Mihai Albu o acuză pe Iulia Albu că nu-i permite să-şi vadă fetiţa. Reacţia stilistei: „Copilul meu nu este o jucărie menită să-i satisfacă orgoliul bolnav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Albu şi Iulia Albu au divorţat în 2013 după o căsnicie de 9 ani
Mihai Albu şi Iulia Albu au divorţat în 2013 după o căsnicie de 9 ani

Creatorul de încălţăminte Mihai Albu (57 de ani) a acuzat-o pe fosta lui soţie, criticul de modă Iulia Albu (38 de ani), că nu-i permite să-şi viziteze fiica, invocând drept scuză regulile de distanţare socială impuse de pandemia de coronavirus.

Mihai Albu s-a plâns pe contul său de Facebook că fosta lui soţie, Iulia Albu, nu-i permite să-şi viziteze fiica de 11 ani, pe Mikaela, şi că nu a mai văzut-o de două luni. Creatorul de pantofi spune că Iulia Albu invocă drept scuză pandemia de coronavirus şi a asigurat că el respectă toate regulile pentru a nu reprezenta un pericol pentru copilă. 

„Eu, da, merg la atelier, dar doar ca să fac plăţi, nu intru în contact cu muncitorii, nu vin clienţi, iau comenzi online. M-am consultat cu un avocat, am întrebat şi la Protecţia Copilului, am tot dreptul să-mi văd copilul dacă respect regulile la vreme de pandemie. Mi-am şi luat o mască performantă, de 300 de lei, cu filtre de unică folosinţă, ca să mă ţin departe de boală“, a spus Mihai Albu pentru Click!. 

Pe de altă parte, Iulia Albu îl contrazice pe fostul ei soţ şi spune că toate acuzaţiile sunt false: „Efectiv ne rugăm de el să îşi viziteze copilul, iar el refuză spunând că ne batem joc de el şi că el nu are timp. El ar vrea să o vadă doar la el acasă, unde stă câte 8 ore pe tabletă şi practic nu îl deranjează. În această perioadă o poate vedea strict în faţa blocului unde se pot juca şi 3 ore, dar na, asta presupune un efort pentru el, din câte înţeleg.“

Mihai Albu a revenit la scurt timp cu un mesaj pe Facebook prin care mărturiseşte că în urma „intervenţiei sale publice“, fosta lui soţie i-a permis să-şi vadă copilul. 

Astăzi, în a şaizecişitreia zi am reuşit să petrec cu Mika o ora şi jumătate în faţa blocului ei. Mă bucur că intervenţia mea publică a sensibilizat-o pe mama ei şi mi-a permis acest lucru. Sper ca de acum înainte să reintre programul nostru în normal! Bineînţeles că va avea reacţii de discreditare a mea în media (cum ca am vrut publicitate, că e pensia alimentară mică, că am prea mulţi angajaţi şi nu i-am dat afară, că de fapt mi-ar fi permis să stau cu fata în faţa blocului oricând aş fi vrut etc.) Nimic nu contează atât timp cât am vazut-o pe Mika şi că trăiesc cu speranţa că vom avea parte de acum înainte de programul stabilit de Instanţă. Aş mai ruga-o pe mama Mikăi să îi deblocheze numărul meu de telefon pentru ca eu să o pot suna oricând consider şi ea la fel, oricând simte că vrea să vorbească cu tatăl ei“, a mai spus Mihai Albu.

Iulia îl acuză, la rândul ei, pe fostul ei soţ că se foloseşte de fiica lor Mikaela pentru a-şi face publicitate. 

„A fi persoană publică este un privilegiu. Implică muncă constantă, abilitatea de a gestiona diplomatic situaţii de criză, curaj şi asumare şi, nu în ultimul rând, voce. Voi lupta ca o leoaică pentru drepturile copilului meu şi nu voi permite nimănui să o folosească drept unealtă pentru a face rău sau a apărea în presa. Şi aceasta nu este o ameninţare, Este o promisiune. Copilul meu nu are de ce să fie târât în circul mediatic iscat de un personaj dornic de publicitate. Copilul meu nu este o jucărie menită să satisfacă orgoliul bolnav al unor persoane absorbite doar de propriu ego. Nu mai încerca să găseşti validare pe Facebook. Nimeni nu te mai crede. Nu faci decât să te îngropi singur. Şi te asigur că acel loc va fi rece şi vei fi singur“, a scris Iulia Albu pe contul ei de Instagram.

Mihai şi Iulia Albu au divorţat în 2013 după o căsnicie de nouă ani. Cei doi au împreună o fetiţă, Mikaela (11 ani), care se află în custodia Iuliei. 

        View this post on Instagram                   A fi persoana publica este un privilegiu. Implica munca constanta, abilitatea de a gestiona diplomatic situatii de criza, curaj si asumare si, nu in ultimul rand, VOCE. Voi lupta ca o leoaica pentru drepturile Copilului meu si nu voi permite nimanui sa o foloseasca drept unealta pentru a face rau sau a aparea in presa. Si aceasta Nu Este o amenintare, Este O PROMISIUNE. Copilul meu Nu are de ce sa fie tarat in circul mediatic iscat de un personaj dornic de publicitate. Copilul meu Nu Este o jucarie menita sa satisfaca orgoliul bolnav al unor persoane absorbite doar de propriu ego. Nu Mai incerca sa gasesti validare pe Facebook. Nimeni Nu te Mai crede. Nu faci decat sa te ingropi singur. Si te asigur ca acel loc va fi rece si vei fi singur. A post shared by Iulia Albu (@iamiuliaalbu) on May 11, 2020 at 11:56am PDT
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite