Iisus va fi femeie, odată cu „Woman Unchained“ la Bucureşti
0Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 şi stabilită în Chişinău. A expus, printre altele, la Veneţia, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie şi octombrie, în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11). Printre lucrările ei, se află o „Cina cea de taină“ cu personaje exclusiv feminine, lucrare masivă şi scandaloasă, care va face senzaţie la Bucureşti.
Vernisajul expoziţiei de pictură a Irinei Greciuhina, intitulată „Woman Unchained“, va avea loc joi, 10 septembrie 2020, începând cu ora 19.00, în spaţiul de expoziţii Arbor.art.room, coordonat de Victoria Nagy Vajda. Evenimentul va avea loc în prezenţa artistei basarabene, venită special de la Chişinău pentru acest moment.
Expoziţia va rămâne deschisă până pe 11 octombrie, putând fi vizitată în fiecare zi, în plăcutele şi răcoroasele „ore de seară“ bucureştene. „Camera de artă“ este situată într-o zonă superbă a Bucureştiului, cu parfum eliadesc şi cărtărescian, una dintre acele străduţe pe care, pierdut fiind, te-ai putea crede la Paris, Lisabona, Roma sau alte oraşe europene cu „mitologie“.
Printre lucrările aduse la Bucureşti se află şi „Introduction to the culture“ sau „Unity in Diversity“ (2020, 300x200 cm, acrylic/canvas), lucrare masivă de trei pe doi metri, replică postmodernă la fresca „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci, în care Iisus şi cei 12 apostoli sunt reprezentaţi conform poziţionării din capodopera geniului renascentist, dar ca femei.
Viziunea feministă şi LGBTQ a Irinei Greciuhina cu siguranţă va scandaliza publicul românesc, încă tributar patriarhalismului şi altor sechele ale totalitarismelor moderne.
Curatorul expoziţiei este Doinel Tronaru, iar coordonatoare de proiect este Julia Vasilieva. Site-ul unde pot fi vizionate toate lucrările Irinei Greciuhina (doar o parte dintre ele vor fi disponibile la Bucureşti) se află aici.
Autoare afiş: Alyona Ciobanu
Irina e şi-o arhitectă de prestigiu
Irina Greciuhina (foto sus şi dreapta) s-a născut în 1982 şi este o pictoriţă care trăieşte şi lucrează în Chişinău, capitala Republicii Moldova. Este preocupată de „studiul arhetipurilor feminine“, de femeie ca „fenomen unic, divin şi natural în egală măsură“.
A studiat pictura la Academia de Arte din Chişinău, iar apoi şi-a continuat studiile la Universitatea Tehnică a Republicii Moldova, obţinând diploma în arhitectură şi planificare urbană. Din 2007, este şef al unui birou de arhitectură şi design din Chişinău, lucrând la proiecte naţionale şi internaţionale în exclusivitate şi câştigând numeroase premii de design şi arhitectură.
De-a lungul carierei, Irina a experimentat diferite stiluri şi tehnici artistice, iar din 2019 şi-a expus intensiv lucrările de artă şi a participat la proiecte internaţionale. Într-o perioadă scurtă de timp, artista a reuşit să participe la Bienala Internaţională de Pictură de la Chişinău, să-şi expună operele în Italia, Spania şi Franţa şi, totodată, să aibă primele sale solo show-uri.
Influenţele sale se extind într-o gamă largă, de la grafica japoneză la Tamara de Lempicka şi grupul moscovit AES+F.
Irina este reprezentată de galerii de artă din Los Angeles (SUA), Stavanger (Norvegia) şi Moscova (Rusia). Lucrările sale pot fi găsite în colecţii private sau ale unor corporaţii din Europa şi Asia.
Citeşte şi: „Femeile se află la conducerea lumii mele“. „Woman Unchained“, cu Irina Greciuhina la Bucureşti