Spectacol inedit la Teatrul Bacovia
0Teatrul Bacovia din Bacău a sărbătorit, ieri, Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie, printr-un spectacol dedicat copiilor. Câteva zeci de micuţi au asistat gratuit la piesa Cei trei purceluşi,
Teatrul Bacovia din Bacău a sărbătorit, ieri, Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie, printr-un spectacol dedicat copiilor. Câteva zeci de micuţi au asistat gratuit la piesa
Cei trei purceluşi
, prezentată într-un mod inedit: cu păpuşarii
la vedere
, astfel încât şi copiii să îi poată vedea pe cei care dau viaţă marionetelor.
Am preferat să facem un spectacol gratuit, în special pentru copiii defavorizaţi. De altfel, noi avem un protocol cu Asociaţia Betania, prin care 40 de copii au acces nelimitat pe toată perioada stagiunii. Am vrut ca şi copiii să vadă cum se mânuiesc păpuşile, poate le place, poate că unii dintre ei vor descoperi că doresc să facă această meserie şi să o îmbrăţişeze în viitor
, a precizat directorul Teatrului Bacovia, Adrian Găzdaru. Ziua de ieri a fost declarată de cei de la Teatrul Bacovia "Ziua Uşilor Deschise". Toţi băcăuanii care au dorit să cunoască mai bine instituţia de cultură au avut ocazia să viziteze teatrul şi să asiste la spectacolul gratuit. Astfel de manifestări vor mai avea loc la Teatrul Bacovia, instituţie care şi-a propus
recucerirea
publicului băcăuan şi o revigorare a artei teatrale, dedicate atât copiilor, cât şi celor mari.