată prea grozav. Estimăm că vânzările noastre vor fi mai mici cu 55-65% în acest an, în valoare şi volum. Pentru 2010 există mai multe scenarii, dar nu mă aştept ca anul viitor să fie mai bun. Un scenariu realist ar fi realizarea unui volum similar”, spune Adam Paczoska, şeful segmentului de agregate din România al producătorului francez de materiale de construcţii Lafarge.

O scădere până la jumătate a fost înregistrată în primele nouă luni ale anului şi de către reprezentanţii Carpat Agregate. Având în vedere întârzierea demarării marilor proiecte de infrastructură, dar şi situaţia economică în general, aceştia estimează că piaţa de agregate va avea o uşoară creştere în partea a doua a anului 2010. „Acest lucru este însă condiţionat de începerea finanţării marilor proiecte de infrastructură şi de efectuarea controlului eficient pentru transport. Anticipăm că, după 2010, piaţa va avea un ritm de creştere de aproximativ 5 -10% pe an”, menţionează Cătălin Gâriuţă, Director General Carpat Agregate.

Concurenţa neloială

Aceste scăderi sunt înregistrate în condiţiile în care cererea este mai mică doar cu 40%, conform reprezentanţilor din piaţă. Lipsa unei monitorizări a sectorului din partea autorităţilor a condus însă la intensificarea competiţiei neloiale. „Vânzările Lafarge sunt afectate într-o măsură mai mare din cauză că majoritatea competitorilor, aproximativ 90%, nu respectă legislaţia privind limita maximă admisă la transportul rutier al produselor, în condiţiile în care piaţa de agregate este una cu rate mici de profitabilitate, iar cheltuielile de transport reprezintă aproximativ 50% din totalul costurilor”, explică Paczoska.

Competiţia neloială este reclamată şi de către ceilalţi producători din domeniu. „Cele mai importante probleme, pentru care nu avem o rezolvare, sunt cele ale transportului ilegal, precum şi neplata taxelor către bugetul de stat şi menţinerea controlului preţurilor de către Ministerul de Finanţe”, spune Gâriuţă. În plus, în ultima perioadă au apărut cazuri de întârzieri la plăţi de la unii clienţi ai producătorilor de agregate. „Aceste creanţe provin de la firme de construcţii care, la rândul lor, au de recuperat bani de la bugetul de stat”, detaliază Gâriuţă.

Polonia, un exemplu de urmat

Paczoska a dat exemplul ţării sale, Polonia, care are în vigoare un sistem de monitorizare şi control. Acesta împiedică asemenea distorsionări ale pieţei, după ce a trecut printr-o situaţie similară în urmă cu mai mulţi ani, pe fondul corupţiei specifice într-un stat ex-comunist.Pe lângă statistici anuale legate de exploatarea agregatelor, în Polonia se monitorizează inclusiv accidentele în care sunt implicate camioanele, fiind verificată cantitatea de materiale de construcţii pe care o transportă.
 
O altă soluţie folosită în Polonia pentru eliminarea competiţiei neloiale este cedarea unei cote din redevenţa plătită statului către autorităţile locale din zona de exploatare, care devin direct interesate de legalitatea şi profitabilitatea respectivelor activităţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite