hotelieri - ultimele știri
Informația potrivit căreia mulți hotelieri de pe litoralul bulgăresc vor renunța la servicii all inclusive a stârnit reacții în rândul agențiilor de turism care oferă astfel de vacanțe.
Tarifele la cazare pe litoralul românesc cresc odată ce ne apropiem de luna august, considerată de toată lumea ca fiind vârf de sezon. În numai două săptămâni, litoralul a cunoscut două valuri de scumpiri: primul val a fost în jurul datei de 1 iulie,...
Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulaţiei rutiere, de regulă, doar patru luni pe an, începând cu 1 iulie. Anul acesta, cu puţin noroc, cel mai spectaculos drum al ţării ar putea fi redat circulaţiei în a doua jumătate sau spre sfârşitul lu...
Preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, i-a transmis ministrului Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, că hotelierii sunt nemulţumiţi de situaţia plajelor de pe litoral, menţionând că fiecare cetăţean are ...
Hotelierii de pe Valea Prahovei au pregătit pachetele turistice pentru Crăciun, preţul unei vacanţe de trei nopţi cu demipensiune şi cină festivă pornind de la 800 de lei de persoană la o pensiune în staţiunea Buşteni şi ajungând la câteva mii de lei...
Hotelierii se plâng că nu şi-au primit nici compensaţiile de la stat pe 2020 şi că noile restricţii vor afecta masiv industria ospitalităţii.
Operatorii de turism de pe Transfăgărăşan sunt dezamăgiţi că deszăpezirea nu a fost terminată înainte de Rusalii, motiv pentru care turiştii au evitat zona. În schimb, pe Transalpina s-a putut circula
Hotelierii din România au demarat o campanie de înscriere colectivă pe platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19. Imunizarea este voluntară, nu obligatorie.
Sectorul hotelier din România a fost dur afectat de pandemia Covid-19 şi înregistrează 65% pierderi, întrucât unele restricţii sunt în continuare în vigoare în ţară, ceea ce-i obligă pe patronii români să fie foarte creativi pentru a-şi menţine aface...
Patronatele din turism transmit că hotelurile de la mare, cele care au rezistat peste sezon, sunt ocupate în proporţie de aproximativ 80% în primele zile din septembrie. Mai mult de jumătate dintre turişti au plătit cu vouchere de vacanţă.
Un recidivist din Bucureşti a reuşit să păcălească mai mulţi hotelieri din mai multe staţiuni montane din România, petrecând sejururi fără să le plătească....
2020 este un an atipic pentru hotelierii de pe litoral, iar acest lucru se resimte şi în ofertele de cazare. În timp ce unele patronate susţin că preţurile au scăzut sau se menţin la nivelul anului trecut, alţi operatori spun că ele au crescut puţin....
În speranţa că vor atrage cât mai mulţi turişti, după ridicarea completă a restricţiilor, mai mult de jumătate dintre hotelieri au redus preţurile pentru cazare sau au oferit pachete speciale, se arată într-un studiu realizat de o platformă de rezerv...
Hotelierii de pe litoralul Mării Negre, reuniţi în Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, au transmis un ultimatum Guvernului cerându-i să găsească soluţii pentru ieşirea din criză.
Litoralul românesc este gol, iar pierderea este a tuturor şi se ridică undeva la 60 de milioane de euro, numai pentru perioada de 1 mai, a declarat vineri, pentru Agerpres, Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de T...
Întregul domeniu turistic a fost pus pe hold de pandemie, activitatea hotelieră putând fi reluată în anumite condiţii, ceva mai târziu însă decât momentul în care se vor ridica restricţiile de circulaţie.
Premierul Ludovic Orban a declarat că este prematur să fie făcute anunţuri şi să fie luate decizii în privinţa deschiderii sezonului estival, deşi autorităţile şi-ar dori să existe această posibilitate reală, dar totul depinde de evoluţia epidemiolog...
Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat pentru News.ro că, dacă nu mai intervine vreo modificare legată de restricţii, atunci la data de 1 iunie vor veni primii turişti pe lit...
Incertitudine. Acesta este cuvântul de ordine în rândul operatorilor din turismul de pe litoral, cu o lună înainte de minivacanţa de Paşti, urmată de cea de 1 Mai....
Hotelierii au scos deja la lumină ofertele de Valentine's Day pentru îndrăgostiţi. Organizatorii au inclus în pachete cine romantice, mic dejun la pat sau petale de trandafiri presărate în camere, toate acestea „stropite” cu acces nelimitat la zona d...
Legea Turismului a fost modificată, astfel încât hotelierii să poată percepe o taxă suplimentară turiştilor pe care-i cazează, amendamentul fiind deja votat în Comisia economică, de industrii şi servicii a Senatului.
Cei aproximativ 5.000 de câini vagabonzi ce pot fi frecvent întâlniţi în staţiunile de pe litoralul românesc dau mult de furcă atât turiştilor, cât şi proprietarilor de hoteluri şi restaurante. Aceştia cer Ministerului Finanţelor să permită intrarea ...
Patronatele din turism a avertizat că, în cazul în care lucrările la Autostrada Soarelui (A2) nu sunt finalizate până la data de 15 iunie, hotelierii de pe litoral vor intra în grevă fiscală, adică nu-şi vor mai plăti dările către stat „ai cărui func...
Mişcarea de protecţie a consumatorilor şi Federaţia Asociaţiilor de Consumatori se opun introducerii bacşişului pe bonul fiscal, astfel încât acesta să poată fi impozitat....
Cluj-Napoca este, în afara perioadelor în care sunt festivaluri, o destinaţie turistică de o zi, spun specialiştii, iar un obiectiv din mica localitate Turda este mai vizitat decât întregul oraş. Turiştii plătesc din 1 ianuarie 2019 o taxă specială d...
La începutul anilor 2000, turiştii români au invadat litoralul bulgăresc atraşi de condiţii şi preţuri mai bune. După 2010, hotelierii români au înţeles că fără investiţii mor de foame. La rândul lor, şi touroperatorii locali au făcut un pariu (câşt...
Interviu cu Aurelian Marin - Director general „Paradis Vacanţe de Vis“. Dialog despre deontologia în turism şi despre relaţia dintre agenţiile de turism şi hotelieri....
Hotelierii din Capitală nu vor să mai plătească taxa de promovare turistică şi vor să o conteste. Ei susţin că banii nu sunt folosiţi, stând în conturile primăriilor de sector, aşadar promovarea oraşului este deficitară în ciuda colectării acestei ta...
Bugetul mediu alocat de turişti pentru petrecerea unui sejur în ţară se încadrează între 300 şi 500 lei de cuplu. Conform hotelierilor, majoritatea celor care se cazează preferă să stea între două şi trei nopţi....
Turiştii străini, în special cei din ţările din nordul Europei, sunt uşor de impresionat atunci când vin în România pentru că nu au aşteptări mari de la ţara noastră, susţine Dumitru Fechete, directorul complexului hotelier President din Băile Felix.
Vacanţa de Paşte şi 1 mai a scos din buzunarele turiştilor 10,4 milioane de euro în cele trei zile de relaxare, cu 38% mai puţin faţă de anul trecut când minivacanţa s-a întins pe aproape o săptămână şi s-au înregistrat încasări de 14,4 milioane de e...
Minivacanţa de 1 mai i-a făcut pe operatorii din turism de pe litoral să se grăbească la deschiderea unui nou sezon, chiar dacă acest lucru se petrece, în mod normal după prima jumătate a lunii iunie....
Timp de cinci ani, plajele nou create în urma procesului de reabilitare a litoralului românesc vor rămâne publice. Sectoarele de nisip nu vor fi concesionate şi niciun agent economic nu va putea să perceapă vreo taxă prin amplasarea în zonele respect...
Plăteşti patru nopţi şi stai cinci. Sau plăteşti cinci şi stai şase. Cam aşa sună mare parte din ofertele agenţiilor de turism, dar şi ale hotelierilor, care îi vizează atât pe cei care vor să plece în vacanţe în această perioadă, ori vor să cumpere ...
Operatorii de turism din România vor să beneficieze de nesiguranţa unor destinaţii turistice din Europa şi să se promoveze mai activ pe pieţe cu potenţial mare, cum este Rusia....
Operatorii din turism au înregistrat scăderi ale vânzărilor de bilete de avion şi rezervări de vacanţe spre Paris şi Bruxelles, de până la 70-80% imediat după atentatele teroriste. Cât de nesigure sunt destinaţiile tradiţionale ale turistului român?
Simona-Allice Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a fost revocată de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) de către premierul Victor Ponta miercuri.
Hotelierii de pe litoral au transmis miercuri Simonei Man, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism că nu doresc controale în perioada 1 – 3 mai. Ei spun că doresc ca verificările să fie făcute după această perioadă....
Au mai rămas două săptămâni până la 1 Mai şi mai sunt puţine locuri rămase libere. Cel mai mare grad de ocupare îl va avea staţiunea Mamaia acolo unde deja nu se mai găsesc locuri libere la mai multe hoteluri. În total, peste 35.000 de turişti se vor...
Direcţia Antifraudă se află în centrul unui scandal, după ce aceasta a închis într-o singură săptămână peste 170 de localuri şi magazine pentru neemiterea bonului fiscal. Patronii acuză Fiscul de abuzuri şi spun că sancţiunile s-au aplicat chiar pent...
Acţiunile în forţă ale inspectorilor antifraudă au băgat spaima în hotelierii de pe litoral. Ei se tem că firmele lor vor fi închise una după alta şi vor să ceară suspendarea OUG 91/ 2014, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate...
Hotelierii susţin că vor reduce tarifele de anul viitor cu 10% în medie şi se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti, după ce Guvernul a anunţat că a convenit cu FMI şi Comisia Europeană scăderea TVA de la 24% la 9% pentru toate tipurile de pa...
Cine nu s-a decis încă unde să petreacă Revelionul 2014, pot să rezerve un loc în celebra staţiune Băile Herculane. Pentru masa de Revelion, hotelierii au pus la punct un meniu bogat, iar unele pensiunile au păstrat preţurile de anul trecut pentru a-...
Hotelurile de lux se întrec în servicii exclusiviste oferite oaspeţilor bogaţi, precum valet propriu la plajă, maşini scumpe şi chiar psiholog pentru animalul de companie....
Hotelierii nu sunt întotdeauna sinceri în privinţa condiţiilor de cazare pe care le oferă clienţilor. Fotografiile cu camere mari şi luminoase, cu peisaje frumoase ori cu piscine spaţioase sunt de multe ori modificate în Photoshop sau fotografiate di...
Alexander Stoica-Marcu, elev la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa, a creat o aplicaţie unică în România, care vine în sprijinul hotelierilor şi al turiştilor, numită „Serve Hotel“. Tânărul are deja o ofertă din Japonia pentru softul cr...
Când ne gândim la city break, ne vin în minte destinaţii precum Parisul, Roma sauVeneţia, dar la fel de bine putem petrece câteva zile frumoase în oraşele din ţara noastră. Românii caută tot mai des asemenea city break-uri, iar hotelierii oferă servi...
Patronatele din turism promit că nu vor majora preţul vacanţelor pentru sezonul turistic viitor. Vor putea urca tariful doar hotelurile care vor face investiţii, însă acesta va creşte cu maximum 5 – 10%....
Agenţiile de turism şi hotelierii lansează între 18 - 31 august programul „Zile Gratuite de Vacanţă”
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Federaţia Patronatelor din Turism şi Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării desfăşoară în perioada 18 - 31 august programul „Zile Gratuite de Vacanţă 2014” pentru turiştii care vor să petreacă o vacan...
Hotelierii români vor să angajeze cameriste şi ospatari din Republica Moldova, după ce UE va elimina vizele pentru moldoveni, pe piaţa românească fiind nevoie de forţă de muncă, scrie Wall-Street România....
Radu Mazăre este de acord să primească primăria mai mulţi bani din taxa de promovare, însă Corina Martin nu dă niciun leu în plus. Decizia va fi luată în următoarea şedinţă de Consiliu Local....
Hotelierii de pe litoral au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, pe care mută angajaţii şi cu care operează unităţile turistice, pentru că în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult mai mici, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşe...
Bulgaria nu ne ia doar turiştii, ci şi hotelierii. Aceştia îşi derulează afacerile turistice prin intermediul unor firme de management pe care le deschid în ţara vecină....
"Viva Mamaia", videoclipul filmat de Loredana cu Mazăre şi Cabron nu a avut nici pe departe succesul scontat. La aproape un an după lansarea piesei, hotelierii constată că ideea lui Mazăre a avut mai mult reacţii negative. În 2014, edilul nu mai apar...
Lipsa zăpezii din staţiunile montane şi temperaturile crescute, care fac imposibilă producerea zăpezii artificiale, au redus cu 70-80% numărul turiştilor aflaţi la munte în luna ianuarie faţă de anul trecut. Şi afacerile din turism de pe Valea Prahov...
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, la Braşov, că metodologia pentru aplicarea impozitului forfetar în turism este finalizată şi că impozitul se va aplica de la 1 oct...
Ediţia cu numărul 12 a TIFF-ului a dublat gradul de ocupare al hotelurilor din Cluj faţă de o perioadă obişnuită, mii de împătimiţi au trecut pragul cinematografelor clujene, iar numărului de turişti care au vizitat, între 31 mai şi 9 iunie, Clujul a...
Aproape 28.000 de români vor petrece Valentine’s Day în diverse staţiuni din ţară, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Destinaţia preferată rămâne Valea Prahovei.