Performanţă vs.  „muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc”

Se discută în contextul noii legi a salarizării despre aplicarea criteriilor de performanţă în salarizarea bugetarilor. Ne-au trebuit 26 de ani să ne dăm seama că fără pornirea motoarelor motivării salariale, cum se face în privat, sistemul bugetar este condamnat la ineficienţă şi corupţie.

Egalitarismul absurd, de sorginte comunistă, în salarizarea profesorilor este vinovat,  în mare măsură, de prăbuşirea educaţiei din România.

O altă consecinţă perversă a acestei stări de lucruri aberante este dată de refuzul tinerilor de a lucra pe salarii minime, indiferent cât de performanţi sunt. De aici refugiul în sistemul bugetar a celor mai slabi pregătiţi salariaţi.

Nu mă miră poziţia sindicatelor care sunt şi plătite de salariaţii bugetari să-i apere de „evaluări ale performanţelor”.  Care evaluări ar face diferenţa între  cei care muncesc cu adevărat de ceilalţi.

Nici nu poţi condamna salariaţii, mai ales la început de carieră, care aplică principiul capitalist, altminenteri sănătos, „să obţii foloase maxime cu eforturi minime”. Ce să facă, muncă voluntară? Dacă salariul îi merge oricum, se va orienta spre eforturi minime.

Dar ca autoritatea statului să ignore atât de mult timp faptul că salarizarea „unitară” a bugetarilor vine din comunism şi n-are nici o legătură cu economia de piaţă, îşi are ca unică explicaţie interese electorale. Iată cum, pentru a n-a oară, interesele electorale condamnă ţara la înapoiere şi corupţie.

Să vedem cum ar sta lucrurile în educaţie dacă s-ar trece la evaluarea performanţelor profesorilor.

Bineînţeles că sindicatele au declarat că acest lucru este imposibil. Total fals.

Nu este prima dată când susţin introducerea unui sistem de evaluare în educaţie, standardizat, unitar la nivel de ţară, care să stea la baza salarizării, avansării în carieră, selecţionării managerilor.

Cu ajutorul aplicaţiilor informatice lucrurile sunt destul de simple.

• Crearea unor bazine de itemi unitari la nivel de ţară.

Acţiunea este dirijată de Ministerul Educaţiei şi constă în selecţionarea pe un portal a unor itemi, exerciţii, întrebări, din cele propuse de cadrele didactice din toată ţara.

Ministerul numeşte un selecţioner pentru fiecare disciplină, iar profesorii au avantajul că-şi pun numele sub fiecare item şi obţin  puncte importante în formarea contiunua.

Itemii vor fi departajaţi de către selecţioner, pentru fiecare disciplină, în minimali, medii, şi de aprofundare.

Bazinele astfel formate uniformizează evaluarea predictivă şi sumativă  în toată ţara, eliminând subiectivismul cadrelor didactice în elaborarea subiectelor destinate evaluării.

• Generarea unor aplicaţii informatice destinate evaluării

Nu sunt greu de realizat aplicaţii informatice care să genereze teste grilă, personalizate, cu subiecte similare dar nu identice. De ce să rezolve toţi elevii unei clase aceeaşi ecuaţie de gradul al doilea, când pot avea, fiecare, propria ecuaţie.

În ziua evaluării aplicaţia generează atâtea teste câte sunt necesare cu subiecte din cele trei categorii: minim, mediu, de aprofundare, eventual secretizate cu un cod de bare.

Elevii rezolvă propriul test tip grilă, care este evaluat apoi tot de aplicaţie, fără intervenţia profesorilor. Rezultatele sunt expediate automat la serverul central al Ministerului Educaţiei care face şi media notelor la testele unei clase, unei şcoli sau ale unui profesor.

Cu excepţia limbii române şi comunicării, dar inclusiv la gramatică, aceste teste pot funcţiona la toate disciplinele, pun în mişcare gândirea elevilor, care nu ar avea cum să ghicească între 5-6 variante de răspuns pe cel corect.

Argumentul că profesorul nu vede cum gândeşte elevul este fals, pentru că acest tip de evaluare se aplică doar la testele predictive şi sumative, la început şi la sfârşit de an şcolar.

• Evaluarea progresului şcolar al elevilor

Progresul şcolar al elevilor, concept de maximă importanţă în evaluare, este dat de diferenţa dintre media notelor la testele de sfârşit de an şcolar şi început de an şcolar.

Un progres şcolar de la media 2 la 5 este foarte bun şi profesorul este salarizat corespunzător, un progres şcolar de la media 5 la media 8-9 este excepţional, menţinerea la media 9 sau 10 este de asemeni un progres şcolar excepţional, profesorii respectivi fiind plătiţi în consecinţă.

Un profesor are de la 200 la câteva sute de elevi, dacă are doar câte o oră pe săptămână la clasă, aşa încât media statistică nu ţine cont de extreme, elevi foarte slabi sau elevi foarte buni.

Pe măsura aplicării acestui sistem el poate fi îmbunătăţit, dar nu există nici o scuză că nu se porneşte la drum cu un astfel de sistem de evaluare care să măsoare performanţele şi rezultatele muncii profesorilor prin progresul şcolar al elevilor  şi care să stea la baza salarizării lor.

Dacă Ministerul Educaţiei rămâne în continuare paralizat de frica faţă de sindicate şi de profesori, atunci ne merităm soarta.

Fără pornirea motoarelor motivării salariale şi reforma curriculară, vom constata din nou peste 10 ani că România este coada clasamentului în materie de educaţie şi formare profesională.