Un semnal de care se cuvine să ţinem seama

Sărbătoarea Sfintelor Paşti din anul acesta a fost întâmpinată de suflarea creştin-ortodoxă românească întreagă cu o mai vie decât oricând participare şi cu un mai viu decât oricând devotament şi cu o bucurie subliniat solidară identitar, începând de la cea mai mică bisericuţă de ţară până la bătrâna Catedrală Patriarhală, afirmând vocaţia spirituală a unui popor botezat şi creştinat de către Întâiul Apostol a lui Hristos.

A fost o manifestare, repet, subliniat solidară identitar şi a fost de observat cu satisfacţie prezenţa tinerilor generaţii la slujbele din Săptămâna Mare şi din noaptea Învierii şi din Săptămâna Luminată, semnal – cred eu – pilduitor pentru credinţa în rolul hotărâtor al Bisericii Ortodoxe în maturizarea morală a cetăţenilor pentru nevoia sinceră şi inspirată a acestora de credinţă, pentru locul pe care îl ocupă credinţa şi trebuie să-l ocupe într-o societate sfâşiată de atâtea contradicţii şi convulsii şi scăderi morale, într-o vreme în care vrăjmăşia ameninţă să ne dezbine şi să ne facă mai săraci sufleteşte.

Este un semnal important pentru cine vrea să vadă direcţia în care se îndreaptă majoritatea tinerelor generaţii pentru nevoia lor de modele morale de credinţă creştină ortodoxă, semnal care nu poate să nu ne atragă atenţia cu atât mai mult cu cât se petrece  într-o Europă sfâşiată, repet cuvântul, tocmai de convulsii care au mers în unele ţări până la ameninţarea sacralităţii, inclusiv materiale, a unor capodopere ale arhitecturii - 12 catedrale! -, care au fost ridicate să celebreze credinţa în pilda izbăvitoare a lui Hristos.

Rămâne ca sociologii şi teologii şi cercetătorii spiritualităţii româneşti de astăzi să investigheze, să studieze acest fenomen singular dătător de Speranţă pentru ţara noastră şi să facă publice concluziile lor şi să ofere administraţiei argumente pentru ştiinţa conducerii unei ţări care îşi caută şi prin credinţă şi îşi impune şi prin credinţă personalitatea şi autoritatea în geografia spirituală actuală europeană.

Ar fi, după opinia mea, un prilej bine venit schiţării cel puţin a unui program care să vină sub raport educaţional în întâmpinarea acestui fenomen.

Am văzut luate pur şi simplu cu asalt în noaptea Învierii, schituri şi biserici şi mănăstiri luate cu asalt de o suflare românească tânără, şi unele, chiar dacă nu cele mai multe, organisme media au dat ştire în programele lor de actualităţi cu privire la acest fenomen şi la bucuria de suflet care s-a înfiripat în ţară cu prilejul Sfintelor Paşti 2019.

Este un semnal care se cuvine să ne bucure şi de care sunt convins că trebuie să ţinem seama pentru ziua de mâine.