Fostul ministru al securităţii de stat din Georgia a fost asasinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru al securităţii de stat din Georgia din perioada post-sovietică a fost găsit împuşcat, a relatat vineri un post de televiziune georgian, citat de Associated Press.

Potrivit televiziunii Rustavi-2, trupurile neînsufleţite ale lui Tamaz Ninua şi soţiei sale au fost găsite vineri în apartamentul celor doi din capitala Tbilisi. Se pare că cei doi soţi, care ar fi fost omorâţi joi, au fost împuşcaţi de mai multe ori. Poliţia nu a făcut niciun comentariu.

Ninua a fost pentru scurt timp ministru al securităţii de stat şi apoi ministru adjunct în timpul preşedinţiei lui Zviad Gamsakhurdia în contextul turbulenţelor de după colapsul Uniunii Sovietice.

Gamsakhurdia a fost ales preşedinte în iunie 1991, însă a zburat din ţară, fiind pus în faţa unei revolte la câteva săptămâni după dezintegrarea Uniunii Sovietice, în decembrie.

Potrivit Agerpres, s-a întors pentru a conduce o revoltă fără sorţi de izbândă în 1993 şi a murit în circumstanţe misterioase.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite