timon - ultimele știri
Târgul imobiliar tIMOn, programat să aibă loc în perioada 19-22 aprilie în Bucureşti, va fi anulat din cauza neprimirii în timp util a protocolului între Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi organizatori, au anunţat marţi organizatorii evenimentu...
Vlad Vlăsceanu, fondatorul şi directorul tIMOn, vrea să vândă afacerea unui investitor străin, au declarat surse pentru „Adevărul”. Ediţia din această toamnă a târgului imobiliar nu va mai avea loc....
Preţurile locuinţelor nu vor avea o creştere spectaculoasă în acest an, în ciuda apetitului mai mare ca urmare a creşterilor salariale, iar în prezent este o idee bună să cumperi un apartament pe care să îl închiriezi, deoarece ai un randament mai bu...
Românii pot cumpăra la Târgul Imobiliar Internaţional (tIMOn), care se desfăşoară în perioada 20-23 octombrie în Piaţa Constituţiei din Capitală, locuinţe cu până la 15% mai ieftine şi pot primi cadou, la achiziţie, mobilă sau o maşină.
Proiectul legii „dai casa, scapi de bancă“ îi determină pe cumpărători să se grăbească, speriaţi de posibilele efecte asupra contractelor de creditare, spun dezvoltatorii şi vizitatorii de la Târgul Imobilar Naţional.
Expozanţii de Târgul Imobiliar Naţional au scos la vânzare mii de locuinţe la preţuri accesibile prin programul „Prima Casă“, amplasate în toate zonele Capitalei, şi îşi aşteaptă clienţii cu discounturi generoase....
Pe fondul unei pieţe tot mai stabile, Târgul Imobiliar Naţional tIMOn va începe joi cu reduceri de până la 60.000 de euro şi oferte speciale de weekend care includ case complet mobilate, bucătorii scumpe şi locuri de parcare gratis....
Dezbaterile aprinse pe marginea Legii dării în plată au făcut ca în primele luni din 2016, prin programul „Prima Casă“ să fie acordate 4.700 de credite pentru cei interesaţi să cumpere o locuinţă, arată datele prezentate de dezvoltatorimobiliar.ro.
Dezvoltatorii imobiliari caută soluţii pentru a atrage clienţii către ansamblurile imobiliare noi, în condiţiile în care apartamentele vechi au încă priză la piaţă....
După un an în care piaţa imobiliară a dat semne de revenire, companiile au început să atragă clienţii cu noi produse, unul dintre ele fiind proiectele boutique, blocuri cu puţine apartamente, arhitectură şi dotări speciale....
În Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde se desfăşoară în aceste zile Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn), pot fi admirate mai multe curiozităţi, printre care şi casa cu design specific navetelor spaţiale....
Târgul Imobiliar Naţional - tIMOn - a fost deschis, joi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu 140 de expozanţi care au adus oferte reprezentând 20.000 de locuinţe noi şi oferă discounturi ce coboară cotaţiile caselor la minime istorice....
Începând de astăzi, vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn) vor fi întâmpinaţi cu reduceri de până la 15% la preţurile locuinţelor, cu decontarea primelor 12 rate lunare la achiziţionarea unor apartamente, dar şi cu diverse facilităţi incluse...
Târgul Imobiliar Naţional tIMOn, care începe joi, 22 octombrie, aduce în atenţia cumpărătorilor din România noi soluţii de locuire pe lângă cele tradiţionale. Dezvoltatorii încearcă să se diferenţieze astfel într-o piaţă în care cumpărătorii au deven...
O companie din Bulgaria vrea să construiască în Bucureşti un imobil de 100 de locuinţe sociale, pentru care va folosi containere ieşite din uz de pe navele de transport maritim. Proiectul este prezentat la Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn), care se d...
Expozanţii de la Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn), deschis în Bucureşti, ţin cont de puterea de cumpărare a clienţilor şi afişează reduceri echivalente cu impozitele, dar şi preţuri la limita costurilor proprii de construcţie....
Începând de joi, 16 aprilie, vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn) vor fi întâmpinaţi cu reduceri de preţuri la locuinţe echivalente cu cota de TVA, dar şi cu diverse facilităţi incluse în preţul caselor cumpărate....
Printre standurile cu specific imobiliar de la târgul de profil tIMOn, deschis ieri la Bucureşti, se găsesc şi câteva curiozităţi, printre care o tombolă unde jucătorii câştigă bani ce zboară printr-o capsulă sau inventatorii care prezintă bateria ce...
Chiar dacă au avut ani în care au suferit, multe dintre proiectele rezidenţiale demarate în perioada de boom s-au repliat şi au schimbat conceptul de business ori, pur şi simplu, s-au reinventat prin insolvenţă. La târgul imobiliar Timon, marile proi...
Pe lângă facilităţi originale la cumpărare şi discounturi speciale, expozanţii de la tIMOn oferă şi posibilitatea de a înlocui casa veche cu una nouă, fără comisioane de evaluare sau de vânzare....
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a vândut din octombrie până în prezent 380 de locuinţe prin „Prima Casă“, în valoare de 37 de milioane de lei, aproape cât vânzările totale realizate de Agenţie între anii 2009 şi 2013.
Timişoara este singurul oraş mare din ţară în care locuinţele sunt mai scumpe decât în martie 2013. În Capitală, Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa, preţurile sunt mai mici, dar în creştere
Peste 5.000 de locuinţe finalizate în Bucureşti şi în ţară, în mai mult de 200 de ansambluri rezidenţiale, sunt disponibile la Târgul Imobiliar Naţional - tIMOn, cu preţuri pornind de la 21.500 de euro şi ajungând la un maxim de 1,5 milioane de euro....
Un inventator român, pe numele său, Bogdan Dobrică, a inventat un termostat inteligent care poate reduce cu 30% facturile la gaze.
Expozanţii de la tIMOn afişează preţuri cuprinse între 450 şi 700 de euro pe metrul pătrat, cu discounturi masive şi facilităţi exclusive pentru perioada târgului. Vedeta sezonului: casa pe roţi, care costă între 10.000 şi 15.000 de euro...
Peste 4.000 de locuinţe vor beneficia de discounturi şi promoţii la ediţia din această toamnă a tIMOn - Târgul Imobiliar Naţional. Cea mai ieftină ofertă prezentată la eveniment este o locuinţă având un preţ de 9.600 de euro, iar cea mai scumpă - de ...
La Târgul Imobiliar Naţional, care se deschide joi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, mai mulţi dezvoltatori afişează preţuri în creştere faţă de ediţia din toamna anului trecut....
Dezvoltatorii reuniţi zilele acestea în Piaţa Constituţiei din Bucureşti afişează reduceri de până la 40.000 de euro şi scot la vânzare locuinţe începând de la 550 de euro/mp.
Anul acesta au fost organizate 4 targuri imobiliare (TNI, Timon si 2 editii Project Expo), care au avut o suprafata totala cumulata de peste 1.800 mp din care aproape 40% a fost ocupata de firme care nu activeaza in domeniul imobiliar, arata un studi...
Mai mult de 25.000 de persoane au vizitat cel puțin unul din cele patru mari târguri imobiliare organizate în București în această primăvară. tIMOn – Târgul Imobiliar Național – a atras 60% din totalul vizitatorilor....
Mai mult de 25.000 de persoane au vizitat cel puțin unul din cele patru mari târguri imobiliare organizate în București în această primăvară,potrivit auditului târgurilor imobiliare realizat de PR studio, în parteneriat cu Asociația Brokerilor Imobil...
Cea de-a XXI a târgului imobiliar national tIMOn s-a încheiat cu rezultate demne de luat în seamă: 18.500 de bilete vândute şi aproximativ 21.000 de vizitatori, câteva mii de vizionari chiar din timpul târgului şi câteva sute de rezervări semnate dej...
În perioada 19-22 aprilie va avea loc Târgul Imobiliar Naţional(tIMOn) în Piaţa Constituţiei, unde vor fi prezente 116 firme expozante şi peste 15.000 de locuinţe din Bucureşti şi din ţară. Reducerile de preţ, valabile în perioada târgului, variază î...
Preţurile apartamentelor şi caselor prezentate la ultimul târg imobiliar organizat în Capitală nu sunt cu mult diferite de cele afişate înaintea începerii crizei economice. Ofertele sunt ca în fiecare an: apartamentele vechi sunt prea scumpe pentru d...
La Timon, târgul deschis ieri-dimineaţă în Piaţa Constituţiei, îşi atrage clienţii cu tinere pe jumătate dezbrăcate şi cu picturi pe corp....
Un studiu al companiei RealTime prezentat ieri, în deschiderea Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn), arată că majoritatea celor care doresc să-şi cumpere o locuinţă au drept criteriu principal de selecţie preţul....