Elon Musk afirmă că nu are propria casă şi că doarme la amici: „Chiar stau la prieteni” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elon Musk FOTO EPA-EFE

Elon Musk a declarat într-un interviu cu Chris Anderson, în cadrul conferinţelor TED, că nu deţine propria locuinţă, ci că doarme pe la prieteni.

Şi în trecut s-au mai scris articole despre faptul că Elon Musk duce o viaţă fără lux. Acum câţiva ani, Elon Musk a dormit în fabrica Tesla Motors care trebuia la acel moment să atingă un anumit prag de producţie.  

„Nici nu cred că am propria mea casă acum. Chiar stau la prieteni”, a declarat Musk. „Dacă merg în Bay Area, unde sunt inginerii de la Tesla, dorm prin rotaţie la diverşi prieteni”, afirmă el, completând că singurul lux este reprezentat de  avionul personal pe care îl utilizează pentru a economisi timp. 

„Avionul este singura excepţie, dar dacă nu aş folosi avionul aş avea mai puţine ore pentru muncă”, a argumentat el. 

Elon Musk are o avere de aproximativ 250 de miliarde de dolari.  

În 2021 Business Insider a publicat un articol în care se pare că Musk locuia într-o casă prefabricată, în valoare de 50.000 de dolari, închiriată de la SpaceX.

O altă declaraţie a apărut recent de la o fostă parteneră de afaceri, care a afirmat, că Musk nu a vrut să-şi achiziţioneze o nouă saltea când în cea veche au apărut găuri. În 2015 co-fondatorul Google, Larry Page, spunea că atunci când Musk vizita Silicon Valley, îi dădea un e-mail în care îl întreba dacă poate rămâne peste noapte la el: „Nu ştiu unde să stau în seara asta. Pot să vin?”  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite