co2 - ultimele știri
Comisia Europeană recomandă o reducere netă cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040 comparativ cu nivelurile din 1990, , informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Comisia Europeană urmează să recomande marţi ca blocul comunitar să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, potrivit Reuters.
Dioxidul de carbon (CO20) descoperit pe Europa, una dintre lunile planetei Jupiter, a rezultat de la un ocean aflat sub un strat gros de gheaţă, potrivit datelor transmise de telescopul spaţial James Webb, care sporesc speranţele potrivit cărora această apă ascunsă ar putea susţine viaţa.
Iată cum se joacă la nivel înalt în Europa cercurilor concentrice, când știi cum, când ai cu cine și, mai ales, ai cu ce.
Toate măsurile luate la nivel european îndeamnă la o reducere a consumului de energie electrică cu 40% până în 2030.
Holcim România și-a propus o țintă de reducere cu 50% a amprentei de CO2 în producția de ciment până în 2030, comparativ cu anul începerii activității în România, a informat compania.
O dezbatere organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE) a arătat cât de utile pot fi construcțiile din lemn pentru a permite UE să neutralizeze emisiile de CO2 până în 2050.
Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, un proiect care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035.
Casele ne protejează de ploaie și de frig. Lumea vrea confort. Însă consumăm mult gaz, petrol sau cărbune, iar construcția de case este dăunătoare pentru climă. Cum putem trăi fără distrugere, ieftin și bine?
Profesor de geofizică şi hidrogeologie la Graduate Center şi Brooklyn College, The City University of New York şi expert în inteligenţa artificială, schimbări climatice şi geologia petrolului, Constantin Crânganu are veşti bune pentru cei care cred c...
Emisiile de dioxid de carbon (CO2) generate de arderea combustibililor fosili (petrol şi produse petroliere, gaze naturale, cărbune etc) au crescut cu 6,3% în 2021 ăn UE, când majoritatea restricţiilor au fost ridicate în Uniunea Europeană, comparati...
Grupul ungar MOL construieşte una dintre cele mai mari fabrici de hidrogen verde din Europa, în Ungaria la Százhalombatta. În urma unei investiţii de 22 de milioane de euro, MOL va produce 1.600 de tone de hidrogen verde anual cu ajutorul energiei el...
Impactul aviaţiei asupra încălzirii globale nu se rezumă doar la amprenta sa de carbon, spun experţii, care atrag atenţia că urmele de condensare lăsate de avioane au o contribuţie "cel puţin" la fel de mare ca cea a emisiilor de dioxid de carbon (CO...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, la summitul COP26 privind schimbările climatice, că Uniunea Europeană va institui „în trei ani'' o taxă vamală pe CO2, adică taxarea emisiilor de carbon asociate fabricării unor an...
Guvernele şi companiile din întreaga lume vor trebui să investească cel puţin 92.000 de miliarde de dolari, până în 2050, pentru a reduce emisiile de CO2 suficient de rapid pentru a preveni cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, transmite ...
Italia caută modalităţi pentru atragerea unor subvenţii care să atenueze impactul asupra cetăţenilor şi a înteprinderilor odată ce se va face trecerea rapidă la economia ecologică, transmite Bloomberg.
Din cauza modificărilor climatice şi despăduririi, o mare parte a bazinului Amazonului a ajuns să emită CO2 în loc să-l absoarbă, potrivit unui studiu publicat miercuri. Este vorba de o transformare majoră pentru acest ecosistem crucial pentru lupta ...
Maşinile electrice au prins din ce în ce mai mult teren în Uniunea Europeană, anul trecut, în ciuda faptului că piaţa automobilelor a fost afectată grav pe timpul pandemiei.
Elveţienii nu vor să renunţe la pesticidele de sinteză, după ce alegătorii au refuzat duminică, la urne, să angajeze ţara - care găzduieşte unul din cei mai mari producători de produse fitosanitare, grupul Syngenta, achiziţionat în 2017 de gigantul c...
Nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă a atins, în luna mai, cea mai ridicată valoare înregistrată de la debutul măsurătorilor, în urmă cu 63 de ani, au anunţat luni oameni de ştiinţă care au tras un semnal de alarmă, informează AFP şi Reute...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care CE Oltenia va primi ajutor de stat pentru achiziţia certificatelor verzi, deşi anterior Greenpeace avertizase că oficialii europeni nu vor aproba planul ...
Dacia a avut mare succes şi vânzările mărcii au atins un nivel record de 655.000 de maşini anul trecut, dar regulile mai dure de emisii poluante ar putea afecta profitabilitatea mărcii, notează Bloomberg.
Preşedinţia Consiliului UE a debutat la Bucureşti cu reprezentanţii statelor membre punându-se de acord asupra Regulamentului privind standardul de emisii de CO2 la maşini. Pentru români veştile sunt „bune“: fără o reglementare naţională dură, străzi...
„O mare realizare“ a anunţat guvernul german în soluţionarea scandalului manipulării noxelor poluante ale automobilelor Diesel. Este de fapt un compromis jenant, cu multe semne de întrebare.
Se spune că „prostul, dacă nu-i fudul, parcă n-ar fi prost destul“. Şi proverbul acesta, din păcate, îl pot asocia multor colegi din politică. Revoluţia şi democraţia, în ciuda aşteptărilor noastre, nu au dus la educarea clasei politice....
Un raport al Parlamentului European privind emisiile cu efect de seră plasează România pe locul 10 în topul statelor membre, raportat la cantitatea de noxe emisă în atmosferă. Documentul nu ţine însă cont nici de gradul de industrializare a statului ...
Autorităţile fac ultimele pregătiri pentru a introduce noua taxă auto. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) s-a apucat deja să inventarieze emisiile de dioxid de carbon generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017. Specialiştii...
Concentraţiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au atins un record în 2016, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO). Cercetătorii susţin că o combinaţie între activităţile oamenilor şi fenomenul El Niño a dus la un nivel de CO2 nema...
Un studiu al Universităţii Libere din Bruxelles demontează un mit: indubitabil, orice vehiciul electric emite mult mai puţin CO2 decât un automobil diesel. Pare o afirmaţie de simţ comun, însă industria auto pretindea că EV-urile ar avea un impact cl...
Orice membru al unei comunităţi, prin modul în care îşi duce viaţă, produce în fiecare moment o anumită cantitate de deşeuri. Fiecare are o amprentă climatică personală, deoarece toate activităţile umane implică emisii de dioxid de carbon....
Datele trucate ale producătorilor auto privind consumul de combustibil îl costă pe şoferul tipic european în jur de 549 euro în plus pe an. Diferenţa medie dintre consumul în lumea reală şi rezultatele de laborator pentru maşinile Mercedes este de un...
Constructorul francez Renault, proprietarul Dacia, va chema în service 15.000 de vehicule înainte de a le pune în vânzare pentru a regla motoarele, a anunţat marţi Segolene Royal, ministrul Ecologiei şi Energiei, după ce testele derulate în urma scan...
Salvarea Complexului Energetic Hunedoara a fost atât de „prioritară“ pentru statul român încât compania a primit prea târziu ajutorul de salvare de 167 de milioane de lei, ceea ce a dus la achiziţia cu întârziere a certificatelor de emisii de dioxid ...
Conferinţa internaţională asupra climei, care se desfăşoară la Paris, a depăşit sâmbătă o etapă cheie, odată cu finalizarea unei schiţe de text pentru acord, în vederea realizării unui pact universal între 195 de ţări împotriva încălzirii planetei. A...
Grupul german Volkswagen se pregăteşte să răscumpere, la preţul pieţei, maşinile afectate de „neregulile“ descoperite săptămâna trecută în privinţa emisiilor de dioxid de carbon, scrie Financial Times.
Scandalul Volkswagen ajunge şi la motoarele pe benzină, grupul german anunţând că a descoperit alte 800.000 de vehicule cu „inconsistenţe“ în ceea ce priveşte emisiile.
Un Audi A8 testat în Europa produce emisii de oxid de azot (noxe) de 21,9 de ori mai mari decât limita legală pe stradă; un BMW X3 diesel este la 9,9 de ori peste limita de emisii legală măsurate pe stradă; Opel Zafira Tourer, de 9,5 de ori mai mult;...
O echipă de cercetători din Japonia şi Columbia a dezvoltat un tip de iarbă care are capacitatea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Specialiştii vor să reducă poluarea cauzată de folosirea fertilizanţilor sintetici în agricultură.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că sfârşitul lumii va avea loc peste circa două miliarde de ani. Toate animalele şi plantele vor dispărea de pe Pământ iar microbii vor deveni singurii ocupanţi ai planetei înainte ca viaţa să înceteze să mai ...
Un grup de 12 activiști Greenpeace, din țară și din străinătate, a protestat astăzi, 19 septembrie, la Ministerul Economiei, manifestând pentru excluderea din strategia energetică națională a noilor capacități energetice pe cărbune. Cinci dintre aceș...
Comisarul pe probleme de transport la Comisia Europeană Siim Kallas propune interzicerea circulaţiei autovehiculelor care folosesc benzină şi motorină în centrele marilor oraşe europene până în anul 2050, informează autocar.
Comisia Europeană (CE) a publicat astăzi o propunere de mari dimensiuni: inițierea unei rețele de transport unice pe toată suprafața UE. Singura măsură drastică a CE, este, susțin lobby-iștii de mediu din Bruxelles, reducerea emisiilor CO2 până la 60...
Uniunea Europeană a închis piaţa de permise de emisii în urma unui furt informatic de certificate de poluare. Poliţia greacă care a detectate ultimele tranzacţii de credite pentru limitarea noxelor a declarat că frauda ar fi fost "operată" din Români...
Potrivit expertului, Uniunea Europeană şi-ar putea pierde încrederea în piaţa tranzacţiilor de permise de emisii CO2 din România: statul român nu a protejat suficient acest mediu....
Fără CO2 sau decibeli. Fluence ZE este primul automobil electric ce îşi are originea într-unul convenţional. Acestea sunt cele mai importante promisiuni pe care noul Fluence ZE le face viitorilor utilizatori. De anul viitor, modelul full electric va ...
Energia necesară utilizării celularelor produce cantităţi uriaşe de CO2. În plus, foarte puţine aparate sunt reciclate. Întregul ciclu de viaţă al unui telefon mobil – de la producere la folosire şi apoi aruncare – are efecte asupra mediului înconjur...
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a promulgat marţi seara o lege care îşi propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în Brazilia cu aproape 39 % până în anul 2020, conform angajamentelor asumate în summit-ul consacrat încălzir...