VIDEO „Cum e agricultura pentru ţăran, aşa e muzica pentru noi“

Muzica lăutărească este identitatea comunei Clejani, însă acest patrimoniu riscă să se piardă odată cu ultima generaţie de instrumentişti. Cu gândul la vremurile de altădată, interpreţii s-au adunat în studioul de înregistrare, unde au vorbit cu reporterul „Adevărul“ despre muzică şi tinereţe.

„Muzica este viaţa noastră, prin muzică am trăit şi mi-am crescut copiii“, spune acor-deonistul Marin Manole, care a ieşit zâmbind din camera de înregistrare. „Asta e prima zi, mai venim şi mâine ca să facem albumul nostru“, zice maestrul.  

Nea Manole, cum îi spun cunoscuţii, şi-a dat întâlnire cu bunii săi prieteni în mansarda unei clădiri mai vechi din cartierul Dristor, un loc modest, dar care-i inspiră şi le trezeşte amintiri. „Am ales locul ăsta pentru că e autentic. După atâta exil sunt nostalgic, mi-e dor de muzica românească şi de tradiţiile noastre, de ardeiul iute, de ciorba de burtă, de tot ce e românesc“, mărturiseşte Damian Drăghici, cel care a iniţiat această întâlnire. „Facem un proiect cu lăutarii adevăraţi din România, pentru a readuce la suprafaţă talentul originar de la Clejani“, spune Drăghici, un muzician laureat cu Grammy, care a cântat în taraf de la 10 ani.

Lăutarii bătrâni intră pe rând în camera în care şi-au instalat un ţambal, o vioară, mai multe acordeoane, dar şi sintetizatoare moderne. În acest studio îngust, ei nu-şi cântă doar muzica, ci şi tinereţea.

„Am fost în 16 ţări, din Noua Zeelandă şi Australia până în Coreea de Sud. Nici nu mai vorbesc de Europa, asta e mic copil. Am cântat în Singapore, la Shanghai şi cel mai important e că am fost la Johnny Depp acasă“, îşi aminteşte nea Manole cu mândrie.

[De la stânga la dreapta: Manole Marin, Sandu Constantin, Florea Burcea]

Bătrânul a fost acordeonist la Taraf de Haidouks sau Taraful Haiducilor, grupul care a cântat la prezentările de modă ale designerului japonez Yohji Yamamoto, dar şi în filmul „Omul care a plâns“, alături de Johnny Depp. După ce au dus tradiţia în toată lumea, maeştrii lăutari s-au reîntors în locul de unde a pornit totul: Clejani. Un sat din judeţul Giurgiu, situat pe malul Neajlovului, la 36 de kilometri de Bucureşti, dar care are o istorie de peste 500 de ani, de când ţiganii muncitori cărămidari şi lăutari şi-au construit aici casele. În 1949, Clejani se lăuda cu 78 de lăutari care cântau la acordeon, cobză, ţambal, bas şi chitară şi cu un patrimoniu cultural de peste 500 de melodii. Un an mai târziu, etnologii au împărţit muzica în cântece de nuntă, de înmormântare, doine, balade, cântece de mahala şi de joc, cu texte în limba română şi romani, unele dintre ele fiind mai vechi de 200 de ani.

Şcoala de muzică din Clejani
„Cum e pentru ţăranul de rând agricultura, aşa e muzica lăutărească pentru noi. E trezoreria, vistieria noastră. Când spui Clejani, spui muzică, spui lăutari“, continuă Drăghici. „Bătrânii din Clejani vor fi profesorii care îi vor învăţa pe copii tot ceea ce ştiu. Vrem să le transmitem melodiile nu doar live, ci să le şi imprimăm în cărţi, ca să le răspândim în toată ţara“, dezvăluie interpretul. „Am început, încă din iulie, să lucrăm cu copiii, am avut un concert special, acum pregătim albumul, iar în ianuarie deschidem Şcoala de Muzică din Clejani, unde voi lucra cu un etnomuzicolog de la Conservator“, completează el.

După câteva ore de înregistrare, nea Manole şi colegii săi, Burcea şi Sandu, s-au aşezat la o masă rotundă din lemn, pentru ţigări şi discuţii. „Au mai rămas 20-30 de muzicieni, din câteva sute, câţi eram la început“, îşi aminteşte Florea Burcea la 81 de ani.

„Modernizarea asta e de vină şi viaţa după Revoluţie: fiecare s-a dus după bani, să mănânce o pâine. S-au mutat la Bucureşti şi nu au mai cântat, iar cei mai mulţi bătrâni au murit. Pentru noi, Ion Albeşteanu a fost şi mamă, şi tată“, continuă nea Manole. Maestrul Albeşteanu a fost unul dintre părinţii muzicii lăutăreşti, alături de Gheorghe Moţoi, Florea Băsaru, Petre Manole, Nicolae Neacşu şi Dumitru Baicu.

„Ar fi trebuit ca ăştia bătrâni să le spună tinerilor: «Băi, treci şi pune mâna pe acordeon!»“, mai zice nea Marin. „Însă, dacă şcoala va lua fiinţă, copilul se va duce să prindă talentul care vine din moşi-strămoşi“, îl întrerupe bătrânul Sandu Constantin, în vârstă de 76 de ani. Nea Manole şi-a îndrumat copiii pe drumul muzicii, iar Bogdan Manole, la 15 ani, este cel mai tânăr lăutar din Clejani.

Ar fi păcat să se piardă muzica asta. E tradiţia noastră, de la nunţi, de la petreceri. Fără lăutari, nunta ar fi parastas. Damian Drăghici - iniţiator proiect

Înregistrările, discuţiile aprinse şi fumul de ţigară le-au stârnit foamea instrumentiştilor, iar Damian i-a invitat la masă. Cântăreţii au coborât treptele cu grijă şi s-au îndreptat spre restaurantul improvizat de la parter, unde ospătarul i-a întâmpinat cu ciorbă de burtă caldă. Însă nu s-au aşezat la masă înainte de „rugăciunea“ muzicală. Nea Manole a luat acordeonul în braţe şi a început să strige: 

„Du-mă, Doamne şi mă pune
Unde e rachiu de prune
Şi nevestele mai bune
Cu bărbaţii duşi în lume,
Bărbaţii la colectiv
Mă fac broască pe pământ
Până intru în aşternut
Să le satur de iubire...“

La auzul acestora, nea Sandu şi-a scos o batistă, şi-a şters lacrimile şi a continuat melodia:
„Femeia care-i frumoasă
Unde-i pui mâna te lasă
Unde nu ştii, ea te-nvaţă...“

Nici nu a terminat bine fraza că nea Burcea l-a întrerupt: „Alo, alo, alo! Aici Burcea Florea“. Îmbrăcat într-un costum alb şi cu o cravată cu romburi negre, bătrânul în vârstă de 81 de ani şi-a aprins o altă ţigară şi l-a îndemnat pe nea Manole să „dea drumul la acordeon“. Apoi, a continuat cuvântarea:

„Sunt băiat de om sărac
Port haine de căpătat
Lasă-mă să pun mâna
Să pun mâna pe şorţ
S-apuc pupăza de moţ, măi!“
La finalul cântării, cei trei s-au aşezat la masă lângă ceilalţi lăutari colegi, care, obosiţi fiind, i-au urmărit de pe scaune.

Mâncarea nu le-a dat doar energie, ci şi idei, căci interpreţii şi-au amintit că deşi au muzică şi versuri, nu au şi nume pentru formaţie. După ce au renunţat la Buturugă şi Cina cea de Taină, pentru că nu le-au considerat suficient de atractive, bătrânii au votat în unanimitate pentru Cei nouă lăutari, nume de scenă la care au adăugat şi Magnificii, pentru prieteni.

[Bogdan Manole (15 ani), cel mai tânăr membru al formaţiei]

Bucuroşi de „botez“, lăutarii au continuat cu felul doi, friptură de porc cu murături şi cartofi prăjiţi, la care au adus şi un şpriţ din vin alb şi sifon.

„Ar fi păcat să se piardă muzica asta. E tradiţia noastră, de la nunţi, de la petreceri. Fără lăutari, nunta ar fi parastas“, a zis Damian. De altfel, tradiţia de la nunţi e mândria muzicii lăutăreşti, despre care a scris şi Gheorghe Ciobanu în cartea „Lăutarii din Clejani“. Etnomuzicologul şi-a amintit de o nuntă la care a asistat în 1960 şi unde s-au cântat 241 de melodii pentru mireasă şi 262 pentru mire. „Prin asta ne diferenţiem ca ţară, altfel am fi la fel ca ceilalţi“, a conchis artistul.

La finalul ospăţului, lăutarii s-au ridicat, s-au şters pe mâini şi l-au rugat pe fotograf să le facă o poză de la prima zi de lucru. „E, hai, că mâine o luăm de la capăt!“, a strigat nea Marin.