„...numai de bine”

Există o morală a recunoaşterii faptelor bune şi a meritelor din orice biografie şi – îmi permit eu să adaug – cu atât mai mult şi mai semnificativ în cazul unor personalităţi care s-au şi înscris în istoria unei spiritualităţi, a unei culturi, îmbogăţind un patrimoniu şi, astfel, o anume identitate naţională.

Nu vreau să insist asupra subiectului care priveşte normalitatea sentimentelor şi datoriilor morale într-o societate şi în orice timp al acestei societăţi; însemnarea de faţă mi-a fost însă dictată de unele „comentarii” prilejuite de tableta dedicată, vinerea trecută, unei personalităţi complexe, determinată neapărat şi de veacul întreg al vieţii trăite în prim planul scenei sociale şi culturale, în lumina orbitoare, adesea, a celor mai puternice reflectoare, lumină care a făcut ca şi scăderile să-i fie subliniate cu o rară acuitate. Dar şi în acest caz, cu atât mai revelatoriu, morala recunoaşterii meritelor ne obligă să fim cinstiţi, şi fără să închidem ochii în faţa scăderilor omeneşti de care nu au fost feriţi nici sfinţii credinţei noastre creştine, să adăugăm meritele, dacă ele au prevalat, la amintitul patrimoniu al identităţii spirituale.

La 91 de ani, de curând, marea artistă Carmen Stănescu, din generaţia, se poate spune, a lui Radu Beligan, împreună cu care a şi jucat în ultimul, strălucit spectacol, „Egoistul”, pe prima scenă a ţării, observa cu atâta trist adevăr:

„Ne urâm unii pe alţii, aşa cum niciodată nu s-a întâmplat. Un popor este civilizat când îşi respectă bătrânii”.

Din păcate încă nu ştim să ne bucurăm de fiecare grăunte de har şi de fiecare clipă de înălţare spirituală învestite cu aceea carată de aur care se poate adăuga bogăţiei noastre de învăţătură, de înţelepciune, de plin sufletesc.

Mii de spectatori, zeci de mii, sute de mii l-au însoţit pe Radu Beligan în reprezentaţiile teatrale şi în filmele în care a jucat peste trei sferturi de veac şi au aplaudat frenetic.

Nu putem uita acest fapt de artă şi rezonanţa excepţională a acestui fapt de artă.

Ce să facă aceste sute de mii de spectatori care l-au aplaudat fericiţi în picioare după ce s-au bătut pentru un bilet la reprezentaţiile lui?

Există însă, iată, din păcate, şi această mentalitate, a minimalizării şi denigrării cu orice preţ a oricărei valori, mentalitate a sărăciei de bucurie atunci când meritele prevalează în faţa scăderilor.

Societatea noastră de azi este minată moral şi de această mentalitate păguboasă care ne ţine departe şi străini de solidaritatea nobilă presupusă de identitatea naţională şi de spirit, acea solidaritate ce numai ea ne poate îndreptăţi să fim demni de recunoaştere şi de respect în concertul naţiunilor lumii.