Un experiment vesel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tema principală de dezbatere a „Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj” din acest an a fost „Căile libertăţii”. Discuţiile au fost susţinute şi dublate în plan teatral de producţii ale Naţionalului clujean precum „Spectatorul condamnat la moarte” în regia lui Răzvan Mureşan sau „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali”, spectacol regizat de regretata Mona Marian, ambele pe texte de Matei Vişniec.

De asemenea, a fost prezentă şi premiera cu Mein Kampf de George Tabori în regia lui Alexandru Dabija. Cum era de aşteptat, Teatrul a profitat de eveniment şi de prezenţa invitaţilor spre a prezenta şi alte producţii de dată recentă, dar şi premiere precum cea a spectacolului Clovni extratereştri.

Pentru montarea Clovnilor extratereştri, continuare repertorială, ideatică şi stilistică a spectacolului Războiul clovnilor, prezentat în premieră absolută în ediţia de acum doi ani a aceloraşi Întâlniri, Naţionalul clujean şi managerul său, regizorul Mihai Măniuţiu, au făcut apel la americanul Eli Simon, specialist în arta clovneriei şi profesor universitar în domeniu. Ca şi acum doi ani, Eli Simon şi-a ales trei parteneri de lucru. Aş spune că e vorba despre parteneri ideali. Pe excelentul compozitor Vincent Olivieri, pe cantautoarea Ada Milea care nu s-a limitat la a fi, alături de Anca Hanu, principala interpretă a muzicii montării. Ada Milea a jucat rolul Povestitoarei, a celei ce istoriseşte povestea clovnilor obligaţi de explozia propriei planete să pornească în căutarea unei alternative. Alternativă ce se dovedeşte a fi planeta Pământ. Cu toate că nu s-ar spune că locuitorii acesteia i-ar fi primit „din prima” şi chiar cu mare drag pe cei ce îi ajută acum să îşi facă viaţa mai suportabilă şi mai veselă. Ada Milea a revenit şi bine a făcut la prima ei profesie, aceea de actriţă.

image

Sub conducerea lui Eli Simon, cântăreaţa şi colegii ei clujeni – Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce şi Irina Wintze- au fost protagoniştii unui joc de o cuceritoare dinamică, un joc funambulesc ale cărui secrete se pare că şi le-au însuşit. Au jucat cu voioşie, dezinhibat, arătând că pot trece cu uşurinţă de la roluri de dramă, comedie şi tragedie tradiţionale la lucruri doar aparent minore. Oricum, defel simple. Urmărindu-i, lăsându-mă antrenat de jocul lor, contaminat de bucuriile şi tristeţile clovnilor, văzând cum, în decorul minimal Cristian Rusu, cu ajutorul unor costume de frapantă policromie cei aflaţi pe scenă pot crea, de data aceasta, nu doar o lume, ci chiar două, mi-am amintit că marele, neuitatul Toma Caragiu, spunea cândva că şi-ar dori să aibă şansa de a trece de pe marea scenă a Bulandrei în arena circului. Că această trecere l-ar valida deplin ca artist.

image

Sigur, s-ar putea spune că spectacolul Clovni trişti e unul ce se adresează preponderent copiilor. La premieră au fost prezenţi câţiva. Am văzut cu propriii mei ochi că s-au simţit în voia lor, cum nu se poate mai bine. Că s-au distrat şi că unii dintre ei au intrat cu bucurie în reprezentaţie, atunci când au fost poftiţi de interpreţi. Alţii şi-au construit propriul spectacol, în prelungirea celui de pe scenă.

image

Bine ne-am simţit şi noi, adulţii, identificând citate, savurând parodii, gustând glume şi cântece. Foarte bine ne-am simţit şi noi, criticii, altminteri ceva mai morocănoşi şi mai scorţoşi din fire şi din obligaţie. Numai că, spre a nu ne dezminţi, după ce preţ de vreo 90 de minute am râs pe săturate, nu putem să nu observăm că scenariul Clovnilor trişti e construit mai puţin sigur, mai puţin ferm, poate chiar mai căznit decât cel al Războiului clovnilor. Un minus ce nu afectează însă fundamental valoarea experimentului la care am luat parte.   


Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- CLOVNI EXTRATEREŞTRI;

Scenariu de Eli Simon;

Regia: Eli Simon;

Scenografia: Cristian Rusu;

Muzica: Vincent Olivieri;

Cu: Adriana Băilscu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce, Irina Wintze şi Ada Milea;

Data premierei: 10 octombrie 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite