Nuclearelectrica a deconectat un reactor de la Cernavodă după ce au apărut probleme tehnice la partea clasică a unităţii

Nuclearelectrica a deconectat un reactor de la Cernavodă după ce au apărut probleme tehnice la partea clasică a unităţii

Centrala de la Cernavodă are două reactoare nucleare funcţionale la Cernavodă

Reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectat azi de la sistemul energetic naţional, din cauza unor probleme apărute la partea clasică, informează Nuclearelectrica.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Societatea Naţională Nuclearelectrica SA informează că în data de 3 decembrie 2014, ca urmare a unor probleme apărute la partea clasică a Unităţii 1 CNE Cernavodă, s-a decis în mod conservativ desincronizarea Turbogeneratorului de la Sistemul Energetic Naţional, cu menţinerea reactorului la putere“, se menţionează în comunicat.
 
Potrivit companiei, toate sistemele au acţionat conform proiectului, fără a afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.
 
După efectuarea lucrărilor, unitatea va fi reconectată la sistemul energetic naţional. Nuclearelectrica produce, cu două reactoare nucleare, circa 18% din consumul naţional de electricitate.
 
Compania este controlată de stat, care deţine 81,27% din acţiuni, în timp ce restul acţiunilor sunt deţinute de către acţionarii de pe bursă.

Mai puteţi citi:

citeste totul despre: