Amnistie pentru persoanele fizice cărora ANAF le-a impus nejustificat plata CASS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012
Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va emite din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plăţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.

Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.

ANAF a anunţat atunci că a sistat emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate.

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, în cazul în care ANAF a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul CASS, organul fiscal nu va mai comunica decizia de impunere, iar în cazul în care nu a emis-o, nu va mai emite o astfel de decizie.

Proiectul prevede că este anulată contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu 1 ianuarie 2012 până la data intrării în vigoare a Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal adoptată de Guvern în 21 ianuarie 2015, pentru următoarele copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, ucenici sau studenţi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor (acestor categorii nu li se anulează contribuţia dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură), tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului (în cazul în care aceştia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură sau sunt beneficiari de ajutor social acordat conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, pentru aceste venituri nu li se anulează contribuţia), soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, persoanele persecutate politic de fostul regim comunist, magistraţii înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice, în timpul regimului comunist, veteranii şi văduvele veteranilor de război, persoanele ale căror drepturi au fost stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, luptătorii răniţi în revoluţia din Decembrie 1989, persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu au realizat alte venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorează contribuţia, femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia sau dacă nivelul acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Persoanele fizice care se încadrează într-una din aceste categorii şi care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiază de acest drept, la cerere, după obţinerea documentului justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuţiei, eliberat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite