Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Când te gândeşti la locurile legendare în care Mozart e la el acasă, primele nume sunt Salzburg şi Glyndebourne. Apoi Aix-en-Provence. Şi pe urmă vin restul, dar uităm – de vină e şi mediatizarea firavă – că mai există şi Stockholm, cu micul teatru Drottingholm, găzduind anual un festival de operă din care Mozart nu lipseşte aproape niciodată. Dar dacă ar fi să ne amintim rapid câteva producţii memorabile ale operelor sale, cu greu poţi evita Flautul fermecat (în suedeză, titlul original a fost Trollflöjten), regizat şi filmat de Ingmar Bergman tot la Drottingholm acum mai bine de 40 de ani. Nu e întâmplătoare această introducere, pentru că Marc Minkowski şi ansamblul său, împreună cu regizorul Ivan Alexandre şi echipa sa artistică au încheiat anul acesta un proiect cu trilogia Mozart/da Ponte chiar în luna August, tot acolo. Un proiect început în 2015 cu Le nozze di Figaro, continuat în anul următor cu Don Giovanni şi acum cu Così fan tutte. Practic, distribuţia de la Stockholm a ajuns intactă la Bucureşti direct de pe scena de la Drottingholm, după ce a cântat cele opt spectacole ale seriei. Aşa se explică poate şi incredibila mişcare de scenă a celor şase artişti într-o reprezentaţie care a depăşit cu mult graniţele unui semiconcert. Inexplicabilă rămâne programare spectacolului în miez de noapte la Festivalul Enescu, reprezentaţia terminându-se puţin după ora 2:00…

Îndrăznesc chiar să afirm că un Così fan tutte atât de bun nu s-a mai cântat niciodată în România ultimilor zeci de ani, ba chiar extind afirmaţia la întreg repertoriul mozartian.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.