Somalia: Doi morţi în tiruri implicând o navă de război norvegiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Somalia: Doi morţi în tiruri implicând o navă de război norvegiană
Somalia: Doi morţi în tiruri implicând o navă de război norvegiană

Un somalez şi un yemenit au fost ucişi în noaptea de sâmbătă spre duminică în tiruri trase pe mare implicând o navă de război norvegiană din cadrul operaţiunii europene antipiraterie Atalanta, nu departe de coastele punctului de nord-est al Somaliei.

Incidentul s-a produs duminică în jurul orei 1.00 la 12 mile marine, la est de localitatea Alula, în regiunea autoproclamată autonomă Puntland, în timpul unei operaţiuni de controlare a patru ambarcaţiuni tradiţionale de pescuit, "dhows", potrivit unor responsabili somalezi, precum şi ai Atalanta.

Guvernatorul provinciei Bari, Muse Gele Farole, şi responsabilul adjunct al forţelor de securitate din Alula, Said Murse, au afirmat că un yemenit şi un somalez au fost ucişi în tiruri, şi alţi trei răniţi, dintre care doi yemeniţi.

Într-un comunicat publicat duminică seară, Atalanta a recunoscut că militari ai navei de război norvegiene Fridjof Nansen au ripostat la tiruri provenind de la o ambarcaţiune controlată.

Atalanta a dat la început asigurări că "niciun element al forţei navale a UE nu a fost implicat în vreun incident de această natură".

"Echipajul de abordaj a ripostat în legitimă apărare şi s-a retras la 1.000 de metri întrucât sarcina sa principală era de a escorta un cargou de ajutor al Programului Alimentar Mondial care trebuia să îşi continue drumul", a precizat un comandant al Atalantei, John Harbour.

Niciun militar norvegian nu a fost rănit, a mai precizat el.

În comunicatul său, Atalanta afirmă că "această zonă este cunoscută de forţele navale pentru activităţi ilegale presupuse, inclusiv piraterie".

Potrivit Agerpres, în Puntland s-au adăpostit majoritatea grupurilor de piraţi somalezi care jefuiesc în apele Golfului Aden şi Oceanului Indian.

Principalul său port şi capitală economică, Bosaso, a devenit de asemenea o placă turnantă a emigraţiei clandestine în direcţia Yemen şi Arabia Saudită.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite