Irina Loghin, noi dezvăluiri: „Lui Ceauşescu îi plăceau romanţele”. Pentru ce melodii făcuse obsesie dictatorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
irina loghin

La 82 de ani, Irina Loghin a adunat amintiri memorabile din cariera ei, iar poveştile sale fac şi azi furori în emisiuni TV. Solista de muzică populară a fost recent invitata lui Dan Negru, în emisiunea "Legendele", din cadrul Observatorului de la Antena 1, şi a rememorat episoade incredibile pe care le-a trăit cu familia Ceauşescu. 15 Revelioane a petrecut Irina Loghin, cântând, pentru cuplul din Epoca de Aur.

Regina muzicii populare, Irina Loghin (82 ani), a cântat ani de zile la Revelioanele unde era invitat Nicolae Ceauşescu, care era un mare iubitor al muzicii sale. Aceasta a dezvăluit la emisiunea lui Dan Negru, de la Antena 1, ”Legendele”, că fostului preşedinte îi plăceau foarte mult romanţele şi a povestit un episod inedit în care însuşi dictatorul Nicolae Ceauşescu a intrat în culise şi i-a reproşat colegului ei, Benone Sinulescu, faptul că a uitat o strofă a unei piese.

Cum l-a certat Nicolae Ceauşescu pe Benone Sinulescu

”Îi plăceau romanţele. A cântat odată Benone Sinulescu şi, după ce a ieşit din scenă, a venit Ceauşescu în cabina unde stăteam noi şi i-a spus <Vezi că ai uitat o strofă!>. Benone a zis: <Da, o ştiu, dar am zis să nu o lungesc>. Zice: <Nu, melodia trebuie cântată aşa cum este ea, are o continuare, are o legătură>”. Totuşi, după ce a cântat timp de 15 ani pentru cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu, Irina Loghin a ajuns să fie interzisă din viaţa artistică din cauza gelozie ”tovarăşei”. În 1967, Irina Loghin a primit Ordinul Meritul Cultural Clasa a IV-a, iar un an mai târziu, Nicolae Ceauşescu o declara solista nr. 1 a ţării, începând să fie nelipsită de la recepţiile cuplului prezidenţial timp de zece ani şi jumătate. Potrivit Irinei Loghin, romanţele preferate ale lui Nicolae Ceauşescu erau: "A mai trecut un an din viaţa mea", "De ce oare eu te-am cunoscut", "Sara pe deal", "Departe te-am lăsat, sătucul meu".

Citeşte continuarea pe click.ro

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite