Taximetriştii pirat prosperă din cauza autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o mie de piraţi pun stăpânire noaptea pe şosele şi fac venituri ilicite din taximetrie ilegală fără să fie deranjaţi de poliţişti. Sindicatele şoferilor de taxi propun formarea unor echipe mixte cu Poliţia Comunitară, pentru a lichida pirateria

La o mie se ridică numărul taximetriştilor care operează ilegal în Timişoara. Cifra este vehiculată de Leontin Herec, liderul Sindicatului Independent al Taximetriştilor de Pretutindeni. „Ies noaptea ca liliecii. Sunt pline străzile de ei. S-a ajuns aici pentru că ani în şir autorităţile n-au făcut controale, deşi le-am îngropat în adrese prin care le ceream să-şi facă treaba”, a spus sidicalistul.

Piraţii sunt uşor de depistat

Piraţii lucrează fără probleme, cu toate că Poliţia Comunitară a început să dea amenzi de 25.000 de lei fiecărui taximetrist fără autorizaţie. În ultimele săptămâni, au fost sancţionaţi 17 şoferi. „În afară de noi nu se mai bagă nimeni în taximetriştii ilegali. Îi potcovim pe unde îi prindem.

 Legea nu ne dă dreptul să îi tragem pe dreapta, dar îi agăţăm în staţiile mijloacelor de transport în comun”, spune Doru Spătaru, şeful Poliţiei Comunitare Timişoara. Niciunul dintre amendaţi nu a plătit sancţiunea, deşi aveau posibilitatea să achite jumătate din sumă în 48 de ore. Şapte piraţi au contestat amenzile în instanţă. „Dacă nu plătesc într-o lună urmează să fie executaţi silit”, a precizat Dana Galbenu, purtător de cuvânt al Poliţiei Comunitare.

„Piraţii circulă acum pentru că e foamea mare. Eu plătesc taxe şi impozite de 14 ani şi îmi vine să crap capul cu bâta de baseball piraţilor. Îmi fură clienţii de sub nas”, spune taximetristul Vasile Ghilar.

Fac evaziune fiscală

Sindicalistul Leontin Herec solicită formarea de exchipe mixte de poliţişti comunitari şi taximetrişti legali, pentru vânarea piraţilor. Acesta mai susţine că taximetriştii neautorizaţi sau şoferii cu autorizaţii false lipite pe maşini trebuie să fie cercetaţi penal. „Cei fără autorizaţii nu sunt înregistraţi la Finanţe. Fac evaziune fiscală. Cei cu autorizaţii măsluite pot fi acuzaţi de fals”, a mai spus Herec.

Pe de altă parte, Primăria Timişoara a găsit probleme în propria ogradă, după depistarea a 27 de autorizaţii taxi completate greşit. Doi dintre angajaţii Direcţiei Transporturi, Mihai Dragomir şi Ovidiu Rădulescu, urmează să fie cercetaţi de comisia de disciplină, pentru a se clarifica cine se face vinovat de completarea greşită a autorizaţiilor. Atât Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Transporturi, cât şi Dragomir şi Rădulescu, nu au putut fi contactaţi pentru detalii.

Maşini galbene, fără autorizaţie taxi, sunt închiriate piraţilor cu 80 de lei pe zi. “Sunt băieţi care şi-au luat zeci de maşini în leasing. Le închiriază piraţilor, care trebuie să pună benzina. Piratul are din start cheltuieli zilnice de cel puţin 130 de lei. Cum traficul e supraaglomerat are nevoie de zeci de curse ca să scoată profit. Aşa se ajunge ca unii să conducă câte 16 ore zilnic şi să facă accidente”, a explicat Herec.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite