„Gâsca cu ouă de aur“: Petrom face jumătate din profitul OMV

„Gâsca cu ouă de aur“: Petrom face jumătate din profitul OMV

Petrom produce jumătate din profitul austriecilor de la OMV cu doar o cincime din venituri  FOTO Mediafax

Petrom a generat în primul trimestru din acest an 49% din profitul OMV, faţă de 42% în primele trei luni ale anului trecut, câştigul grupului austriac fiind afectat puternic de evoluţia pe toate cele trei segmente, de explorare şi producţie, gaz şi electricitate, precum şi rafinare şi distribuţie, scrie Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, Petrom a adus o contribuţie de 328 milioane de euro la rezultatul OMV, în declin cu 9% comparativ cu 360 milioane de euro în primul trimestru din 2013.
 
Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente şi inventarul la rafinării a scăzut cu 21%, de la 849 milioane de euro anul trecut la 668 milioane de euro, se arată într-un raport al grupului.
 
Rezultatul grupului austriac a fost influenţat negativ de costurile mai ridicate înregistrate din depreciere şi activitatea de producţie în Norvegia şi România, de presiunea constantă pe marjele de pe piaţa gazelor naturale, precum şi de climatul dificil de pe segmentul de înmagazinare. 
 
Rezultatul mai slab al diviziei de rafinare şi distribuţie reflectă marja redusă şi impactul procesului de vânzare a complexului de rafinare Bayernoil, tranzacţie care ar urma să se încheie în trimestrul al doilea.
 
Petrom a înregistrat în perioada ianuarie-martie vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, şi un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19%, a anunţat compania.
 
Mai puteţi citi:
 
 
citeste totul despre: