Umilinţele memoriei
0
Expoziţia „In memoriam – Marcel Chirnoagă” este deschisă, până la 15 aprilie, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Organizată la Palatul Şuţu, de Asociaţia Culturală „Marcel Chirnoagă” şi de Societatea Colec-ţionarilor din România, actuala expoziţie este una omagială.
Luna viitoare se împlineşte un an de la dispariţia unuia dintre cei mai importanţi graficieni şi, mai ales, gravori din arta românească. Prin eforturile Monicăi Cerchez Chirnoagă, soţia artistului, s-a născut expoziţia de la Muzeul Municipiului Bucureşti.
Lucrări din colecţii particulare, din diferite perioade de creaţie şi cicluri diverse, sunt etalate în două săli de la etajul muzeului, străjuite, la intrare, de portretul artistului. Gazdă, din alte lumi, în universul său creator, pasionat şi pasionant.
Vizitatorul este întâmpinat de câteva lucrări aproape uitate, clasificabile drept realist socialiste, care rezistă însă timpului şi schimbărilor de opinie şi de epocă prin seriozitatea meşteşugului. E bine că sunt acolo, pentru că subliniază, prin contrast, evoluţia organică a creaţiei sale.
Ispitele şi violenţa gândului
Începe apoi călătoria în lumea fascinantă a graficii artistului. Cu peste 30 de ani în urmă, criticul Ionel Jianu scria: „Operele lui Chirnoagă nu pot fi clasate nici în expresionism, nici în barocul modern, nici în succesiunea Capriciilor şi Proverbelor lui Goya, nici în suprarealism sau printre creaţiile inspirate de arta primitivă africană. (...) Marcel Chirnoagă ne prezintă imaginea unei lumi răvăşite de forţe obscure.
El le eliberează exprimându-le. Sau poate este vorba despre propria eliberare pe care o caută conferindu-le viaţă prin artă?”.
Intuiţia lui Ionel Jianu era corectă. Lumea formelor lui Marcel Chirnoagă este una a pasiunii, a violenţei, dar şi a unei ordini suverane a construcţiei lucrării.
Fanteziile amintind de „Ispitirile” medievale, de monştrii sau caii înaripaţi ai basmelor, de
profund telurica şi obsesionala povestire a infernului întâlnită la Bosch, sunt aşezate în pagină cu rigoarea şi meticulozitatea formaţiei lui de matematician.
Artistul a realizat de-a lungul anilor peste trei mii de lucrări, în diferite tehnici. Şi dintre ele, o bună parte ar putea constitui o biblie ilustrată, spre exemplu, una filtrată prin sensibilitatea exacerbată a creatorului, fie că este vorba despre îngeri, despre demoni, despre „Marea curvă a Babilonului” sau despre „Trâmbiţele Apocalipsei”.
Prezenţa în expoziţie a unor cicluri erotice, destul de inaccesibile înainte de 1990 din cauza pudibonderiei regimului, adaugă încă o dimensiune creaţiei sale.
Perfecţiunea formelor, măiestria meşteşugului, ştiinţa plasării în pagină fac din aceste gravuri, de mici dimensiuni de cele mai multe ori, adevărate opere de artă, excluzând orice urmă de vulgaritate.
Sunt expuse la Palatul Şuţu şi o seamă de volume ilustrate de Marcel Chirnoagă, amintindu-ne de minunatele gravuri în acvaforte pentru „Divina Comedie” de Dante sau de cele pentru Rainer Maria Rilke.
Neputinţele posterităţii
În prefaţa albumului său, apărut în anul 2000, Marcel Chirnoagă notează: „Cred că frumuseţea e o senzaţie fizică, ceva ce resimţim cu tot corpul – nu e rezultatul unui raţionament şi nu există reguli ca s-o atingem. O simţim sau nu...
Aş spune că arta (orice artă) este o formă de bucurie. Dacă citim ceva cu greutate, înseamnă că autorul nu şi-a atins scopul... O operă de artă nu trebuie să ceară efort, bucuria nu poate să ceară efort”.
Este poate cea mai directă, cea mai simplă definiţie a artei. Este, în acelaşi timp, modul de a trăi şi de a simţi, care i-a fost caracteristic. Operele din expoziţia de la Palatul Şuţu stau mărturie. Din păcate, nu şi expoziţia în sine. Un strat de nepăsare şi vechi este aşezat peste lucrări.
El este generat de culoarea moartă a panourilor de tip vechi, de lumina pu-ţină a sălii, de nodurile şi capetele de sfoară rămase deasupra tablourilor panotate după sisteme depăşite.
Din lipsa banilor, din imposibilitatea găsirii unui sponsor se explică inexistenţa fie şi a unui pliant care să marcheze momentul, să ofere câteva date despre artist, să depună mărturie pentru efortul depus de soţia artistului, de colecţionarii lui Marcel Chirnoagă, chiar de Muzeul Municipiului Bucureşti, căruia, bănuim, nu priceperea muzeografică îi lipseşte în primul rând. Păcat! Există moduri de a umili un artist dispărut şi acesta este unul dintre ele.
Se încarcă comentariile...
