Nina Cassian, poeta dominată de luciditate

A trăit aproape nouăzeci de ani. În tinereţe a servit regimul comunist, care a şi răsplătit-o cu privilegii, dar a devenit repede suspectă din cauză că avea o vocaţie a libertăţii şi a libertinajului.  În scurtă vreme a devenit ea însăşi şi a rămas ea însăşi până la sfârşitul vieţii.

Nina Cassian a fost cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română. Eugen Barbu, maliţios, i-a comparat înfăţişarea cu aceea a lui Dante. Poeta însăşi şi-a făcut un portret terifiant, de o violentă expresivitate, studiindu-se în oglindă cu o luciditate dusă până la cruzime, manifestare paradoxală a nesăţiosului ei narcisism:

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat,/ această căpăţână de zahăr sau această/ figură pentru prora vapoarelor-pirat/ şi părul lung, lunar, pe ţeastă (Autoportret, din „Disciplina harfei“)

Dumnezeu a înzestrat-o pe poetă, în compensaţie, cu o inteligenţă sclipitoare, cu multiple aptitudini (pentru literatură, muzică, desen), cu spirit ludic. Ea a folosit toate aceste daruri ca mijloace de seducţie, care s-au dovedit irezistibile. I-a cucerit pe bărbaţi, pe copii, şi chiar pe femei. 
 

În ultimii săi ani de viaţă, acolo, la New York, unde se afla, a  continuat să farmece asistenţa, în orice împrejurare. Când participa la întâlniri organizate de Centrul Cultural Român din New York, se făcea imediat remarcată, prin modul paradoxal în care gândea, prin ironia ingenioasă, printr-o cochetărie agresivă şi totuşi de bun-gust.
 

Dacă şi-ar fi concentrat întreaga capacitate de creaţie într-o singură direcţie, poeta ar fi ajuns departe. A preferat, însă, să-şi risipească generoasa înzestrare pentru a obţine succese de-o clipă. În plus, a fost dominată mereu de o luciditate care a făcut-o să analizeze fiecare emoţie, să o distrugă prin analiză şi să o reconstruiască. Poezia ei este plină de trăiri reconstituite.