Boc vrea pensii şi unicameral
0Premierul Emil Boc a anunţat priorităţile legislative ale Executivului pentru sesiunea parlamentară care a început ieri. Legea pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale se află pe lista lui Boc. Partidele vor şi începerea procedurilor pentru reducerea numărului de parlamentari.
Prima sesiune ordinară din 2010 a Legislativului ar trebui să aducă adoptarea unor legi importante care să impună măsuri la nivel economic.
Premierul Emil Boc, prezent ieri la Senat, a declarat că va încerca adoptarea unor legi care să permită păstrarea locurilor de muncă şi a cerut sprijinul Parlamentului pentru adoptarea cât mai rapidă a legii ce reglementează şomajul tehnic.
Mai citiţi şi:
Priorităţile legislative PDL: se reia statutul minorităţilor
Partidele, în fierbere
Pe lista lui Boc se mai află o serie de priorităţi acceptate de cele două partide aflate la guvernare, PDL şi UDMR. Dintre acestea, legea pensiilor, legea responsabilităţii fiscale şi cea a educaţiei au fost punctate şi ieri de primul-ministru.
Adoptarea cât mai rapidă a legii pensiilor este şi o condiţie impusă de Fondul Monetar Internaţional pentru acordarea tranşelor împrumutului contractat de România.
Alte legi pe care Executivul vrea să le treacă prin Parlament sunt statutul minorităţilor naţionale şi codurile de procedură penală şi civilă. Boc va prezenta astăzi priorităţile Executivului şi în faţa deputaţilor.
Opoziţia vrea măsuri sociale
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, a precizat că una dintre priorităţile pe care parlamentarii partidului şi le-au stabilit în actuala sesiune o reprezintă definitivarea legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar.
O altă prioritate, a menţionat Duvăz, este legea pensiilor, iar PSD „se va bate" în continuare pentru ca punctul de pensie să fie de 45 %. Şi PNL are lista proprie de priorităţi: reducerea impozitului pe venit la 10%, desfiinţarea impozitului forfetar şi un proiect de lege a pensiilor care se va baza pe calcularea salariului mediu pe economie. Emil Boc a afirmat ieri că Parlamentul trebuie să deschidă cadrul pentru şi crearea unui for unicameral.
„Reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral sunt reforme care nu pot fi negociate, ci trebuie aplicate, iar sesiunea trebuie să deschidă cadrul pentru ca ceea ce s-a votat la referendum să fie pus în practică", a spus Boc.
Reforma parlamentului
Modificarea Constituţiei pentru reformarea Parlamentului se află pe agenda majorităţii partidelor de pe scena politică. Parlamentarii PDL vor grăbi, odată cu începerea sesiunii parlamentare, constituirea comisiei pentru modificarea Constituţiei, iar reprezentanţii PNL vor un pachet de legi care vizează reforma constituţională şi schimbarea regulamentelor de funcţionare ale Camerelor.
"Guvernul nu deţine monopolul legislativ. Avem toată deschiderea pentru a discuta amendamentele parlamentarilor."
Emil Boc
premier
Modificarea legii electorale, decisă în coaliţie
PDL susţine modificarea legii electorale şi a avut deja discuţii cu PSD pentru introducerea sistemului în două tururi de scrutin. Potrivit vicepreşedintelui PDL, Gheorghe Flutur, calendarul modificării acestei legi va fi stabilit în următoarea şedinţă a coaliţiei PDL-UDMR.
Social-democratul Viorel Hrebenciuc a confirmat, ieri, că a fost contactat de PDL pe tema modificării legii electorale. Hrebenciuc a opinat că liberalii ar putea să nu mai aibă reprezentare parlamentară, dacă se va modifica actualul mod de redistribuire a voturilor.
În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că modificarea, ce nu pune în discuţie prezenţa în Parlament a PNL, trebuie să fie gândită în sensul reformării clasei politice, nu luând în calcul ce partid dispare.