Cum ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din calendar...

Ar trebui să fie o sărbătoare naţională, o sărbătoare mereu înmiresmată de încrederea în renaşterea naţională – slujită, încrederea, de întreaga suflare aflată între hotarele vii ale ţării cu numele România; o sărbătoare a limbii şi a cărţii şcolare româneşti dintre aceste hotare, o sărbătoare pe care să o numim Sărbătoarea abecedarului – sărbătoarea primei zile de şcoală.

Suntem, astăzi, în pragul ei, numai două zile ne despart de ea.

Dar suflarea ideii de renaştere este, din păcate, cutreierată de răcoarea constatării că la noi nu vor fi, luni, pe bănci, abecedarele noi şi cărţile clasei a doua!

Prinşi, şi ameţiţi de patima electorală a prezidenţialelor, diriguitorii noştri politici, toţi la un loc, de stânga, de dreapta, de centru-stânga, de centru-dreapta, de toate stângile şi dreptele, au uitat să se mai intereseze, aşa s-ar cuveni, pentru nişte feţe cu obraz politic, cum stau lucrurile  cu deschiderea şcolilor, cu abecedarele noi, cu biata carte dătătoare a încrederii în renaşterea naţională.

„Nişte licitaţii“ pentru tipărirea manualelor au fost contestate chiar în pragul deschiderii şcolii – şi pe bănci nu vor fi aceste cărţi noi,  deocamdată. Dar, politicienii cu obraz politic puteau să facă aceste licitaţii din martie, din aprilie, din mai, din iunie, să fie loc şi de contestaţii şi de judecarea lor şi cărţile să fie pe bănci la 15 septembrie, când se ştie de un an de zile că se vor deschide şcolile.

Bătălia pentru prezidenţiale a ars suflarea noastră politică, nimic n-a mai contat în faţa acestei bătălii – avem, n-avem cărţi pe băncile şcolii, nu contează!, bătălie electorală să avem şi preşedinte – Preşedinte de ţară nou şi ţara fără cărţi de şcoală noi, pe bănci, la deschiderea şcolilor.

Cum s-o simţi, dacă s-o simţi, un Preşedinte de ţară, ales tocmai în toamna când vor lipsi cărţile noi pe bănci la deschiderea şcolilor?! Ce semn poate fi acesta?! În niciun caz un semn bun pentru încrederea în renaşterea atât de sperată a acestei ţări!!

N-am auzit, până acum, cel puţin, la un candidat la preşedinţie, un cuvânt despre soarta renaşterii şi prin şcoală a acestei ţări aflată într-o clipă de cumpănă a identităţii naţionale şi de spirit.

Poate că zilele care vor veni, dintre cele ce vor precede alegerile, ne vor aduce vreo noutate. Deocamdată, ne animă doar patima fierbinte pentru noutatea cu care suntem ameninţaţi că ne-o va aduce  „dezbrăcarea" candidaţilor în ultimul moment.

Ridicolă trista ameninţare, grotescă patima, mizerabilă starea în care este aruncat un electorat întreg care, poate, mai speră... Cea mai ameninţată este însă Speranţa! Speranţa a ajuns cât un fir de păr, pe care, şi pe acesta, abia îl mai mişcă, abia îl fac să vibreze forţoasele glasuri ale candidaţilor îmbulziţi pe scena Cotrocenilor, care, la vedere, fără nici o ruşine, au uitat, toţi, că pe băncile şcolilor, la deschiderea anului şcolar, nu vor fi cărţile noi cu paginile de hârtie înmiresmate, cum nu poate fi înmiresmată tastatura calculatorului !

Mă gândesc dacă, la polonezi, primul ministru al acestei ţări, Polonia, care a plecat la Bruxelles să fie preşedintele Europei, a lăsat abecedarele pregătite să fie puse pe băncile şcolilor, la deschiderea anului şcolar.