Suvenire şi impresii
0La 22 septembrie 1869, s-a pus piatra de temelie pentru principala gară a Capitalei, denumită, pe atunci, Gara Târgoviştei datorită numelui străzii pe care se afla – Calea Târgoviştei, astăzi Calea Griviţei.
La aceeaşi dată începeau şi lucrările de construcţie la calea ferată. Clădirea gării se afla pe o fostă proprietate a boierului Dinicu Golescu şi delimita marginea oraşului. A fost dată în funcţiune în noiembrie 1870, iar inaugurarea oficială a avut loc doi ani mai târziu, odată cu deschiderea căii ferate Roman - Galaţi - Bucureşti - Piteşti. În 1888, denumirea gării era schimbată, optându-se pentru Staţia Bucureşti Nord. La începutul secolului al XX-lea, la finele unor lucrări de dezvoltare a spaţiului gării, în 1907, staţia Bucureşti Nord dispunea de şapte linii. După sfârşitul Primului Război Mondial, se mai adăugau trei linii. În faţa clădirii gării se afla Piaţa Gării, denumită, în vremurile acelea, „Curtea călătorilor". În urma bombardamentelor din cel de-Al Doilea Mondial, aripa de sud a staţiei a fost distrusă, fiind refăcută apoi după 1944.