Paris, New York, Maramures

Dupa Hotel Europa (1996) si Pont des Arts (1999), prozatorul Dumitru Tepeneag (ironizat, pe vremuri, ca si alti autori textualisti, ca ar scrie carti subtiri ca niste lame de ras) incheie in forta o

Dupa Hotel Europa (1996) si Pont des Arts (1999), prozatorul Dumitru Tepeneag (ironizat, pe vremuri, ca si alti autori textualisti, ca ar scrie carti subtiri ca niste lame de ras) incheie in forta o trilogie postrevolutionara, cu romanul Maramures (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001). Formula sa e voit compozita, cu un plan al realismului suculent si cu unul de subtilitati naratologice, in care Autorul are de suportat reprosurile, malitiile si, uneori, avansurile erotice ale propriilor personaje. In Hotel Europa, asistam la un adevarat exod al eroilor catre Occident, in acea "Europa" in care tot tanjim sa intram. Acum, dupa ce au ajuns (si unii dintre ei s-au ajuns) la Paris si chiar la New York, ei se intorc, intr-un simbolic reflux, in familiara Romanie, in pitorescul Maramures. Prozatorul alterneaza cu multa dexteritate planurile si registrele epice, oferind cititorului doza necesara de senzationalism si facandu-l astfel sa asimileze mai usor celelalte "feluri" ale romanului: frecventele aluzii livresti, scenele onirice, notele polemice la adresa confratilor de breasla (de pilda, un pitic de gradina, barbos si enigmatic, pe care autorul-personaj il tot cara dupa el, este leit Paul Goma!)... Dialogurile vii au, tot asa, rolul de a tine treaza atentia lectorului, dar si de a-i caracteriza pe numerosii "ciudati" din roman: memorabilul escroc Gigi Kent, care trage, dintr-un scaun cu rotile, multe din sforile cartii, sau Vasile Kazar, pictorul maramuresean incurcat cu o japoneza (!), sau Myoko insasi, mignona si cam nimfomana... Doctori si pictori, sahisti si culturisti, afaceristi si femei frumoase defileaza prin paginile acestui cosmopolit Maramures, larg deschis catre mai multe zone geografice, mentalitati si paradigme culturale, pentru a le ilustra si a le face sa se "ciocneasca". Dupa atatea decenii de experimentalism in domeniul prozei, Dumitru Tepeneag a reusit aici o performanta ce merita salutata ca atare. A scris un roman puternic si original, pe care il vor gusta - din motive diferite - cele mai diverse categorii de cititori.