Amânarea executării pedepsei

„Dacă doar impactul negativ asupra bilanţului băncii este motivul amânarii proceselor de tip «class action», atunci această amânare nu seamănă cu o amânare a executării pedepsei?”

Aşa cum era de aşteptat, cele două texte din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive care ar fi permis soluţionarea cu efecte „erga omnes” (opozabile tuturor) a proceselor privind clauzele abuzive a fost amânată pentru luna octombrie.

Determinantă în această decizie a fost intervenţia BNR şi a dlui Isărescu personal care au arătat public că, dacă aceste reglementări s-ar aplica, băncile ar pierde 1,3 mld euro, aceste pierderi urmând a se regăsi în patrimoniul deponenţilor.

Deşi noi „ştiam” că depozitele de pâna la 100 de mii de euro sunt garantate de stat, aflăm acum, în mod oficial, că s-ar putea ca, în cazul acelor bănci care ar „pierde” 1,3 mld euro, această garanţie să nu prea existe.

De banii deponenţilor te atingi, aşa cum ne-au demonstrat bail-in-ul băncilor cipriote şi cazul bail-in-ul băncii spaniole Bankia, doar în caz de (pericol de) faliment al băncii.

Cam asta ştim acum, chiar din gura dlui Isărescu.  Şi mai ştim că cele 2 bănci care au reale probleme cu clauzele abuzive (celelalte 7-8 bănci date în judecată pentru evacuarea din contracte a clauzelor abuzive având cifre reduse în domeniu) sunt atît de „puternice” încât ar avea probleme de dimensiuni cataclismice, dacă ar fi nevoite să restituie debitorilor lor plăţi nedatorate de 1,3 mld euro. Căci de banii deponenţilor te atingi, aşa cum ne-au demonstrat bail-in-ul băncilor cipriote şi cazul bail-in-ul băncii spaniole Bankia, doar în caz de (pericol de) faliment al băncii : ca să salvezi banca, taxezi depozitele mai mari de 100 de mii de euro sau transformi toate depozitele în acţiuni emise de bancă (nişte adevărate bilete de loterie, câtă vreme banca are dificultăţi financiare).

Să ne aşteptăm, deci, la un bail-in românesc?

E un model la care dl Isărescu nu doar că a achiesat anul trecut, dar la care a contribuit din plin, căci a lucrat - instituţional, desigur - la elaborarea proiectului de directivă care, de anul acesta, va face posibilă procedura de salvare a băncilor cu banii deponenţilor peste tot în UE, inclusiv, deci, în România. Să ne aşteptăm, deci, la un bail-in românesc? Două, trei? Sau doar la o extindere de la debitorii buni platnici la deponenţii cuminţi a cutumei băncilor de a trece costurile proceselor pierdute pe seama clienţilor, sub formă de comisioane?    

Dacă vorbim de un prejudiciu, atunci acesta se situează în patrimoniul clienţilor -“ debitori ai băncii, căci ei au plătit până acum băncilor sume nedatorate: clauzele constatate de autorităţi ca având caracter abuziv nu au efect faţă de consumator, deci sumele încasate în baza acestor clauze lipsite de efecte sunt plăţi nedatorate. A restitui ceva ce nu îţi aparţine nu înseamnă a suferi o pagubă. E ridicol să susţii că restituirea bunurilor furate ar fi o pagubă pentru hoţ. Aşadar, ce rost are această contrapunere a clienţilor -€“ debitori cu clienţii -€“ creditori ai băncilor? Vrea BNR să provoace o segregare a acestora, o adversitate între ei, după regula machiavelică de guvernare divide et impera? Lăsând la o parte faptul că cei care sunt deponenţi de bani în bănci sunt deseori şi debitori ai băncii pentru diverse împrumuturi sau facilităţi de creditare, deponenţii şi debitorii băncii sunt unul şi acelaşi lucru pentru bancă, având un element comun care îi uneşte: ei sunt consumatori ai serviciilor prestate lor de bancă, deci au dreptul la aceeaşi protecţie legală şi judiciară în această calitate.      

   
Pe de altă parte, reamintesc că cele două articole din Legea nr. 193/2000, recte art.12-13, amânate pentru octombrie, sunt obligatorii pentru Statul român, mulţumită statutului său de membru al UE. Două directive UE (93/13 si 22/2009) obligă statele membre ale UE să reglementeze mecanisme interne de corecţie a clauzelor abuzive (acţiuni în încetare), inclusiv sau mai ales prin procese de tip class action. Iar până la finalul anului va apărea o directivă care va impune şi acţiunile colective de recuperare a prejudiciilor cauzate de profesioniştii care încalcă legislaţia protecţiei consumatorilor şi pe cea a concurenţei. Aşadar, reglementarea nu poate fi evitată, ci doar amânată.

Reamintesc, de asemenea, că nimic nu împiedică clienţii băncilor să formuleze în continuare acţiuni individuale sau colective pentru evacuarea din contracte a clauzelor abuzive şi pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de aplicarea acestora.

Singurele două lucruri care vor lipsi în continuare sunt:

(i) efectul erga omnes, adică aplicabilitatea expres prevăzută de lege a oricărei hotărâri de recunoaştere a caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract-tip practicat de un profesionist, efect de care ar fi beneficiat şi băncile, căci vor fi ştiind că au sau nu au clauze abuzive în contracte;

(ii) judecarea procesului colectiv într-un singur loc, la tribunalul de la sediul profesionistului (în prezent, procesele vizând clauze abuzive se derulează în câteva zeci sau chiar sute de instanţe, ceea ce, evident, nu e în favoarea băncilor, ci a celor 10 mari case de avocatură din Bucureşti care le reprezintă în instanţă pe sume care, depăşind pragul zecilor de milioane de euro, se regăsesc, sub formă de comisioane de risc, în ratele pe care le plătim băncilor noi, clienţii lor cu rating AAA). 

În spaţiul judiciar românesc există în continuare şi se pregătesc încă multe procese individuale sau colective în care sunt incriminate clauze abuzive care urmează a fi evacuate din contracte. Personal recomand în continuare alianţele procesuale pentru astfel de procese, pentru toate avantajele inerente, dintre care costul scăzut „per capita” şi egalitatea de arme sunt cele mai importante.

Cu excepţia celor două procese colective trântite de Curtea de apel Bucureşti în februarie-martie 2013 (în condiţii cel puţin bizare, fiind date fără respectarea regulilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor şi a regulilor referitoare la conflictele de interese), anul acesta s-au câştigat toate procesele întemeiate pe Legea clauzelor abuzive, fie ele individuale sau colective.

Chiar şi cele două decizii ale Curţii de apel enunţate au „şanse" mari de a fi invalidate la ICCJ, având în vedere practica unitară a acesteia din ultimul timp (numai o singură bancă a pierdut 44 din 44 cauze la ICCJ în această primavară – vara, iar în ţară apar din ce în ce mai multe decizii irevocabile defavorabile inclusiv băncii care a „câştigat" la Curtea de apel în cele 2 procese colective).

La instanţele din Salaj, de exemplu, se obţin decizii irevocabile care stabilesc dobânda din contract la Euribor + marja 0 (zero), aşa cum spune contractul de adeziune, de altfel.

Aşadar, ridicaţi-vă, cereţi-vă drepturile. Faceţi alianţe procesuale. Declanşaţi împreună negocieri sau medierea cu banca şi, în caz de lipsa de reacţie pozitivă a împricinatei, daţi-o în judecată în coparticipare procesuală. Cu sau fără levierul ANPC sau al unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor, procesele de tip call-in pe care le-au organizat consumatorii de servicii financiare începând cu 2010 sunt încă posibile şi eficiente.

În final, o concluzie: nu am văzut vreun oficial care să nege că în contractele de credit de retail ar fi inserate clauze abuzive. Ar fi însemnat negarea evidenţei constatate inclusiv de ICCJ, care a „văzut” clauze abuzive în aceste contracte tot anul acesta, aproape fără excepţie.

Dimpotrivă, existenţa clauzelor abuzive în contractele de credit de retail este recunoscută chiar de BNR, care e efectuat un studiu de „impact", foarte subiectiv, de altfel, care constată pagube care s-ar regăsi în averea băncilor dacă s-ar elimina din contract aceste clauze abuzive, pagube cifrate la 1,3 mld euro (oare atât de fragil este sistemul, încă să fie în pericol dacă pierde 1,3 mld euro?).

Dacă doar impactul negativ asupra bilanţului băncii este motivul amânarii proceselor de tip class action, atunci aceasta amânare nu seamănă cu o amânare a executării pedepsei?