Historia: Cum a fost exploatat politic "miracolul de la Maglavit"

În vara lui 1935, o Românie întreagă n-avea ochi decât pentru Maglavit, localitatea din Oltenia în care Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Citiţi în numărul din luna iulie al revistei „Historia“ cine a câştigat de pe urma ciobanului Petrache şi cum a fost exploatat politic Maglavitul. 

Sunt multe motivele pentru care subiectul „Petrache Lupu" ne-a fascinat într-atât încât ne-am decis să-l transformăm într-un dosar al revistei „Historia". Desigur, este misterul ce planează încă asupra fenomenului de la Maglavit şi în legătură cu care nici Biserica Ortodoxă Română nu a formulat, până azi, o poziţie oficială.

Subiectul „Petrache Lupu" e fascinant însă mai ales prin ceea ce s-a întâmplat în jurul său. „Minunea" a atras milioane de credincioşi de pe tot cuprinsul României Mari. Dar a stârnit şi interesul politicienilor, al presei şi a tot felul de profitori cu ochii aţintiţi la cantităţile uriaşe de bani lăsate în urma lor de vizitatori.

Şi mai e ceva: Maglavit a fost un fenomen politico-mediatic de proporţii. Descoperit - se putea altfel? - de excepţionalul reporter Brunea Fox, subiectul a fost mai întâi de toate aprig dezbătut în presa de la Bucureşti. Ziarele şi comentatorii s-au împărţit, pe de-o parte în critici şi sceptici - cei cu vederi de stânga sau liberale - şi, de partea cealaltă, în susţinători cu atât mai fervenţi cu cât publicaţia se situa mai la dreapta.

Ziarele şi puhoaiele de pelerini

Nu exista televiziune pe atunci, iar puţinele aparate de radio se găseau doar în casele celor mai avuţi. Presa scrisă era de departe principalul mijloc de informare, deşi în România interbelică rata analfabetismului era în jur de 50 la sută. Impactul celor scrise în ziare a fost însă colosal. Evident, fenomenul a fost exploatat politic, într-o Românie aflată în plină derută socială după Marea Criză, cu un sistem politic şubred, cu o democraţie fragilă ce îşi trăia ultimele zvâcniri, cu un Rege Carol al II-lea şi o Mişcare Legionară dorind, fiecare în parte, dobândirea în întregime a puterii.

Pentru promotorii discursului mesianic, pentru cei care doreau să se prezinte drept „salvatori" ai naţiunii, viziunea ciobanului de la Maglavit era nu doar semnul aşteptat al sosirii măreţei clipe, ci, înainte de toate, o ocazie politică ce nu putea fi ratată. Mai ales că România profundă, derutată şi înclinată spre iraţional, credea cu fervoare.

În timp, ecoul „minunii" s-a stins, banii s-au risipit, iar regimul comunist a avut grijă să ţină totul sub tăcere. Petrache Lupu a murit anonim, la patru ani de la Revoluţie, în casa lui sărăcăcioasă de ţăran din sudul României. Recent, cocoţat pe valul politicii şi al fotbalului, Gigi Becali s-a ocupat pe banii lui de reconstrucţia mănăstirii de la Maglavit şi puţinii curioşi care mai trec prin locul acela uitat de lume îl pot vedea pictat în biserică, alături de legendarul Petrache Lupu.

Finalul poveştii e aşadar straniu şi cu o undă de umor, de parcă ne-am afla într-un film de Kusturica. Poate că destinul a vrut să ne joace o festă. Poate că, de fapt, nu e decât sfârşitul clasic al oricărei poveşti româneşti. Sau, poate, Dumnezeu chiar a trecut pe acolo ca să ne lase un semn. Doar că noi, românii, atât ne-am priceput: să îngropăm totul în bani peşin, în politică şi în ridicol.

Cine profită de pe urma lui Petrache

Zeci de mii de pelerini ajung la Maglavit în zilele de sărbătoare şi nu numai, motiv pentru care satul din Oltenia devine locul perfect pentru cei care doresc să câştige un ban de pe urma credincioşilor. Sunt comercializate icoane, broşuri, cruciuliţe, cutiuţe cu tămâie, lumânări, etc. în cantităţi industriale. Raportul întocmit în 18 septembrie 1935 de către comisarul de Brigadă Mobilă Asterian e reprezentativ în această privinţă.

Astfel, la Maglavit, „Preotul Bobin (n.a. - preotul din localitate), care conduce această iniţiativă transformată în negustorie, a tipărit nişte broşuri intitulate «Minunile de la Maglavit», pe care le vinde în folosul său personal, obligând aproape pe toţi dreptcredincioşii a le cumpăra. De asemeni, din Craiova a adus nişte cruciuliţe pe cari, sub cuvânt că sunt sfinţite, le vinde pelerinilor, iar câştigul realizat, în loc de-a-l întrebuinţa pentru scopul cu care s'a constituit comitetul, îl foloseşte la plata datoriilor sale personale. Se aminteşte că acest preot, care până acum o lună avea datorii la diferite bănci din Craiova a reuşit să scape de ele graţie activităţii sale în acest domeniu.

(...) Alături de preotul Bobin şi poate luând exemplu de la el, primarul comunei anume Florea Stanca se pretează la următoarea escrocherie: cu ocazia pelerinajului, briştile care transportă pasageri din halta Maglavit la locul procesiunii sunt supuse la taxe. Primarul le încasează, pretinzând suma de 500 de lei pentru fiecare brişcă eliberând însă chitanţe numai pentru 120 de lei. Cărăuşii, deşi se văd înşelaţi, nu pot reclama deoarece li s'ar ridica dreptul de a mai face astfel de transpoarte" (Arhivele Naţionale Istorice Centrale - ANIC, Fond „Direcţia Generală a Poliţiei").

Mai citiţi în acest număr:

ISTORIA ARMELOR
Kalaşnikovul, ucigaşul nr. 1

De la lansarea sa, în 1947, Kalaşnikovul a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare, o armă de încredere, ieftin de fabricat. A ajuns un brand la fel de cunoscut ca şi Coca-Cola, iar Mozambicul l-a pus pe stema naţională.

CĂLĂTORII ÎN ISTORIE
Misterul icoanei de la Saidnaya

E unică în lume. Probabil singura pictată pe când modelul era încă în viaţă. O înfăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe şi există, bine protejată, la Mănăstirea Saidnaya din Siria.

DVD cu revista „Historia"

Începând cu ediţia din luna iulie, aveţi la dispoziţie revista „Historia" în două variante: cu DVD, la preţul de 11,99 lei, şi fără DVD, la preţul de 8,99 lei. Abonaţii vor primi revista cu DVD.

DVD-ul lunii iulie conţine biografiile lui Bonnie şi Clyde, dar şi a lui Charles Henry Dow şi a lui Edward Jones, care au înfiinţat firma Dow&Jones în 1882. Urmează, în august, DVD-ul cu Ariel Sharon şi Jimmy Hoffa.