Motto: Proprietatea este precum bălegarul: folositoare când este răspândită, urât mirositoare odată ce a fost adunată într-o singură grămadă mare."

1. Democraţia economică, un deziderat de milenii al omenirii- încă de la Aristotel, care clasifica polisurile greceşti după criteriul corectitudinii împărţirii bunurilor, în baza meritului personal. Filozoful grec a folosit pentru prima oară conceptul de „dreptate distributivă". Important de adăugat că acesta admitea că nu există un model universal de cetate ideală.  Deducem de aici că vechii greci ne-au lăsat principiile de bază pentru realizarea unei democraţii economice, fără de care democraţia politică este incompletă.

2. Necesitatea de a redefini ştiinţa economică.  Cuvântul economie provine din grecescul oikos nomos (conducerea/ administrarea casei). Economia, având ca obiect de studiu activitatea umană şi relaţiile interumane, se doreşte a fi o ştiinţă socială, umanistă. Economiştii ultimelor două secole s-au îndepărtat tot mai mult de sfera ştiinţelor sociale, reducând totul la date statistice, prelucrate de maşini de calcul. John Chrysostom Médaille, economist american şi teoretician contemporan al distributismului, rezumă totul prin următoarea afirmaţie:

Economia, încercând să reducă totul la cifre, nu a reuşit decât să ajungă analfabetă.

3. Putem învăţa din lecţiile trecutului despre originile actualului status-quo şi, mai ales, despre cum poate fi schimbat.   Istoricul Mircea Platon afirmă că secolul al XVII-lea a fost un moment cheie al istoriei: s-a făcut saltul de la o economie domestică, ce avea la bază principiile moştenite din Antichitatea greacă, la care se adăuga morala creştină a Evului Mediu, la o economie politică, tendinţă afirmată în Franta lui Ludovic al XIV-lea- mercantilismul colbertist (după numele lui Jean Baptiste Colbert, ministru de finanţe al Regatului Franţei, 1665-1683).  Economia, dintr-o ştiinţă ce oferea sfaturi practice de administrare a gospodăriei, devenea una care oferea principiile de guvernare economică a statului. De aici până la statul- Leviathan descris de Thomas Hobbes nu a fost decât un pas.

Mercantilismul sau socialismul monarhic devenea doctrina economică a statului absolutist, ajuns destul de puternic pentru a fi un „nivelator de interese locale", favorizând o mică oligarhie aristocratică şi financiară- nobilimea de curte, marii proprietari de manufacturi (predecesorii marilor industriaşi) şi marea finanţă. Reacţiile la mercantilismul francez s-au concretizat prin apariţia curentului economic fiziocrat (având ca reprezentant principal pe François Quesnay), care promova respectul proprietăţii private şi reprezenta interesele micii nobilimi provinciale, micilor agricultori şi meşteşugari. În ajunul Revoluţiei de la 1789, criza economică ce cuprinsese Franţa era una de reprezentativitate economică şi politică. Din păcate, fiziocraţii celei de-a doua generaţii nu au fost la fel de vehemenţi în ceea ce priveşte discursul despre descentralizarea statului şi restaurarea micii proprietăţi, administraţia regală reuşind să-i atragă de partea sa- un avertisment al istoriei ce ar trebui să fie luat în seamă...

4. Nu mai putem rezolva problemele recurgând la acelaşi mod de gândire care le-a provocat, parafrazându-l pe Albert Einstein. Un sfat valabil încă de la decăderea Imperiului Roman, prima civilizaţie complexă din istorie. În secolele IV-V, profunda criză economică prin care trecea Imperiul se dorea a fi rezolvată prim mărirea impozitelor proprietarilor mici şi mijlocii, marii proprietari fiind scutiţi de această obligaţie. Asta în condiţiile în care tocmai distrugerea clasei de mijloc fusese una din cauzele principale ale impasului economic. Războaiele de cucerire din secolele precedente nu au adus numai glorie Romei, ci şi o clasă de îmbogăţiţi cu o acerbă dorinţă de acumula tot mai multă putere, în cadrul unei economii sclavagiste. 

Şi alte societăţi antice şi-au găsit sfârşitul într-un mod asemănător: conform celor mai recente cercetări arheologice, cauzele dispariţiei civilizaţiei mayaşe au fost legate de degradarea mediului şi ascensiunea unei clase de bogaţi care monopolizase resursele naturale.

Mergând pe aceeaşi linie cu afirmaţia lui Einstein, americanul Kevin Carson caracterizează actuala ordine socială în următorii termeni: Scopuri paleotehnice cu mijloace neotehnice, în eseul cu titlu sugestiv „Vin nou în sticle vechi".  Vine să întărească această idee existenţa economiştilor care promovează la TV principiile capitalismului de secol XIX sau a celor care susţin o lege a proprietăţii intelectuale în epoca digitală.

5. Restaurarea micii proprietăţii, echivalentă cu o restaurare a normalului şi a substanţei limbajului. După cum remarcă istoricul Mircea Platon, momentele istorice în care s-a realizat o restaurare a micii proprietăţi au coincis întotdeauna cu o perioadă de efervescenţă economică, de revenire a firescului în discursul public, de reapropiere cetăţenească a limbajului, de optimism şi de libertate. Căci o oligarhie nu va face decât să îşi fabrice propria realitate, promovând un discurs public separat de standardul adevărului (Joseph Pieper, filozof german). Implicit, individul contemporan este obligat „să vorbească fără să spună nimic", pentru a nu zdruncina coeziunea unei societăţi globalist- corporatiste, conform autorilor cărţii „A Critique of the Personhood in the Social Sciences", Mary Douglas şi Steven Ney.
 
În România, programul politic al lui Călin Georgescu se apropie foarte mult de principiile modelului economic distributist. O altă iniţiativă notabilă a fost tentativa de înfiinţare a unui partid politic care să aibă ca doctrină economică distributismul- „A treia forţă" ( ţin să îl menţionez pe domnul Alex Imreh), neconcretizată însă din cauza cadrului legislativ nefavorabil. Voi încheia cu o întrebare retorică a scriitorului Ovidiu Hurduzeu, căruia îi datorăm publicarea excelentului volumul de eseuri „Economia libertăţii", ce reuneşte opiniile unor reputaţi gânditori contemporani:
 
Cum am putea rămâne români, creştini, liberi şi prosperi pe timp de furtună, când corăbiile cu sclavi din jur se scufundă?
Răspunsul la această întrebare- în următorul articol, ce va conţine 5 motive pentru care cred în viabilitatea modelului economic distributist.