News

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extinderea centrului comercial Iulius Mall Timişoara va fi inaugurată în toamnă, după o investiţie de 60 de milioane de euro, iar reprezentanţii mallului estimează că traficul va creşte astfel cu circa 30%.

Iulius Mall, cu 30% mai mulţi vizitatori

Extinderea centrului comercial Iulius Mall Timişoara va fi inaugurată în toamnă, după o investiţie de 60 de milioane de euro, iar reprezentanţii mallului estimează că traficul va creşte astfel cu circa 30%. Anul trecut, traficul din Iulius Mall Timişoara a ajuns la 10,8 milioane de vizitatori, iar in prima jumătate din acest an numărul de vizitatori a crescut cu 5% faţă de anul precedent.

Lamda continuă proiectele din România

Dezvoltatorul imobiliar elen Lamda Development ar putea debloca în 2010 proiectele rezidenţiale şi de birouri din România, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, după ce 30-40% din spaţiile din complexurile respective vor fi rezervate pentru vânzare sau închiriere, a declarat Odisseas Athanassiou, directorul general al companiei, conform Mediafax.

În România, Lamda are două proiecte imobiliare, respectiv un complex de locuinţe în nordul Bucureştiului care va costa 40 de milioane de euro şi un depozit de 25 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite