Blaga:Doar şapte parlamentari PDL vor absenta din plen
0Preşedintele PDL Vasile Blaga speră ca la şedinţa Parlamentului în care va fi prezentată decizia CCR privind referendumul să fie cvorum, arătând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi şi că sunt doar şapte absenţe, din care patru absolut motivate.
Întrebat înainte de şedinţa Colegiului Director al PDL dacă va fi cvorum la şedinţa Parlamentului, Blaga a spus: "Eu sper că da. Noi vom fi."
El a adăugat că sunt şapte absenţe în rândul parlamentarilor PDL, în acest moment, iar patru sunt absolut motivate şi că acest lucru va fi discutat la şedinţa grupurilor parlamentare de la ora 14.00.
Întrebat cum comentează încercarea PNL de a bloca revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, Blaga a spus: "Eu cred că toţi trebuie să respectăm legile statului şi Constituţia. Astăzi (luni - n.r.) este convocat Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a putea prezenta un judecător de la Curtea Constituţională decizia, şi atât".
Preşedintele PDL a mai precizat că democrat-liberalii nu au discutat cu cei de la UDMR, dar că aceştia în mod normal "s-au purtat întotdeauna regulamentar" şi nu vor fi probleme.
Colegiul Director al PDL s-a întrunit astăzi, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta situaţia politică actuală.
Social-democratul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, referitor la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CCR privind referendumul, că, potrivit legii, "nu este loc de surprize", adăugând că în mod normal nu ar trebui nici să existe probleme cu cvorumul.
Întrebat în legătură cu propunerea senatorului PNL Ioan Ghişe ca Parlamentul să adopte luni o hotărâre prin care să constate demiterea lui Traian Băsescu, Hrebenciuc a spus că aceasta va fi discutată la USL, însă el nu poate să facă supoziţii cu privire la valabilitatea acesteia.
"Este un parlamentar creativ şi inventiv, dacă a găsit o asemenea soluţie, o vom discuta mâine", a mai spus Hrebenciuc.