Contractul cu Bechtel, finanţat cu bani din privatizarea BCR
0O parte din banii proveniţi din privatizarea BCR ar putea fi folosiţi anul acesta pentru construcţia autostrăzii Braşov - Borş. Formula renegociată a contractului încheiat cu Bechtel ar urma
O parte din banii proveniţi din privatizarea BCR ar putea fi folosiţi anul acesta pentru construcţia autostrăzii Braşov - Borş. Formula renegociată a contractului încheiat cu Bechtel ar urma să fie parafată de către Executiv săptămâna aceasta.
Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, a anunţat ieri că guvernul ar putea să aprobe săptămâna aceasta rezultatele renegocierii contractului încheiat cu Bechtel, finalizat în luna decembrie a anului trecut. "Urmează să intre în guvern o notă, o informare privind economiile importante, în valoare de 126 milioane euro, de care beneficiază partea română faţă de costurile iniţiale", a precizat Borbely. Potrivit MTCT, economiile aduse României pe toată durata contractului provin din modificarea procesului de acordare a avansului şi din scăderea unor cheltuieli cu proiectarea. Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), atrage atenţia asupra preluării riscurilor de către statul român, în sarcina căruia a căzut realizarea proiectării autostrăzii. Serviciile de proiectare au fost transferate de la Bechtel la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Jumătate de miliard de euro pentru Braşov-Borş
Pentru anul acesta, autorităţile aprobaseră iniţial o sumă de 100 milioane euro pentru continuarea lucrărilor la autostrada Braşov - Borş. Ieri, ministrul delegat a anunţat că suma prevăzută de la bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) pentru proiect ar putea fi mai mare, până la nivelul de 500 milioane euro. Transportatorii români susţin că finanţarea lucrărilor la autostrada Transilvania din banii proveniţi de la privatizarea BCR nu este cea mai bună soluţie. Preşedintele FORT ne-a declarat că "proiectul ar fi putut beneficia de oferta de creditare din partea Băncii Centrale a Americii şi pe care autorităţile române au refuzat-o".