Nouă ONG-uri cer AEP să facă publice listele de la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă organizaţii neguvernamentale cer Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să pună la dispoziţia publicului copii după listele electorale folosite la referendum, astfel încât fiecare cetăţean să poată verifica dacă opţiunea sa este consemnată corect.

"Organizaţiile semnatare ale acestui apel vă solicită să puneţi la dispoziţia publicului, pentru consultare individuală, copii după listele electorale folosite la referendumul din 29 iulie 2012. Dat fiind climatul actual de confuzie creat de organizatorii referendumului, credem că este imperios necesar ca fiecare cetăţean cu drept de vot să poată verifica personal, prin intermediul AEP, dacă opţiunea sa (prezentare sau neprezentare la vot) se află consemnată corect ȋn liste. În acest scop, cerem AEP să păstreze o copie a acestor liste pe termen indefinit", se arată într-un apel public adresat preşedintelui AEP, Ana Maria Pătru, şi semnat de reprezentanţii societăţii civile.

Iniţiatorii apelului sunt Expert Forum (EFOR), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Agenţia de Monitorizare a Presei "Active Watch", Freedom House Romania, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), ProDoMo, Reaching Out şi Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CERE).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite