Interlopă angajată în Ministerul Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Ciulavu este judecată pentru şantaj şi a fost condamnată pentru ameninţare. Expertul guvernamental arestat în 2006 pentru şantaj şi aderare la o grupare de crimă organizată, Simona Ciulavu, a ajuns consilier principal în Ministerul Transporturilor.

Simona Ciulavu (33 de ani) a fost trimisă în judecată în stare de arest, în septembrie 2006, alături de periculosul clan al „Sportivilor”, iar procesul este pe rol la Tribunalul Bucureşti. În momentul arestării, Simona Ciulavu era angajată la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Publice de Gospodărire Comunală din cadrul Guvernului României.



Mai mult, Ciulavu a fost condamnată la o amendă penală pentru ameninţare. Cu toate acestea, după ce a fost eliberată din arest, unde a stat zece luni (din mai 2006 până în martie 2007), ea a fost angajată la Primăria Capitalei, de unde, la data de 2 iunie 2008, a fost transferată la Direcţia de Relaţii Financiare Europene din cadrul Ministerului Transporturilor, având statut de funcţionar public.

Angajată pe baza unui cazier vechi


La angajarea în minister, Ciulavu a prezentat un cazier curat ca lacrima, scos chiar înainte de a fi condamnată la amendă penală pentru ameninţare. Ea a ascuns faptul că avea două procese pe rol în care era acuzată de infracţiuni grave contra persoanei.

Legea privind statutul funcţionarilor publici prevede clar că odată cu trimiterea în judecată, orice funcţionar public trebuie suspendat din funcţie. De asemenea, orice tip de condamnare a unui funcţionar public atrage suspendarea din funcţie. Cu toate acestea, Ciulavu a fost menţinută într-o înaltă funcţie în cadrul Ministerului Transporturilor.

Contactată telefonic de reporterii ziarului „Adevărul“, Simona Ciulavu a replicat scurt: „Nu mă interesează subiectele voastre!“ Conform declaraţiei de avere postată pe site-ul Ministerului Transporturilor, Simona Ciulavu nu deţine imobile, terenuri sau autoturisme.

Ciulavu a plătit bătăi „la comandă“

Anchetatorii de la Crimă Organizată au efectuat, în 2006, mai multe descinderi la domiciliile membrilor clanului „Sportivilor“. Acest clan dorea să preia afacerile fraţilor Cămătaru după arestarea lor. La acea vreme, clanul „Sportivilor“ avea un plan de „control al Capitalei“.

În dosar au fost arestate 10 persoane, printre care şi unul dintre liderii mafiei bucureştene, Marius Voinea, zis Marius al lui Ştoacă, dar şi şeful galeriei echipei Steaua, Gheorghe Mustaţă. În aceeaşi cauză au fost arestate şi Simona Ciulavu, expert al guvernului la acea vreme, şi Mădălina Constanţa Cucoş, inspector superior - economist la Direcţia Inspecţie şi Control a Primăriei Capitalei.

Conform anchetatorilor, ele au plătit interlopii pentru rezolvarea unor litigii de natură civilă. Membrii reţelei acţionau cu o violenţă ieşită din comun. Simona Ciulavu şi Mădălina Cucoş ar fi apelat la gruparea criminală pentru a rezolva afaceri judiciare, evitând în acest mod calea legală.

Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2005 - ianuarie 2006, Ciulavu a încercat, în mod repetat, prin ameninţări violente, să determine trei persoane să renunţe la exploatarea liniei 515 de maxi-taxi, în favoarea altor persoane.
Cei ameninţaţi nu au cedat acestor presiuni, astfel că Ciulavu şi Cucoş au apelat la gruparea criminală cerându-i să facă „legea“.

Ele i-au plătit pe „partenerii de dosar“ pentru a le aplica o corecţie fizică celor care s-au încăpăţânat să nu renunţe la exploatarea liniei de maxi-taxi. Conform unor surse judiciare, taxa pentru o bătaie “la comandă” era în jur de 3.000 de euro.

Miza: linia de maxi-taxi 515

Din rechizitoriul prin care temuta grupare interlopă a fost trimisă în judecată reise că, la data de 10 ianuarie 2006, Ciulavu şi Cucoş au apelat la interlopi pentru a-l snopi în bătaie pe Constantin Pantilie, unul dintre şoferii liniei de maxi-taxi 515. După corecţia fizică aplicată de interlopi, Pantilie a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

El a fost ameninţat de interlopi că va fi „tăiat de sus până jos“. Simona Ciulavu dorea să preia „conducerea“ pe traseul liniei 515 prin firma pe care o avea, dar care nu deţinea licenţă pentru astfel de activităţi. Acest caz a dovedit clar relaţiile dintre lumea interlopă şi structurile administraţiei de stat.

Condamnată pentru ameninţare

Într-un alt dosar, magistraţii Tribunalului Bucureşti au condamnat-o, la data de 11 septembrie 2007, pe Simona Ciulavu, acuzată de ameninţare, la plata unei amenzi penale de 1.500 de lei.

Potrivit sentinţei, ea a trebuit să plătească părţii vătămate, Cristina Janina Soare, daune morale de 5.000 de lei, 650 de lei cheltuieli de judecată pentru partea vătămată şi 100 de lei către stat. Decizia a rămas definitivă.

Anchetă urgentă la Transporturi

Contactat de ziarul „Adevărul“, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că va dispune efectuarea de urgenţă a unei anchete în cadrul instituţiei pe care o coordonează pentru a evita pe viitor situaţii în care angajaţii să facă parte din lumea interlopă.

În ceea ce o priveşte pe Simona Ciulavu, Berceanu a dispus, ieri, suspendarea sa din funcţie, imediat după ce a aflat de la reporterii „Adevărul“ că aceasta are grave probleme cu legea penală.

Intervenţii mafiote

La data de 10 ianuarie 2006, Simona Ciulavu a plătit 3.000 de euro unor interlopi pentru a-l snopi în bătaie pe Constantin Pantilie, unul dintre şoferii liniei de maxi-taxi 515.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite