„Vinoteca” de cărţi

Nicolae Iliescu este fără nicio îndoială scriitorul care merge cel mai des la bibliotecă. Chiar mai des decât Ion Cristoiu. Unde mai pui că  este şi plătit pentru asta! Fapt cât se poate de normal de vreme ce este manager şi director general al bibliotecii la care merge. E vorba de Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Dar ce înseamnă de fapt această bibliotecă? Ne răspunde la această întrebare şi la altele chiar Nicolae Iliescu.

-34 de filiale răspândite în toate sectoarele Capitalei, asta înseamnă,  sintetic vorbind, Biblioteca Metropolitană. Dacă e să ne referim la UB-uri, adică la unităţi biblografice, care înseamnă cărţi, filme, CD-uri, albume, atigem cifra de un milion. Adăugaţi la toate acestea o mediatecă, o bibliotecă pentru persoanele cu deficienţe de vedere, una numai şi numai pentru copii, separtă de secţiile cu acest profil ce se găsesc în toate filialele. Plus o artotecă, adică o bibliotecă de artă, de unde poţi împrumuta gravuri pentru acasă.

-Rembrandt sau Nicolae Grigorescu, nu?

-Nu, nimic de felul acesta. Doar gravuri, cu obligaţia de a le restitui după trei luni. Ideea îi aparţine graficianului Mircia Dumitrescu şi deocamdată se află doar în fază de propunere.

-Iertaţi-mă, dar după mintea mea o bibliotecă înseamnă, înainte de orice, cărţi.

-Aşa este!

-Cu ceva vă lăudaţi în acest sens?

-Nu ne lăudăm, ne mândrim cu un fond de carte foarte valoros. Avem cărţi care au depăşit vârsta de o 500 de ani. Şi se simt încă în putere!

-Cărţi de <vinotecă>, se poate spune.

-De  <vinotecă>  sau de patrimoniu. Tot ce e de patrimoniu se păstrează la Filiala <Octavian Goga> din Drumul Taberei.

-Cum se păstrează?

-În condiţii de siguranţă, plecând de la umiditate, temperatură şi ajungând până la pază.

-Cred că dacă s-ar traduce valoarea lor în bani, aţi putea deveni oricând o sucursală a Băncii Naţionale.

-Sunt intraductibile, în sensul de inestimabile, aşa că…

-Apropo de bani, o bibliotecă nu poate funcţiona doar cu dragoste, are nevoie de bani ca să ţină pasul cu prezentul, dar, mai ales, cu viitorul.

-Înţeleg unde vreţi să bateţi. Nu ne prisosesc bani, dar ne descurcăm. Fiindcă pomeneaţi de viitor, vreau să vă spun că unul dintre cele mai mari proiecte ale noastre este Biblioteca Digitală a Bucureştilor. Am digitalizat până acum toate cărţile de la 1508 până la 1918. Şi mergem mai departe.

-Adică putem avea acces la cărţile acestea prin intermediul calculatorului?

-Exact!

-Măi să fie! N-o să-i pierdeţi în felul acesta pe cititorii obişnuiţi?

-Nu. Să ştiţi că vine destulă lume la bibliotecă.

-Chiar aşa? Cine?

-Grupele noaste ţintă sunt tinerii, până la facultate, şi vârstnicii. Ne trec pargul oameni de toate felurile. Toate felurile intelectuale, vreau să zic. Inclusiv academicieni.

-Dati-mi un exemplu!

-Alexandru Surdu, şeful Secţiei de Filozofie a Academiei Române.

-Cei care vin, excluzându-i pe academicieni, doar împrumută sau mai şi fură cărţi?

-Încă mai avem astfel de… intelectuali. Dar noi nu zicem că fură, ci că uită să înapoieze.

-Două întrebări de final, domnule Iliescu. Prima: Unde le stă mai bine autorilor de cărţi, în viaţa cea de toate zilele sau în bibliotecă?

-Categoric, în bibliotecă. Aici se înţeleg de minune unii cu alţii. Dispar diferenţele din timpul vieţii, cărţile, indiferent de relaţiile dintre cei care le-au scris, nu se ceartă niciodată între ele. D-aia şi cred că este mai bine ca cititorii să-i caute pe scriitori, pentru a-i cunoaşte, în biblioteci.

 - Ultima, chiar ultima întrebare, se poate îmbăta omul într-o  <vinotecă>  de cărţi?

-Se poate. Eu aşa plec seara acasă, beat de plăcere şi de bucurie că împart zilnic acelaşi aer cu Eminescu, Caragiale, Arghezi, Blaga, Eliade şi ceilalţi mari  <podgoreni>  ai literaturii române.