aaas - ultimele știri
Blue Air a informat vineri că a cerut executarea garanției de către stat încă de acum 13 luni și că vineri se va întâlni cu reprezentanți ai AAAS pentru predarea a 75% din acțiuni.
Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al companiei aeriene Blue Air, a declarat președintele autorității, Florian Daniel Geantă.
21.398 persoane, care au depus cereri de plată voluntară sau au obţinut în instanţă executarea silită au de încasat de la stat despăgubiri totale de 381.888.000 lei, potrivit informaţiilor furnizate de AAAS la solicitarea „Adevărul”.
Păgubiţii FNI încă aşteaptă să fie despăgubiţi, la mai bine de 20 de ani de când s-a dat sentinţa, fosta AVAB fiind în imposibilitate de a face plăţi, având conturile blocate încă din 2008 în urma executării silite de către păgubiţii FNI.
Radu Enache, Gruia Stoica, fraţii Păunescu, Corneliu Iacobov şi reprezentanţi ai companiei Ford au executat silit statul la Eximbank şi Trezorerie pentru plata unor despăgubiri generate în urma privatizărilor de după Revoluţie.
Anunţate cu mare tam-tam la sfârşitul anului trecut, încetarea detaşărilor angajaţilor din mediul privat la instituţiile de stat este departe de a avea efectul scontat.
Statul a contestat clasarea de către DIICOT a dosarului Rompetrol, acţiunea fiind formulată prin intermediul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS, APAPS şi iniţial FPS)
Fortus Iaşi, UCM Reşiţa şi Siderca Călăraşi au fost devalizate în urma privatizărilor, statul şi administratorii judiciar suportând costuri uriaşe legate de pază şi conservare
Statul ar putea depune o plângere împotriva soluţiei de clasare a dosarului Rompetrol II, a afirmat marţi procurorul general Bogdan Licu, care s-a declarat nemulţumit de soluţie.
Bugetul pe anul 2019 prevede că păgubiţii din celebrul scandal FNI vor primi doar cinci milioane de lei, în acest an, respectiv 1,4% din paguba totală pe care o are de plătit statul, de 341 milioane de lei....
Războiul declanşat de Consiliul Judeţean Tulcea împotriva agricultorilor din Deltă, pe care i-au deposedat abuziv de patrimoniu, face victime colaterale: statul român. Terenurile luate de la societăţile agricole privatizate sunt revendicate de Autori...
Statul încearcă să privatizeze şi ultimele companii la care mai are acţiuni, sperând să obţină circa 6 milioane de euro. Numai că datoriile unora dintre acestea sunt uriaşe, fiind puţin probabilă găsirea unor investitori în lipsa unor facilităţi care...
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este obligată să plătească fraţilor Gavazzi despăgubiri de 12 ori mai mari decât a primit în schimbul acţiunilor combinatului „Oţelu Roşu”, în caz contrar riscând executarea silită.
Una dintre cele mai mari concedieri colective din ultimii ani a fost anunţată în această lună. Sute de angajaţi de la fostul Combinat de Utilaj Greu din Iaşi au fost luaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă.
Ultimul colos industrial din Iaşi, aflat în insolvenţă de 9 ani, concediază 260 de angajaţi, preavizele fiind emise din această săptămână. Compania are circa 340 de angajaţi. Fortus riscă să intre în faliment pentru că Guvernul nu a modificat legisla...
La mai bine de 17 ani de când instanţele s-au pronunţat definitiv în favoarea plăţii despăgubirilor către investitorii FNI, aproape 20.000 de persoane încă îşi aşteaptă drepturile băneşti. Despăgubirile nu pot fi achitate prea curând, daunele pe care...
Fosta instituţie care se ocupa de privatizări, actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului, a pierdut în 2017 doar 73 de procese, iniţiate inclusiv de persoane nemulţumite de modul în care a decurs privatizarea, pentru care are de plăt...
Potrivit planului de reorganizare al societăţii ieşene, prin darea în plată a unor active (modalitate de stingere a datoriei prin preluarea unor bunuri) se acoperă 193,1 milioane de lei din masa credală, adică aproximativ 90% din totalul creanţelor. ...
Guvernul va crea, pe lângă Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), şi un al doilea fond, Fondul Naţional de Dezvoltare (FND), care vor administra companiile de stat. Transelectrica şi Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iar Hi...
Tensiuni între SC Neptun SA din Câmpina, principalul producator de transmisii mecanice din Romania şi echipamente industrial, şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S). Reprezentanţii societăţii câmpinene susţin că au de recupe...
Chimcomplex Borzeşti, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, intenţionează să achiziţioneze combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi să înfiinţeze astfel Compania Română de Chimie, scrie Mediafax.
Ford nu a atins obiectivul ca 60% din componentele modelului B-Max să fie produse în România şi nici ţinta de producţie de 60.000 de automobile, asumate în contractul de privatizare, astfel că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS...
Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a companiei, combinatul urmând să se spargă, astfel încât activele performante să fie grupate într-o entitate separată, care să fie privatizată. „Planul B“ îl constituie funcţionarea combinatului î...
Planul de reorganizare al Oltchim, depus săptămâna trecută la Tribunalul Râmnicu Vâlcea, include vânzarea combinatului pentru 307 milioane de euro, sumă din care 230 de milioane de euro vor ajunge la creditori, iar 77 de milioane o reprezintă activel...
În 2014 nu mai puţin de patru licitaţii pentru Oltchim s-au încheiat fără ca vreo ofertă să fie depusă, deşi foarte mulţi investitori s-au arătat interesaţi. Guvernul pregăteşte din nou conversia datoriilor în acţiuni, iar compania va fi restructurat...
Producătorul de pompe industriale Aversa Manufacturing a câştigat definitiv, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul pe care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) l-a intentat după câştigarea licitaţiei pentru activele fabricii.
Pentru terenul de sub Hotelul Decebal, statul român ar putea plăti peste 1,2 milioane de lei, potrivit evaluărilor tehnico judiciare. În urmă cu trei ani, Bellina Schertzer a dat în judecată statul român (Primăria Bacău şi Autoritatea pentru Administ...
Companiile privatizate care au înstrăinat terenuri după ce au obţinut atestat de proprietate asupra lor, dar care nu au majorat capitalul social cu valoarea acestor terenuri, vor plăti despăgubiri statului, potrivit unui proiect elaborat de Autoritat...
Compania americană Ford şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au semnat documentele privind incheierea privatizării uzinei din Craiova.
Guvernul nu va închide niciodată Oltchim iar, în cazul în care nu se vor prezenţa investitori la licitaţia programată în data de 6 iunie, termenul va fi prelungit pentru ca societatea să poată să deschidă două noi linii de producţie, astfel încât să ...
Vânzarea activelor viabile ale Oltchim către un investitor s-ar putea amâna pentru data de 6 iunie, propunere venită din partea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), pentru ca statul să aibă timp să finalizeze procedurile de pre...
Aversa Manufacturing a câştigat procesul intentat în septembrie anul trecut de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), informează compania într-un comunicat, însă instituţia aşteaptă motivarea hotârârii judecătoreşti pentru ...
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) va fi condusă de Nicolae Minea, în baza unei decizii semnate vineri de premierul Victor Ponta.
Proprietarii fabricii de pompe Aversa au trimis o înştiinţare oficială către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) prin care solicită daune de un milion de euro şi au anunţat intenţia de a depune plângere penală împotriva lui Sta...
Tribunalul Iaşi va avea miercuri cel de-al 62-lea termen în dosarul preluat în 2007 privind falimentul companiei Solventul Timişoara, care a intrat în procedură de insolvenţă în 1998 şi în procedura falimentului din 15 martie 2003, fiind unul dintre ...
Investitorii care au cumpărat fabrica de pompe Aversa acuză Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) că a vrut să impună un anumit partener privat după preluarea unităţii, însă instituţia dă replica prin vocea lui Stan Popa, preşedi...
Aversa Manufacturing se află în discuţii pentru asigurarea unui partener internaţional, o asociere în participaţiune, cu scopul de a consolida compania şi de a-şi extinde vânzările în Europa şi pe pieţele în curs de dezvoltare, potrivit unui comunica...
România ar putea obţine „câteva miliarde de euro“ din vânzarea a 65.000 de hectare de teren, aflate în proprietatea statului, dar care sunt folosite de către societăţi care între timp au fost privatizate, a declarat, la Adevărul Live, Stan Popa, preş...
Introducerea Aversa, principalul producător de pompe industriale din România, în insolvenţă a avut loc în mod "bizar", pentru o creanţă de doar 270 de milioane de lei vechi, a declarat, la "Adevărul Live", Stan Popa, preşedintele Autorităţii pentru A...
Hidroelectrica va fuziona cu producătorul de echipamente UCM Reşiţa, aflat în portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.
După ce Varujan Vosganian, ministrul Economiei, s-a declarat „foarte mulţumit“ de rezultatul vânzării companiei de stat Aversa, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fostul AVAS), condusă de Adrian Volintiru, acţionarul majoritar...
Prezent la întâlnire Adrian Volintiru, preşedintele AAAS, dovedeşte că nici măcar nu cunoaşte cum se numeşte instituţia pe care o conduce
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) îşi va reduce numărul de angajaţi cu 25% până în luna septembrie, de la 272 la cel mult 220, a anunţat instituţia.
Autorităţile vor să cadă la pace cu grupul siderurgic ArcelorMittal în procesul deschis la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris pentru investiţiile asumate în contractul de privatizare al combinatului de la Galaţi, a declarat, pentru „Adevăr...
Executivul vrea să creeze un holding industrial care va conţine toate companiile viabile din subordinea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), urmând ca pe viitor să fie fie incluse, eventual, şi societăţi şi pachete de acţiuni d...
Companiile African Consolidated Resources din Africa de Sud, Metals Finance Europe şi Romaltyn Baia Mare, unde acţionar este un fond de investiţii controlat de fostul premier al Republicii Moldova, sunt interesate să cumpere activele companiei de sta...