Ministerul Educaţiei: „Recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii trebuie să fie realizată în continuare de noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Educaţiei va fi cel care va echivala în continuare diplomelor
Ministerul Educaţiei va fi cel care va echivala în continuare diplomelor

După ce Universitatea Bucureşti a precizat, printr-o scrisoare deschisă, că echivalarea diplomelor ar trebui făcută de către universităţi având în vedere faptul că procedura este îngreunată de birocraţia de la nivelul Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), Ministerul Educaţiei a transmis un punct de vedere referitor la solicitarea instituţiei de învăţământ superior.

Mai exact, CNRED arată că Ministerul Educaţiei ar trebui să fie în continuare instituţia care să se ocupe de recunoaşterea şi echivalarea diplomelor, în baza atribuţiilor proprii. Printre motivele invocate de instituţie se numără inclusiv inadvertenţele care sunt constatate în procesul de înscriere la studii a studenţilor europeni, precum şi în respectarea normelor privind parcursul universitar şi completarea actelor corespunzătoare, care au un impact negativ la nivel naţional şi internaţional.

Totodată, CNRED susţine că „procedurile de recunoaştere a diplomelor obţinute în străinătate sunt într-o permanentă actualizare, prin raportare la legislaţia naţională şi bunele practici şi recomandări internaţionale”, dar şi că „fiecare solicitare pentru recunoaşterea diplomelor obţinute în străinătate este depusă direct la registratura ministerului sau transmisă prin poştă, în ambele cazuri fiind înregistrată cu număr unic”, potrivit comunicatului de presă.

În ceea ce priveşte necesitatea autentificării actelor de studii şi a furnizării de traduceri legalizate în procedura de recunoaştere, „precizăm că aceste cerinţe sunt conforme atât cu normele internaţionale, cât şi cu cele naţionale. Autentificarea actelor de studii, prevăzută în Convenţia de la Haga, „garantează recunoaşterea oficială prin lege” şi evită, în consecinţă, circulaţia şi uzul unor acte de studii falsificate. Traducerile legalizate pot fi efectuate în ţară sau străinătate, la orice furnizor autorizat de astfel de servicii”.

Care sunt explicaţiile pentru întârzieri

Referitor la termenele lungi în care sunt echivalate sau recunoscute diplomele, CNRED arată că aplică termenul general de soluţionare a unei solicitări de maximum 30 de zile, în practică acest termen fiind redus considerabil.

„Termenul de 90 de zile este generat de faptul că diplomele de doctor din state non-membre UE sau, în anumite cazuri, din state membre UE sunt recunoscute de către CNRED în urma evaluării efectuate de specialişti din mediul universitar, în comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Evaluarea CNATDCU provoacă întârzieri în soluţionarea solicitărilor de recunoaştere, având în vedere ritmul de întrunire a comisiilor la intervale neregulate de timp, precum şi aplicarea unor cerinţe şi proceduri diferite faţă de cele aplicate de CNRED în procedura de recunoaştere automată”, subliniază comunicatul.

Mai mult, legat de întârzierile în procesul de înscriere la studii a cetăţenilor UE şi SEE, CNRED spune că acestea sunt cauzate şi de modul de gestionare şi respectare de către universităţi a unui calendar adecvat în aplicarea procedurilor de selecţie/admitere şi înscriere. Gestionarea defectuoasă a acestui calendar determină, de cele mai multe ori, percepţia eronată că CNRED „blochează accesul la înscrierea la studii sau concursuri”.

Ce a solicitat Universitatea Bucureşti

Universitatea din Bucureşti cere, într-o scrisoare dechisă, ministerului Educaţiei, ca echivalarea diplomelor universitare să se facă direct de către universităţi, având în vedere că birocraţia de la nivelul CNRED îngreunează procedura.

„Conform Metodologiei CNRED, candidaţii din UE şi SEE care doresc să-şi continue studiile sau să obţină un post potrivit pregătirii superioare sunt obligaţi să urmeze o procedură îndelungată şi deosebit de greoaie, de multe ori de neînţeles pentru aceştia. Candidaţii depun sau trimit prin poştă, fără a obţine un număr de înregistrare de la Minister, copii legalizate ale documentelor de studii, precum şi traduceri legalizate în limba română. În special, aceste traduceri legalizate sunt greu de procurat, implicând, din partea candidaţilor deplasări la consulate sau ambasade aflate în alte oraşe decât cel de reşedinţă. Termenul pentru validarea acestor solicitări este cuprins între 30 şi 90 de zile, cel din urmă fiind stabilit pentru recunoaşterea titlului ştiinţific de doctor. Considerăm că aceste termene sunt prea lungi, astfel încât ajung în multe cazuri să blocheze accesul la înscrierea la studii sau concursuri”, notează Universitatea din Bucureşti într-o scrisoare deschisă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite