Cum citim strategiile partidelor pentru toamna electorală? PNL (I)

Informaţiile neoficiale arată că PNL şi UNPR se pregătesc de fuziune sau alianţă, la mijlocul lunii iulie. Miza pe termen scurt?

Majorităţi la nivel local (în special în Consilii Judeţene), schimbarea majorităţii în Parlament până la alegerile de la sfârşitul anului (importantă eventual din prisma unor decizii punctuale) şi asigurarea liniştii Guvernului tehnocrat, astăzi ţinut foarte din scurt de majoritatea PSD. UNPR primeşte poziţii de conducere în noul PNL, posturi de vicepreşedinţi şi viceprimari în Consilii locale şi judeţene, la care se adaugă aproximativ 20 poziţii eligibile pe listele pentru alegeri parlamentare. Înţelegeri similare sunt anunţate pentru PNL cu PSRo şi PND.

Care este însă calculul din spatele unei asfel de strategii a liberalilor? În cazul în care lucrurile nu merg până la capăt (puţin probabil), cum se explică această negociere, care a pus-o pe Alina Gorghiu într-o poziţie defensivă zilele trecute? Cum răspunde PNL celor care, în special pe Facebook, nu înţeleg raţiunea acestui gest, o leagă simbolic de momentul Colectiv şi o asimilează greşelilor care au dus la pierderea pe linie a Capitalei?

Cinci argumente ar putea susţine atitudinea conducerii liberale:

1. După eşecul de imagine din alegerile locale, PNL caută să construiască în jurul său o coaliţie anti-PSD şi să preia voturi şi reţele care altfel s-ar fi risipit în toamnă din cauza ratării pragului electoral. Fără a se uita prea mult la diferenţa de profile electorale şi compatibilitate, liberalii profită de siguranţa şi uşoara aroganţă a social-democraţilor, pentru care triunghiul politic cu ALDE şi UNPR nu se mai justifică după analiza votului din 5 iunie (a se observa în câte judeţe au reuşit progresiştii să aibă consilieri judeţeni candidând pe liste proprii). PNL joacă pe axa „izolare - coalizare”, mizând că acumulările cantitative vor genera salturi calitative de percepţie şi vot. Pierderea unor mari oraşe a învăţat PNL să formeze coaliţii înainte de vot, nu după.

2. PNL mizează pe transformarea alegerilor parlamentare într-un tur al doilea al prezidenţialelor. Prin urmare, abordarea pre-campaniei şi campaniei electorale se face în cheia a ceea ce am văzut între cele două tururi în 2009 şi, cu precădere, în 2014. Dificultatea apare când e vorba de activarea publicului anti-PSD: s-a încercat ceva similar la localele din Bucureşti, iar teama că PSD ia tot nu a funcţionat. Respingerea PSD în electoratul care decide de obicei rezultatul alegerilor prezidenţiale nu este o condiţie suficientă pentru ca aceşti oameni să se şi prezinte la vot când îşi doresc liderii liberali.

3. PNL se gândeşte mai puţin la puritate ideologică şi mai mult la ocuparea spaţiului politic în tandem cu PSD, la consolidarea axei principale de conflict şi la negarea creşterii unor forţe politice alternative (care caută să formeze federaţii politice). Mergând pe linia rezultatului „istoric” din 5 iunie, strategia liberală este de a transmite că sunt doar două partide (PSD şi PNL), deci două opţiuni (prin ricoşeu, se încearcă împingerea spre irelevanţă strategică a ALDE şi PMP).

4. PNL nu crede în explozia electorală a USB, în replicarea la nivel naţional a ceea ce a fost la Bucureşti. Timpul scurt, inabilităţile organizatorice de la locale şi improvizaţia post-locale îndreptăţesc o astfel de abordare. După cum se vede, liberalii anticipează o desfăşurare liniară a alegerilor, fără momente semnificative de emoţie şi indignare publică, în care creşterea valului anti-PSD este privită cu realism şi mai degrabă drept o opţiune secundară.

5. Distanţa relativ mică faţă de PSD la votul politic la locale îi face pe liberali să forţeze alianţa cu UNPR şi cu alte partide mici, în ideea firească de a avea mai multe voturi/mandate decât PSD şi de a-i face sarcina uşoară lui Iohannis în desemnarea premierului. Alături de UDMR, părţi din ALDE şi eventual PMP, o majoritate poate fi închegată de premierul desemnat de Iohannis. La o adică, dacă planul nu reuşeşte, există întotdeauna varianta Cioloş, una nu neapărat de aruncat pentru PSD, în ciuda declaraţiilor tranşante ale lui Liviu Dragnea de duminică (vom încerca să explicăm calculele PSD într-un alt articol).

Concluzionând, prin actuala strategie, PNL caută coagulare şi organizare, acţionând cu realism. Nu vede posibil şi nici eficient să îi convingă pe cei denumiţi „tineri frumoşi şi liberi”, vocile pe de Facebook, şi îi consideră pe aceştia abordabili şi captivi doar în turul al doilea al prezidenţialelor. Liberalii încep să trateze mai degrabă în termenii PSD relaţia cu electoratul, iar semne de întrebare există faţă de această abordare. Cât timp nu există un al treilea pol în politica românească, cât timp o opţiune grassroots nu se consolidează, calculele noului PNL pot fi corecte. Opţiunea strategică indică, totuşi, mai degrabă resemnare decât optimism şi joc ofensiv.

Disclaimer: Premisa raţionalităţii comportamentului politic este asumată în acest articol. Aşa cum am văzut fie lucrând cu politicieni, fie observând viaţa noastră politică, ea se aplică selectiv. În plus, cum spunea un prieten bun cunoscător al PNL, nu trebuie ignorată niciodată tentaţia liderilor politici de a arăta partidului „că fac ceva”.