ANALIZĂ I. Comparaţie între Legea Educaţiei Naţionale şi proiectul elaborat de actualul ministru

Remarcăm, încă odată, că principala preocupare a miniştrilor educaţiei este să facă o nouă lege. Să şteargă cu buretele tot ce s-a făcut până la ei, şi să ia totul de la zero. În zona sistemelor sociale, cum este şi sistemul educaţional, această poziţie, doar pentru a-ţi rămâne numele în istoria învăţământului, este din start greşită.

Aceste sisteme sunt inerţiale şi conservative, nu poţi decide în 2-3 ani dacă o lege e bună sau proastă. Sunt ncesari 12-15 ani pentru a vedea eficienţa şi calitatea unei legi.

Şi actualul Proiect  îşi propune să menţină învăţământul în aceleaşi tipare încremenite, provenind din şcoala comunistă, deşi contextul economic, social, politic, al provocărilor mondiale, este cu totu altul, de-ar fi să ne referim doar la piaţa unică europeană a forţei de muncă.

Într-un prim articol îmi propun să compar soluţiile unor situaţii importante, aşa cum apar ele în Legea Educaţiei Naţionale (LEN) şi în actualul proiect al legii educaţiei (PE).

• Conform art 23 din PE, clasa pregătitoare este din nou trecută la grădiniţă, denumită „grupă mare pregătitoare”.

Obsesia aceasta, care nu părăseşte politica educaţională  a PSD este inexplicabilă. La discutarea LEN s-au adus multe argumente în favoarea acestei soluţii, cum ar fi cadre didactice mai pregătite, adaptarea elevilor la atmosfera şcolară, supravegherea de către Inspectorate şi directori a procesului didactc, etc. Gimnaziile  au trecut de etapa de adaptare şi acum lucrurile merg bine.

Să bulversezi iarăşi toată organizarea şi planurile de perspectivă ale gimnaziilor este o mare prostie, inexplicabilă pentru cadre de conducere care au pretenţia că se pricep la învăţământ.

• Art 18 (2) din PE: La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie

Problema a fost deja decisă de CCR, în sensul că solicitarea scrisă se face atunci când elevul major sau părinţii solicită să facă ora de religie, nu să n-o facă. Să scrii acum în lege, ceva ce contravine unei decizii a CCR este iarăşi o greşeală, faci legea din start neconstituţională.

• Se renunţa în continuare la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, soluţie prevăzută în LEN.

Argumentele acestei treceri la gimnaziu erau:

-reducerea abandonului şcolar la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, acum 20-25%,  datorită eforturilor financiare şi fizice presupuse de plecare de la sat la oraş, la liceu.

-La 14-15 ani elevii sunt prea mici pentru meserii mai pretenţioase, n-au resursele fizice şi psihice necesare

-O şcoala generală de 10 ani, cu clasa pregătitoare şi clasa a IX-a, ar ajuta elevii să obţină cultura generală minimală pentru a  intra în viaţă şi piaţa muncii, dacă nu doresc sau nu pot să urmeze alte forme de şcolarizare, continuând cu educaţia nonformală şi informală.

-Cresterea importanţei şi calităţii gimnaziilor rurale, unele devenind în timp licee, piese de bază ale  campusurilor şcolare.

Obstinaţia de a respinge, fără argumente, o măsură bună, face parte din arsenalul celor care aruncă la gunoi tot ce-i bun, de la guvernările anterioare, doar pentru a-şi demonstra superioritatea.

• Arhitectura sistemului de învăţământ, prevăzută la art 23 (1) din PE.

Principala hibă a actualului sistem de învăţământ este aceea că nu oferă mai multe trasee educaţionale din care elevii, părinţii,  profesorii să aleagă pe acela care se potriveşte cel mai bine copiilor lor.

După gimnaziu, elevii au la dispoziţie doar două trasee: liceul şi şcoala profesională.

Propuneam acum ceva timp cel puţin următoarele trasee educaţionale:

 -Separarea, începând cu clasa a V-a, a două filiere educaţionale: filiera tehnologică şi filiera teoretică, după modelul german. 

- Educaţia nonformală şi informală, prin ucenicie la locul de muncă, finalizată cu certificare în instituţii de stat. 

- Formare profesională de scurtă şi medie durată, prin contract cu angajatorii, care asigură şi instruirea practică. 

- Formare profesională de lungă durată, in şcoli profesionale de 3 ani, prin contract cu angajatorii, aşa cum e prevăzut în LEN. 

- Formare profesională generală, de 2 ani, fără contracte cu angajatorii, în funcţie de resursele umane şi materiale ale şcolilor. 

- Filiera profesională în cadrul liceului, de 4-5 ani, pentru meserii pretenţioase, fără examen de bacalaureat şi acces la facultate şi fără discipline teoretice, excepţie făcând informatică şi comunicarea. Se termină cu examen de competenţe profesionale. 

- Filiera tehnologică, finalizate cu examen de bacalaureat şi obligaţia de a continua studiile  la universităţi tehnice. 

- Filiera vocaţională, cu acces doar la facultăţi corespunzătoare profilului urmat în liceu, aşa cum este în prezent.

- Filiera teoretică, aşa cum este în prezent, cu acces la facultăţi corespunzătoare profilului urmat în liceu. Accesul în liceu se face exclusiv pe baza examenului de admitere.

Fără o diversificare a traseelor educaţionale şcoala devine un „pat al lui Procust”, la care elevii renunţă să mai vină.

• Nu este rezolvată problema liceelor tehnologice care se depopulează

În ultimii ani, abandonul şcolar constatat la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, conduce la depopularea liceelor tehnologice.

Datorită întreitelor sarcini de învăţare, curricula teoretică generală (matematica, fizica, istorie, etc., aproape identică la toate filierele) curricula teoretică tehnică (disciplinele de specialitate) precum şi instruirea practică, elevii nu învaţă nimic temeinic, nu devin nici teoreticieni nici meseriaşi.

Aşa se explică faptul că majoritatea picaţilor la bacalaureat sunt din liceele tehnologice iar elevii renunţă la această filieră care nu le oferă nimic: nici o meserie cerută în piata muncii, nici studii suficiente pentru ca să ia bacalaureatul.

Şi atunci, de ce să mai vină la licee tehnologice?

Situaţia rămâne aceeaşi, depopularea liceelor tehnologice va continua în ritm accelerat.

Soluţia este prezentată mai sus. O filieră tehnologică liceală selectivă, cu clase mai puţine, şi cu examen de admitere, şi un liceu profesional, fără examen de bacalaureat, si fără curricula teoretica specifică, pentru meserii mai pretenţioase.

• Organizarea şcolii profesionale

Dacă în 2003 aveam 270.000 de elevi în şcoli profesionale, acum avem doar 30.000, un motiv de îngrijorare pentru că avem şi vom avea o piaţă a muncii de proastă calitate. Pe piaţa muncii de bazează economia competitivă şi atractivă, iar pe economie se bazează nivelul de trai.

Consecinţele sunt uşor de anticipat, în lipsa şcolii profesionale.

În actualul mod de organizare, păstrat şi în PE, deficienţa majoră o constituie găsirea unor agenţi economici care să intre în contract cu şcoala pentru un număr suficient de elevi să alcătuiască o clasă.

Dacă fiecare companie doreşte 3-4 elevi în contract, cu greu se pot strânge atâţia elevi cât să alcătuiască o clasă.

Ar fi necesare si avantaje fiscale pentru operatorii economici angrenaţi in contracte, pentru a deveni atractivă o astfel de activitate.

În LEN se prevede formare profesională de scurtă şi medie durată, iar noul PE îl prevede doar pentru cei care întrerup studiile.

O altă soluţie ar fi dublarea indemnizaţiei de la stat pentru elevii din  şcolile profesionale, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pentru ca elevii să fie de 15-16 când merga la şcoala profesională, şcoli profesionale generale  de 2 ani, fără obligaţia contractelor de şcolarizare, şcoli profesionale de stat în rural, care să ofere elevilor pregătire în domeniul agro-industrial.

Nu poţi deveni tractorist dintr-o şcoală profesională din oraş.

Voi continua analiză în articole viitoare.