Burta pe carte !?

S-ar putea spune că faima Finlandei a pornit, poate, de la binefacerile celebrei saune finlandeze, a trecut prin Rovaniemi – oraşul lui Moş Crăciun, prin componistica gravă a lui Sibelius şi prin recordurile atletice ale lui Paavo Nurmi, pentru a ajunge în prezent la renumele Nokia. Dacă este, însă, ceva care întrece în faimă toate acestea atunci aceasta este, cu siguranţă, şcoala finlandeză.

Aceasta este cea mai performantă din lume, îmbinând într-o curriculă armonioasă şi suplă educaţia, cunoaşterea, mişcarea şi practica.

Finlanda, cu o populaţie şcolară de aproximativ 600.000 de elevi, alocă anual pentru învăţământ peste 6,5 miliarde de euro. Sistemul de învăţământ este, în mare majoritate, public. Şi şcolile private, cele mai multe religioase, sunt finanţate la început de stat. Media nivelului de educaţie şcolară este peste a oricărui alt stat, 93% din elevi fiind bacalaureaţi şi 66% din ei intrând în învăţământul superior. După anii 2000, elevii de 15 ani din Finlanda se situează pe primul loc între elevii din ţările cuprinse în OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la toate cele 3 dimensiuni de evaluare – citit, matematică şi ştiinţe – ale testelor PISA – Programul pentru evaluare internaţională a elevilor.

De ce prezint toate aceste rezultate excepţionale ale învăţământului finlandez? Pentru a răspunde celor care, în dezbaterea naţională privitoare la numărul de ore de educaţie fizică necesare în programa şcolară, susţin că ar fi o greşeală să luăm din orele de limba română, de matematică sau de ştiinţe şi să le alocăm educaţiei fizice.

Pentru aceştia am luat exemplul şcolii finlandeze care, cu un număr anual de ore de şcoală mai redus ca al altora – 600 faţă de 800 în Franţa, de exemplu – a obţinut rezultatele de care vorbeam, oferind în acelaşi timp mai multe ore elevilor pentru mişcare – pentru exerciţiu fizic şi sport, pentru activităţi practice – meşteşuguri, lucru manual, pentru arte, muzică, desen.

Orarul şcolar finlandez oferă, opţional, până la 8 ore de educaţie fizică săptămânal, pentru clasele I – IV şi 10 ore de educaţie fizică pe săptămână pentru clasele V – IX. În acelaşi timp, elevii pot opta şi pentru un număr de ore de meşteşuguri (lucru manual) sau arte. În orarul şcolar finlandez, pauzele însumate trebuie să asigure minimum 75 de minute, cel puţin una dintre recreaţii fiind petrecută obligatoriu în aer liber, indiferent de vreme! Cel puţin o oră de mişcare pe zi, ce exemplu – de urmat! – dat de cei care sunt pe primul loc la rezultatele şcolare!

Şi finlandezii nu sunt singurul exemplu. Ar fi multe de spus despre alte ţări europene cu rezultate şcolare remarcabile, cum ar fi Marea Britanie, unde curricula şcolară cuprinde 1-2 ore de educaţie fizică pe zi, faţă de şcoala românească, unde elevii au o singură oră de educaţie fizică pe săptămână... Să milităm cu toţii – părinţi, profesori, elevi – pentru minimum 4 ore de educaţie fizică pe săptămână în şcoli!

Trebuie să adaug rolul deosebit, în atingerea acestui deziderat, pe care-l au cei din presa scrisă, din radio şi televiziune, precum şi cei care scriu pe bloguri. Remarc, cu bucurie, campania dusă de unul dintre cele mai apreciate cotidiene de sport, „Gazeta Sporturilor”, pentru creşterea numărului de ore de educaţie fizică în şcoală, pentru revitalizarea cluburilor sportive şcolare şi a competiţiilor sportive pentru copii şi juniori.

Deci, burta pe carte, copii! Dar, mare atenţie părinţi şi profesori, să nu ajungem la tot mai puţină carte şi la o burtă tot mai mare!