Agresivitatea în şcoli şi bullyingul, cum ne trimitem în fiecare zi copiii spre abuz emoţional şi fizic?
0Bullyingul este interzis în şcoli prin lege, dar noi suntem aceiaşi. Vrem să aplicăm legea? Cine suportă consecinţele? A cui va fi răspunderea?
Aş vrea să-ţi imaginezi că te duci astăzi la serviciu şi chiar înainte să scoţi cardul de pontaj, un coleg de-al tău te îmbrînceşte răutacios, intenţionat. Că până ajungi în birou, lansează către tine mişto-uri şi injurii, poate şi câteva înjurături creative.
Apoi, când nimeni nu este de faţă, colegul tău, cel alături de care lucrezi zilnic, îţi dă nişte palme sau nişte pumni, pentru ca pur si simplu nu-i place mutra ta şi ştie clar că nimic nu i se va întâmpla dacă face asta.
Tot colegul, priceput la disimulare, îşi joacă rolul perfect în faţa şefului, are grijă să te sfideze cu orice ocazie şi să speculeze orice prilej de a se pune bine cu autoritatea.
Eşti nedreptaţit, agresat, umilit, insultat, neînţeles, dar se doreşte de la tine să fii entuziast, să rezolvi taskuri, să fii performant. Eşti pus în situaţia să colaborezi cu agresorul care te sfidează superior la orice interacţiune.
Recunoaşte că pentru mult mai puţin decât atât ai intra în depresie. Ce ai de facut? Raportezi şefului şi dacă nu ţi se face dreptate ai opţiuni… poţi să-ţi găseşti alt job…
Acum pune-te în situaţia unui copil bătut de un coleg. Un copil pe care părinţii îl trimit la şcoală să înveţe, cu deplină încredere în cei care ar trebui să aibă grijă de siguranţa şi educaţia lui.
Doar că la şcoală vocea agresivităţii reduce vocea bunului-simţ. Copilul este îmbrâncit de colegul lui de când intra în şcoală. Este bătut o dată la ceva timp pentru distracţie. Iniţial, cere ajutor Doamnei. Se purcede la mustrări peste mustrări şi lucrurile merg aşa în continuare, fără nicio consecinţă convingătoare.
Ce învaţă copilul victimă?
Că nu are pe cine să se bazeze, ca are colegi care tac de frica să nu le vină şi lor rândul, că tot ce obţine este simplă vorbărie. Nu mai are încredere în nimeni, colegi sau profesori, dar, spre deosebire de tine… nu poate demisiona.
Şi după îmbrânceli, injurii şi bătaie, el este ascultat de profesori. Se aşteaptă de la el să aibă încredere în sine, să performeze, să îi placă şcoala. Tu, părinte, te aştepţi de la el să îşi construiască sinele, să fie cetăţeanul de mâine, responsabil, voluntar, cu iniţiative. Să aibă încredere în instituţii, să repecte oamenii.
Ca părinte, încerci să tranşezi situaţia, faci sesizări şi te trezeşti în situatia „cuvântul copilului tău împotriva cuvântului celuilalt copil”. Şi este dificil mai ales că lucrurile acestea se întâmplă atunci când nu sunt martori, sau când martorii sunt atât de speriaţi, încât nu vor spune nimic.
În fapt, două victime de care nimănui nu-i pasă.
Câţi dintre profesori cer ajutor? Câţi dintre ei recunosc faptul ca mulţi copii care, într-un fel sau altul, obţin de la psihologi recomandarea de integrare ar avea nevoie de shadow care să-i asiste la şcoală, astfel încât dreptul la educaţie să fie respectat pentru toată lumea?
Câţi dintre educatori nu sunt la mâna părinţilor influenţi sau a unora cu tupeu nemărginit pentru că nu îşi înţeleg misiunea şi ezită să aplice regulamente şi sancţiuni care i-ar ajuta, de fapt, să câştige autoritate şi respect şi, mai ales, să facă şcolile un loc potrivit pentru educaţie?
Câţi dintre părinţi înţeleg că drepturile copilului lor se opresc acolo unde sunt încălcate drepturile altui copil? Că alţi copii nu au drepturi mai puţine, ci fix aceleaşi drepturi ca şi copiii lor?
Ştiu o situaţie concretă în care copiii au filmat şi au predat, cu cea mai bună-credinţă şi încredere, către reprezentanţii instituţiei de educaţie, dovezile unei agresiuni petrecute la intrarea în scoală. În filmare un copil este lovit de un coleg de mai multe ori. Tare. Există mai multe sesizări de agresiune în şcoală care îl nominalizează drept autor pe acelaşi copil.
Oare cine răspunde pentru aceste fapte? Şi cum credeţi că se va sfârşi povestea?
O sa aflăm împreună.
Te ajută să citeşti şi articolele:
Se încarcă comentariile...
