Oborul din Viişoara pregătit de petrecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oborul din Viişoara pregătit de petrecere
Oborul din Viişoara pregătit de petrecere

Comercianţii şi-au întins deja tarabele cu mâncare şi suveniruri. Tarabele cu mâncare şi suveniruri, precum şi caruselurile îşi aşteaptă vizitatorii în Oborul din Viişoara, mai nou, Heidenfeld.

Peste 150 de comercianţi şi-au aşternut deja tarabele cu mici, bere, cârnăciori, porumb fiert şi alte gustări savuroase de consumat în aer liber, precum şi standurile cu suveniruri. Aceştia s-au putut întinde pe două hectare de teren, pe care s-au amenajat şi locuri de distracţie pentru copii. Mutarea activităţilor comerciale din centrul oraşului în cartierul Viişoara nu i-a prea încântat pe comercianţii care cred că distanţa le va diminua clientela.
Municipalitatea este, însă, încrezătoare în ceea ce priveşte participarea bistriţenilor la manifestările organizate în Heidenfeld şi este de părere că aceştia vor îmbrăţişa încântaţi ideea mutării tarabelor comercianţilor în Obor.

Păreri împărţite

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mihai Ruşti a precizat. „Să nu uităm că Viişoara este un cartier al Bistriţei, dacă sărbătoarea se ţinea în cartierul Ştefan cel Mare avea cineva vreo problemă?”
Bistriţenii se împart în două tabere când vine vorba de separarea manifestărilor. Tinerii sunt mulţumiţi că nu trebuie să se deplaseze în afara oraşului, părinţii îşi fac griji că vor trebui să bată atâta drum pentru a-şi duce copiii la carusel, iar unii sunt indiferenţi.
 Dumitru Danci se simte defavorizat pentru că va putea asculta muzică populară doar în recent denumitul Heidenfeld. „ Mi se pare o discriminare, muzica uşoară este în centru, iar pe noi aştia care ascultăm muzică populară ne trimite în obor”, spune revoltat omul.
Mariana Muntean este nemulţumită că în acest an mult aşteptatul carusel va fi amplasat la Viişoara. „ Fetiţa mea mă înebuneşte de acum două săptămâni că vrea la carusel de zilele Bistriţei şi abia aşteapta sosirea acestuia. Îmi vine greu să mă duc cu autobuzul până la obor cu copilul”, mai spune femeia. Tinerilor nu le displace faptul că pe pietonal şi pe strada Dornei nu se vor mai găsi tarabe cu suveniruri şi mâncare iar unii sunt indiferenţi.
„Trupele care se anunţă pentru duminică sunt pe gustul meu şi nu am nimic împotrivă ca nu vor mai fi tarabe. E mai lejer aşa” spune Daniel Miron un tânăr de 22 de ani. „Mi-e egal unde se ţin zilele Bistriţei pentru că nu mă interesează acest concept, nu aştept un an să ascult o trupă live şi să manânc un mic” spune Marina Florea o tânără de 26 de ani.

Doar muzică populară

Micii şi berea din Heidenfeld vor fi asezonate cu muzica folclorică. În această seară va urca pe scenă ansamblul folcloric Cununa de pe Someş. Mâine seara vor cânta Mărioara Sigheartău, Petre Petruse şi Cristian Pomohaci, iar duminică vor da spectacol grupurile „Doiniţa” şi „Balada”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite