miza - ultimele știri
În ziua de duminică, 26 septembrie, locuitorii din Codlea, Braşov, au fost chemaţi la urne să spună dacă vor ca şoseaua de centură a oraşului să se construiască din împrumut bancar. Puţin peste 10% a fost prezenţa la vot, în condiţiile în care era ne...
Peste 100.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Buzău şi din comuna Ţinteşti sunt aşteptate duminică, între orele 7.00 şi 23.00, la secţiile de votare pentru a se exprima asupra unirii celor două unităţi administrativ-teritoriale.
Viorel Ciubotaru era director al clubului din anul 2016, atunci când primarul Cristi Misăilă a venit la conducerea municipiului.
Spitalul Judeţean Neamţ, locul unde zece pacienţi au ars de vii, a avut toţi atâţia directori într-un an, unul dintre ei afirmând răspicat, ulterior, că numirea conducerii unităţii medicale era legată strict de interesele de natură politică.
Georgiana Giba e învăţătoare într-o comună defavorizată, însă crede că elevii săi, ca toţi ceilalţi, au potenţialul de a avea cariere strălucite şi de a schimba societatea, iar pentru asta au nevoie doar de o îndrumare eficientă din partea cadrelor d...
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei compară, prin intermediul unui comunicat de presă, atitudinea autorităţilor în organizarea pelerinajului la Sf. Parascheva cu atitudinea pe care au adoptat-o atunci când au fost organizate alegerile locale din acest a...
Privind de jur împrejur, în largul societăţii, în noua "lume literară", se poate prevedea soarta literaturii. Au ajuns să fie contestaţi şi consideraţi derizorii, chiar nulităţi, marile capodopere ale lumii, marii scriitori.
Radu Filipescu (64 de ani), deţinut politic şi coleg de penitenciar cu Iulius Filip, a declarat pentru „Adevărul” că nu a auzit de procurorul Augustin Lazăr în perioada în care a fost încarcerat la Aiud. În plus, Filipescu crede că deciziile privind ...
În ultima perioadă politicienii reiau constant varianta recalculării pensiilor, arătând pe de o parte că ar fi discriminatoriu ca un pensionar care a contribuit doar 2 ani să beneficieze de aceeaşi pensie minimă ca unul care a plătit 30 de ani şi pro...
O renumită casă de pariuri sportive are de câteva săptămâni o ofertă specială pentru indicele ROBOR la 3 luni, pariorii putând miza pe atingerea valorii de 3,5% până la 31 iulie şi de 4% până la 31 decembrie a.c.
Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, a declarat în faţa magistraţilor care au judecat cererea sa de liberare condiţionată că-şi asumă şi reg...
Unul dintre discursurile de la TEDxCluj care au devenit virale pe Internet şi care au fost intens aplaudate a fost cel al Melaniei Medeleanu. A vorbit despre experienţele care au ajutat-o să-şi dea seama că poate fi o voce şi că poate realiza lucruri...
Preşedintele PSD Liviu Dragnea arată că nu speră că ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale îi vor albi dosarele pentru că pot apărea altele, precizând că sistemul „nu îl va scăpa din mână“ pentru că reprezintă „o miză foarte ma...
Tinerii între 18 şi 35 de ani au reprezentat circa 18% dintre românii care au votat. Pe de o parte, specialiştii susţin că interesul pentru alegeri al generaţiei tinere este scăzut peste tot în lume, deoarece aşteptările pe care aceştia le au de la s...
Şi când joacă sau se joacă, orice persoană trebuie să-şi controleze gesturile şi să adopte un comportament civilizat. Chiar dacă este vorba despre relaxare, nimeni nu trebuie să fie necioplit, să recurgă la scandal dacă pierde sau să ignore regulile ...
Analiza cheltuielilor făcute în campania electorală arată că miza este foarte mare în alegerile prezidenţiale, în pofida faptului că toată lumea afirmă că funcţia de preşedinte este nu tocmai cea mai importantă în Republica Moldova. Declaraţia a fost...
În 1992, George Soros îngenunchea lira sterlină şi câştiga peste un miliard de dolari. Acum, investitorii pun din nou pariuri pe deprecierea lirei. Ce-i drept, în cu totul alt context economic şi politic.
Respingerea noului Cod Fiscal de către preşedintele Klaus Iohannis a fost primul eveniment marcant care a polarizat scena politică după alegerile prezidenţiale din 2014, susţin analiştii contactaţi de „Adevărul“, şi marchează declanşarea bătăliei pen...
O femeie din Drăgăşani a câştigat aproape 20.000 de euro după ce jucat la pariuri sportive. Vâlceanca se poate considera o norocoasă având în vedere că a câştigat o avere cu un bilet de numai 2 (doi) lei.
Brazilia - Germania 1-7, în prima semifinală a Cupei Mondiale, a fost una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei, dacă nu chiar cea mai mare.
Am căutat declaraţiile pe care le apreciez ca semnificative, emise de Victor Ponta de-a lungul ultimilor doi ani şi îi las pe cititori să-şi facă propria opinie despre filosofia şi intenţiile premierului României....
Bate un vânt nou de reformă (dar şi de revoltă) pe culoarele puterii de la Bruxelles. Liderii actuali ai instituţiilor europene admit că e nevoie de o reformă fundamentală, chiar de o rescriere a actualului proiect european care şi-a atins limitele d...
Propunerea PNL pentru Ministerul de Interne, dar şi pentru postul de vicepremier a fost una surprinzătoare, în contextul în care Klaus Iohannis, cel ofertat, a precizat în repetate rânduri că ar refuza să facă parte din actualul Guvern. „Sacrificiul“...
Cu câteva zile înainte de ziua de 1 Decembrie, preşedintele Băsescu lansa ideea unui nou proiect de ţară – reîntregirea ţării prin unirea Republicii Moldova cu România. Declaraţia a generat, aproape imediat, reacţii negative la Chişinău, inclusiv din...
Fostul comisar european Leonard Orban şi sociologul Darie Cristea au discutat de la ora 12:30 cu jurnaliştii şi cititorii „Adevărul” şi au explicat mizele Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment desfăşurat între 28 şi 29 noiembrie. ...
Costin Lazăr este la al treilea sezon pentru PAOK Salonic, formaţie la care s-a transferat în 2011 după ec a plecat de la Rapid. Mijlocaşul de 32 de ani aşteaptă meciurile cu Grecia, convins că naţionala României poate obţine calificarea la Mondiale....
Două echipe care nu mai au niciun obiectiv pe acest final de sezon au jucat un meci care s-a disputat, fiindcă aşa trebuia.
Compania Cupru Min Abrud, care deţine licenţa de exploatare pentru cel mai mare zăcământ de cupru din ţară, este parte într-un proces comercial cu miză de peste 15 milioane de euro. Lichidatorul judiciar al societăţii Energo Mineral SA Bucureşti, fos...
Prin obţinerea pachetului majoritar de acţiuni de la Administraţia Porturilor Maritime, Radu Mazăre vrea pentru judeţul Constanţa 75 % din profitul anual al companiei....
Cristian Sima, brokerul fugit din ţară de două săptămâni, a pierdut toţi banii clienţilor – 3,5 milioane de euro. Cum? Profesionalismul şi cumpătul i-au fost nimicite de obsesia câştigului, apoi de disperare....
Dosarul în care vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cătălin Şerban, a fost arestat este încă o ecuaţie cu multe necunoscute. Sursele „Adevărul” au explicat, însă, de unde a pornit tot scandalul şpăgii de 50.000 de euro şi care este...
România ar putea adopta deficitul structural de 0,5% imediat sau la intrarea în zona euro. Chestiunea se discută azi la Cotroceni....
Guvernul a decis comasarea alegerilor locale şi generale, asumându-şi răspunderea în parlament pentru acest proiect de lege. Decizia are, desigur, câteva justificări: reducerea cheltuielilor de la buget şi o participare mai largă a cetăţenilor la pro...
Energia nucleară este o sursă alternativă pentru Turcia, a declarat premierul turc Racep Tayyip Erdogan la a treia ediţie a Black Sea Energy and Economic Forum....
Becali le va oferi o primă substanţială celor de la Sportul pentru a o învinge pe FC Timişoara, urmând să o motiveze totodată şi pe Unirea Urziceni, care va juca cu Oţelul. Chiar dacă premierea financiară a altor echipe este în continuare o practică ...
fără imagine
Hotărârea dată în dosarul de partaj dintre SC Coseli şi Simi Marţolea, din cauza căreia judecătoarea Angela Ungureanu a ajuns în faţa procurorilor DNA, este inutilă....
Ediţia cu numărul 93 a campionatului românesc de fotbal este gata de start. Şapte echipe, Steaua, CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Vaslui, Dinamo, Rapid şi FC Timişoara, şi-au anunţat deja candidatura la titlu....
În afara sumelor de bani ce vin din drepturile de televizare, şapte echipe au motive serioase să tragă tare în runda finală a Ligii I. Campioana şi ocupanta locului doi se ştiu, însă, în afara banilor din drepturile de televizare, mai există şi alte...
Astăzi, polițiștii din cadrul Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale i-au prins într-un Mall din oraș pe Tudorel R., de 26 de ani, zis „Miza", Stănel Z., de 23 de ani, zis „Vrăbioiu", şi pe Iulian C., de 20 de ani, zis „Bu...