must - ultimele știri
Din strugurii aceleiași podgorii pot rezulta vinuri cu gusturi diferite, unele savuroase sau măcar apropiate de cele ale pretențiilor acestei licori, altele, adevărate eșecuri.
E vremea culesului viilor și preparării mustului, o băutură cu excelente proprietăți nutroționale, de care am vrea să ne bucurăm cât mai mult timp, grație efectului său antioxidant și antiinflamator. Dar cum putem păstra licoarea în această fază, împiedicând-o să se transforme în vin?
Mustul de struguri este mult mai mult decât un simplu răsfăț de toamnă. Cu numeroase proprietăți nutriționale și antioxidante, acest elixir aromat este considerat un aliment valoros atât pentru gustul său răcoritor, cât și pentru beneficiile sale pentru sănătate.
Bogat în vitaminele A, B1, B12 şi minerale, delicios, cu gust uşor înţepător, mustul trebuie consumat cu moderaţie chiar şi de persoanele sănătoase deoarece conţine mult zahăr.
Toamna ne oferă, pe lângă multitudinea de fructe şi legume şi una dintre cele mai delicioase băuturi, preferată de aproape oricine: mustul are o mulţime de beneficii însă sunt persoane cărora le este contraindicat.
Strugurii aduc o mulţime de beneficii pentru sănătate, iar acest lucru face din deliciosul must una dintre cele mai sănătoase alegeri cand vine vorba de consumul de lichide. Medicii atrag atenţia că nu este recomandat oricui. Chiar şi persoanele sănă...
Salvatorii atrag atenţia că ne aflăm în plin sezon în care mustul începe procesul de fermentaţie, iar nu de puţine ori, oamenii cad victime intoxicaţiei cu monoxid de carbon.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, alături de Primăria Municipiului Târgovişte şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură organizează, în perioada 18-20 octombrie, evenimentul "Festivalul Toamnei".
Servit rece sau la temperatura camerei, însoţind diverse feluri de mâncare sau deserturi delicioase, consumat în diferite contexte sociale, vinul este nelipsit din alimentaţia oamenilor, încă din cele mai vechi timpuri.
Specialiştii consultaţi de "Adevărul" explică în ce fel se prelucrează corect strugurii şi ce trebuie făcut înainte de a lăsa mustul la fermentat.
În fiecare an, sezonul vinului face victime în rândul gospodarilor care nu acordă suficientă atenţie unui fenomen extrem de periculos. Intoxicaţiile cu dioxid de carbon emanat de mustul intrat în fierbere sunt frecvente. Joi seară, un bărbat în vârst...
Igor Dodon s-a arătat indignat de ideea ministrei Agriculturii, Georgeta Mincu, ca din strugurii ce nu pot fi vânduţi din cauza că au fost afectaţi de condiţiile meteorologice să fie făcut must, care ar urma să fie oferit elevilor în şcoli. Preşedint...
Gustul înţepător, catifelat şi cu o savoare unică al mustului este de nerefuzat. Obţinut din struguri care se storc bine până iese toată zeama, mustul se transformă ulterior în vin. Mustul este extrem de bogat în vitamine, minerale, polifenoli, vitam...
Un dar al toamnei plin de vitamine şi minerale, mustul ne poate aduce energie şi protecţie faţă de unele boli precum cele de inimă.
Pentru producerea unui vin de calitate sunt reguli generale, transmise din generaţie în generaţie, însă pentru orice gospodar un sfat nou este binevenit. Pentru a obţine băutura perfectă, trebuie ţinut cont de mai mulţi factori, începând de la perioa...
Gustul înţepător, catifelat şi cu o savoare unică al mustului este de nerefuzat. Obţinut din struguri care se storc bine până iese toată zeama, mustul se transformă ulterior în vin. Până “fierbe”, licoarea obţinută este extrem de bogată în vitamine, ...
Timp de două zile, Slobozia este în sărbătoare. În perioada 29-30 septembrie, la «Zilele Recoltei 2018», roadele pământului vor fi etalate pe tarabe de către cei mai gospodari producători locali, alături de mustării şi preparate la grătar. Îndrăgita ...
Bucătarul reşiţean Uica Mihai are mai multe reţete de băuturi inedite. Cu siguranţă că cel puţin o dată în viaţă aţi mâncat dude negre care pătează mai tare ca strugurii....
Pompierii de la ISU Buzău au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea a două persoane, soţ şi soţie, care s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit din fermentarea mustului. Cei doi octogenari au intrat în beci însă imediat li s-a făcut rău şi...
Principalul ingredient ce stă la baza mustului, strugurii sunt vedetele acestui sezon. Prin procedeul de stoarcere al acestora se obţine sucul delicios şi plin de vitamine care se transformă treptat în vin. Ştiai că mustul nu este doar bun la gust, c...
Băutură delicioasă, cu gust înţepător, catifelat şi cu o savoare unică, obţinută din struguri proaspeţi, mustul aduce numeroase beneficii organismului. Făcut din struguri care se storc bine până iese toată zeama, mustul se transformă ulterior în vin....
Trei metode naturale pentru a păstra mustul timp îndelungat. Niciuna nu presupune adaos de chimicale
Sucul din struguri (mustul, aşa cum este denumit popular) este considerat de nutriţionişti un preparat minune, căci dincolo de aromele nemaipomenite (care depind de soiul strugurilor folosiţi), ce încântă simţurile, produsul conţine o mulţime de micr...
Strugurii se numără printre fructele - vedetă ale toamnei cu cele mai importante beneficii pentru organism. Aceştia conţin antioxidanţi puternici care amână îmbătrânirea celulelor şi protejează împotriva mai multor tipuri de cancer....
Toamna este sezonul indicat pentru un regim de revitalizare a organismului. Cura cu must e recunoscut pentru efectele sale de detoxificare şi regeneratoare....
Un dar al toamnei plin de vitamine şi minerale, mustul ne poate aduce energie şi protecţie faţă de unele boli precum cele de inimă....
Vinul şi ţuica produse toamna în gospodărie pot ucide. Prin depozitarea vinului care fierbe în încăperi neaerisite şi prin improvizarea sistemului prin care se obţine ţuica, gospodarii se pot alege cu intoxicaţii majore sau cu arsuri grave.
Obţinut din struguri proaspeţi, mustul este în această perioadă la îndemâna oricui. Benefiicile numeroase pentru organism fac din această băutură delicioasă un leac pentru trup şi suflet: protejează inima, alungă stresul şi previne obezitatea....
Consumul moderat de must menţine sănătatea vaselor de sânge. Potrivit cardiologilor, mustul obţinut din strugurii roşii conţine resveratrol, un antioxidant care luptă cu bolile de inimă....
Cultivatorii de viţă de vie se află în plin proces de cules al strugurilor şi de obţinere al mustului din care, în final, va rezulta vinul. Vara însorită a permis acumularea de zahăr care să ofere un vin de calitate. Prepararea băuturii este o artă p...
Ce defecte grave pot provoca vinului uneltele şi recipientele din fier. Ce este casarea ferică şi cum se tratează ea. Cum se prelucrează corect strugurii şi ce trebuie făcut înainte de a lăsa mustul la fermentat.
Unele obiceiuri lăsate din moşi strămoşi se mai păstrează şi astăzi în România, chiar dacă unele tehnici au fost înlocuite. De exemplu, surechiul (culesul viilor) este un obicei străvechi.
Cea mai ciudată dulceaţă, pe care o face un bucătar din Banat, are două ingrediente pe care nici nu ţi-ar trece prin cap să le asociezi, dar nici măcar că ar putea sta la baza unei dulceţi după care să-ţi lingi degetele.
Sucul de struguri este cea mai simplă metodă de a te energiza toamna. Dacă vrei să ai o imunitate bună în sezonul rece şi să încetineşti procesul de îmbătrânire la care este supus corpul tău, bea cât mai des must!...
Specialiştii în vinificaţie spun că, deşi există numeroase poveşti despre transformarea vinului în pastile şi, apoi, a pastilelor în vin, lucrurile trebuie privite cu precauţie. Chimia modernă poate face adevărate minuni, însă vinul adevărat se poate...
Timp de trei zile, Călăraşiul sărbătoreşte recoltele toamnei. Târgul cu bunătăţi pe alese: legume, fructe, must, afumături şi dulciuri rafinate se deschide vineri, 23 octombrie, pe platoul din faţa Centrului Cultural Judeţean. Până duminică, 25 octom...
Sucul de struguri sau mustul este o băutură, cu siguranţă, reconfortantă, cu gust plăcut şi care nu conţine alcool. Se recomandă ca el să fie băut poaspăt. Specialiştii spun că mustul conţine vitaminele A, B1, B2, C, are un efect revigorant, detoxifi...
Pentru o familie din Cucuteni, judeţul Iaşi, pregătirea vinului a fost fatală. Soţii, ambii în vârstă de peste 75 de ani, au fost găsiţi inconştienţi de către apropiaţii care au alertat autorităţile.
Obţinut din struguri proaspeţi, mustul, licoarea miraculoasă a toamnei, este la îndemâna oricui. Beneficiile numeroase pentru organism fac din această băutură delicioasă un leac pentru trup şi suflet: protejează inima, alungă stresul şi previne obezi...
Un bătrân din Ciocăneşti şi-a pierdut viaţa din cauza mustului fermentat, iar soţia acestuia se află în grija medicilor, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Victimele au fost găsite în stare de inconştienţă în beciul casei, într-o gospodărie ...
România a înregistrat în acest an, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, o scădere de 20% a producţiei de vin, la 4,1 milioane de hectolitri. Ţara noastră ocupă locul al 12-lea în topul producătorilor la nivel mondial, potrivit Organizaţi...
Festivalul câmpenesc “Ziua recoltei” 2014 se deschide, duminică, 5 octombrie, ora 15.00, pe malul Dunării, la Olteniţa. Şi la Călăraşi, timp de trei zile, are loc târgul de toamnă, cu bunătăţi pe alese: legume, fructe, must, afumături şi dulciuri raf...
În acest weekend, în jur de 400.000 de oameni au participat la evenimentul „Zilele Recoltei“ organizat în Parcurile Lumea Copiilor şi Orăşelul Copiilor din sectorul 4 al Capitalei....
Târgul „Zilele Recoltei“ şi-a deschis porţile: must, muzică populară şi legume la preţ de producător
Joi, 25 septembrie, a fost deschis Târgul „Zilele Recoltei“, eveniment care le permite bucureştenilor să îşi cumpere fructe şi legume de sezon la preţ de producător. Târgul este organizat în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 al Capitalei, urmând s...
În acest weekend, în Parcul Izvor se pregătesc prepeliţe boiereşti pentru toţi pofticioşii. Pe lângă delicioasele prepeliţe, pe grătarele încinse se vor prepara cârnaţi de oaie, mici sau pastramă de berbecuţ....
Lipie ţărănească, must, brânză de burduf, caş, slănină afumată sunt numai câteva di bunătăţile cu care comercianţii au îmbiat astăzi clienţii care au ajuns la Pavilionul Expoziţional din Constanţa....
Culesul viilor, altădată motiv de bucurie, e în aceste zile mai mult o corvoadă. Abundenţa de struguri din alţi ani e acum doar o amintire. Recolta slabă îi lasă la iarnă pe ţăranii din Bărăgan să ducă dorul vinului de butuc. Ploile dese şi abundente...
Nu a mai scos nicio vorbă când s-a suit în autoturismul burduşit cu vecine decise să o ajute la culesul strugurilor, la bună distanţă de sat. N-a ţipat ca semenele sale, când au văzut ieşind fum alb de sub capota maşinii, semn al aburcării nefaste, p...
Tragedie într-o comună buzoiană, unde trei persoane şi-au găsit sfârşitul intoxicaţi cu bioxidul de carbon emanat de mustul în fermentaţie. Cel mai probabil, cei trei au coborât pe rând în beciul locuinţei ca să verifice butoaiele, iar gazul i-a răpu...
Viorica Pârşu, de 73 de ani şi soţul acesteia, Ştefan Pârşu, de 75 de ani, din comuna mehedinţeană Pătulele, au fost găsiţi morti, marţi seară, în beciul din gospodărie, cel mai probabil decesul acestora fiind provocat de gazul emanat de mustul în fe...
La început de toamnă, în luna lui Răpciune, Târgul cu Bunătăţi îşi deschide porţile la Câmpina, de joi până sâmbătă, în cunoscutul loc, de la Ceas
Astăzi a început cea de-a 12-a ediție a Festivalului Vinului și Artei Meșteșugărești, organizat de data aceasta în centrul Târgu-Mureșului. Evenimentul va acapara întreg centrul orașului până duminică seara, iar mureșenii sunt așteptați în număr cât ...
„Târgul cu Bunătăți" va fi în weekend la Sinaia, pentru o ediție de octombrie, cu bunătăți de toamnă....
Un al patrulea a fost salvat la limită de către pompieri, care l-au scos din pivniţă echipaţi cu aparate autonome de respirat, şi de echipajul unei ambulanţe, care l-a resuscitat mai bine de o jumătate de oră.
Zeci de bucureşteni îngrijesc adevărate culturi de viţă de vie în propriile curţi. Produc puţin, 100-200 de litri de vin anual, dar sunt mulţumiţi deoarece este sută la sută natural....
Maestrul Nicolae Botgros şi formaţia Lăutarii din Chişinău îi vor încânta pe bârlădeni la Sărbătoarea Toamnei. De pe 30 septembrie, timp de trei zile, vasluienii se pot desfăta cu mici, pastramă şi must pe ritmuri de muzică populară şi uşoară....
Sub sloganul „Tomneşte cu noi !“, evenimentul se desfășoară, de astăzi și până duminică, în Parcul Drumul Taberei (pe spaţiul verde situat lângă Foişor)....
George Bodiu, un bătrân din comuna Dumitra, cultivă viţă-de-vie după un secret deprins din tinereţe. Specialiştii estimează că producţia de vin din Bistriţa-Năsăud va fi mai mare faţă de anul trecut, însă strugurii vor fi lipsiţi de dulceaţa şi de ar...