Biografie: Răsfăţata „La Binoche“

De aproape trei decenii, actriţa iubită de critici şi de publicul din lumea întreagă face film şi teatru cu pasiune, iar în timpul liber pictează şi se implică în tot felul de acţiuni civice. Are la activ filme al căror număr este mai mare decât numărul anilor: Juliette Binoche are 47 de ani şi a jucat în 48 de filme, intrând într-o lume care a descoperit-o când abia ieşise din adolescenţă.

Anul viitor, admiratorii, care sunt destui, o pot vedea în „Cosmopolis", adaptarea romanului lui John DeLillo realizată de regizorul David Cronenberg. Pe ecrane mai rulează încă „Fiul nimănui", filmul lui Dito Montiel, în care joacă alături de Al Pacino. De asemenea, „La Binoche", cum îi spune alintând-o presa franceză, va colinda Franţa, cu spectacolul „Domnişoara Iulia", de August Strindberg, pe care l-a prezentat şi la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Avignon.

Cine este, de fapt, Juliette Binoche, chipul pe care cineaştii l-au folosit mult în ultimele două decenii, un chip lipit pe postere anul trecut la Cannes, în timpul festivalului, când artista a câştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă pentru prestaţia din „Copie conformă", regizat de Abbas Kiarostami?

Când nu e pe platoul de filmare, desenează, dansează, face design vestimentar. A publicat „Portrait (Dans les yeux)", un album cu desene. S-a implicat în campanii publice şi în iniţiative politice, i-a scris unui preşedinte de stat să-i ceară fonduri, a fost invitată la Casa Albă de un alt preşedinte. Binoche nu e atrasă numai de ficţiunea din film, ci şi de lumea reală, în care joacă mai multe roluri.

La început a fost... pensionul

Povestea cu arta a apărut acum aproape treizeci de ani, după ce s-a despărţit de o copilărie în care jucase în spectacole de teatru, ambii părinţi fiind actori la Paris, şi după ce a trăit la o vârstă foarte fragedă experienţa pensionului, alături de sora ei, după divorţul părinţilor. „Din copilărie, îmi amintesc în primul rând singurătatea", avea să spună peste ani actriţa care şi-a purtat cei doi copii în fiecare turneu şi în aproape fiecare loc de filmare.

În 1985, a jucat în „Hail Mary", filmul lui Jean-Luc Godard, care a propulsat-o imediat printre tinerii artişti în ascensiune. După aceea, pentru că se plictisea, a renunţat la studiile de la Conservatorul de Artă Dramatică de la Paris, unde a avut-o profesoară pe faimoasa Vera Gregh. Dar cinematografia franceză s-a trezit peste noapte cu o stea, după apariţia filmului „Rendez-vous", al lui André Téchiné. Peste numai trei ani, Juliette Binoche îşi începea cariera internaţională datorită cunoscutei creaţii a lui Philip Kaufman, „Imposibila uşurătate a fiinţei", după Milan Kundera.

Experienţa directă şi ascensiunea

Actriţa a fost, încă de la început, reticentă faţă Hollywood şi a refuzat, de exemplu, oferta lui Steven Spielberg de a juca în „Jurassic Park". Juliette Binoche a demonstrat că se numără printre artistele care au mereu ceva de dăruit şi, mai ales, ceva de descoperit despre sine. Răsfăţată de cineaşti şi de oamenii de teatru, care arareori i-au făcut reproşuri, chiar şi atunci când a jucat într-un spectacol sau într-un film de calitate reproşabilă, Juliette Binoche nu a devenit victima răsfăţului. Altfel, cum am putea explica faptul că în continuare pledează pentru pregătirea îndelungată, laborioasă a lui rol? Acum destui ani, înainte de a filma în „Les Amants du Pont-Neuf" (1991), a dormit pe străzile Parisului mai multe nopţi, experienţă care i s-a părut absolut necesară ca să poată juca o femeie fără adăpost.  Pentru rolul astfel pregătit, a câştigat Premiul Filmului European pentru cea mai bună actriţă şi o nominalizare la Premiile César, tot pentru cea mai bună actriţă.

Ascensiunea artistei a fost fără oprire. În 1993, valoarea ei a fost confirmată de interpretarea din „Albastru", film din celebra serie „Trei culori" a polonezului Krzysztof Kieslowki, care i-a adus cele mai importante premii pentru actorie. În 1996, a fost Hana din „Pacientul englez", pelicula lui Anthony Minghella, rol recompensat cu Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

După o copilărie nefericită, Binoche a ajuns acum una dintre cele mai apreciate personalităţi ale lumii  Foto: reuters

Dar această confirmare n-a mulţumit-o pe „La Binoche", în continuare dornică să experimenteze şi să fie la înălţime, în primul rând în propriii ochi. Aşa că, înainte de a filma în „Alice şi Martin" (1998), a petrecut luni întregi învăţând să cânte la vioară, în căutarea aceleiaşi autenticităţi care se arată în urma experienţei directe. Pentru cunoscuta peliculă „Ciocolată cu dragoste" (2000), adaptare a romanului lui Joanne Harris, producţia hollywoodiană care i-a ridicat enorm şi reputaţia, şi cota de popularitate, scriitoarea s-a trezit cu „La Binoche" în casa din Barnsley, spunând că vrea să petreacă un weekend acolo.

Neliniştită, de o frumuseţe senzuală care i-a dat multă bătaie de cap, plină de umor şi deschisă faţă de tot ce o înconjoară, Juliette Binoche ţine trează atenţia cineaştilor de ani buni. Distincţiile primite sunt nenumărate şi ofertele asemenea.

Teatru, din când în când

Alături de Isabelle Huppert, Kristin Scott Thomas sau Helen Mirren, „La Binoche" se numără printre acele staruri ale cinematografiei care nu au părăsit niciodată scena, deşi au păşit pe ea destul de rar. Din când în când, Juliette Binoche face teatru, fermecând şi spectatorii, şi criticii. În 2000, când a jucat pe Broadway în spectacolul „Trădare", de Harold Pinter, cronicarul John Heilpern de la „The New York Observer" scria: „Există trei motive pentru care trebuie să-l vedeţi imediat: Juliette Binoche, Juliette Binoche şi Juliette Binoche".

În 2008, a realizat spectacolul de dans „In-i", alături de coregraful Akram Khan, la National Theatre, Londra, surprinzându-i iar pe cei care vedeau în ea doar o franţuzoaică frumoasă, înzestrată cu o senzualitate fină.

Anul acesta, actriţa a prezentat la Festivalul Internaţional de la Avignon spectacolul „Domnişoara Iulia", de August Strindberg, rol cu care a cucerit iar publicul. După ce s-a jucat la Barbican Centre de la Londra, producţia va merge în turneu în Franţa.

„Pe scenă mă mişc altfel", a explicat artista într-un interviu publicat recent în cotidianul britanic „The Guardian".  „Cu cât joci mai mult, cu atât trăieşti mai mult şi-ţi dezvolţi o percepţie mai adecvată asupra vieţii. E ca şi cum ai curăţa ceapă. Cureţi foiţă după foiţă... Încerci să ajungi la un fel de transparenţă."

Cert este că observatorii fenomenului artistic de azi au suficiente motive s-o privească cu admiraţie necondiţionată pe „La Binoche". Criticii nu-i pun la îndoială nici talentul, nici pasiunea, nici seriozitatea, ceea ce nu se întâmplă tocmai des. Nu contenesc să sublinieze victoria ei firească, fără eforturi, în filmul hollywoodian (industrie care n-a avut mare putere de fascinaţie asupra ei niciodată, cum ea însăşi a insinuat de multe ori) şi în cinemaul european de artă, în care preferă creatorii independenţi, printre care Kieslowski, Kiarostami sau Haneke, şi pentru felul cum văd şi folosesc femeia, spre deosebire de artiştii hollywoodieni. Elogiile se datorează şi  faptului că Juliette Binoche n-a abandonat lumea Thaliei.

Mai puţin ştiute

- Juliette Binoche este cea mai bine plătită actriţă franţuzoaică din toate timpurile.
- În 1997, a figurat printre cei mai frumoşi 50 de oameni din lume din topul revistei „People".
- Şi-a expus lucrările de pictură împreună cu designerul Christian Fenouillat şi a conceput afişe pentru filmele „Les amants de Pont-Neuf" şi „Copiii secolului".
- A apărut în „Playboy", ediţia franceză, la 43 de ani.
- În 2007, l-a sprijinit în campania pentru alegerile prezidenţiale pe José Bové, care a fost învins de Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte al Franţei.

"Din copilărie îmi amintesc în primul rând singurătatea."
Juliette Binoche
actriţă