Şi-a dat demisia pentru a face filme şi reclame
0Gabriel Achim a renunţat la funcţia de director de resurse umane al companiei farmaceutice A&D Holding şi a înfiinţat o casă de producţie. Colaborarea cu freelanceri şi închirierea de echipamente pentru filmările de reclame şi filme îl ajută pe Achim, unul dintre acţionarii Green Film, să scape de criză.
La 34 de ani, Gabriel Achim are un portofoliu bogat de masterate pe zona de business. Şi totuşi, nu îl vezi „la cravată“, vorbind despre marea corporaţie din care face parte. După ce a lucrat la BRD şi la grupul farmaceutic A&D Holding, ocupând poziţii de conducere în resurse umane, a vrut să o ia de la zero: şi-a dat demisia în plină ascensiune a carierei şi s-a apucat de regie de film.
Şi pentru că în România nu poţi face film fără bani, s-a gândit că o casă de producţie nu i-ar strica. Aşa că, împreună cu un alt regizor, un producător şi o investiţie de peste 100.000 de euro au deschis Green Film.
Munca propriu-zisă a început la sfârşitul lui 2008, tocmai când criza se făcea simţită în România. Într-un fel, recesiunea a fost o oportunitate pentru Green Film. Pentru că bugetele de comunicare au fost reduse şi clienţii au început să fie interesaţi de modalităţi de promovare mai ieftine şi mai creative, atenţia companiilor s-a îndreptat către campaniile virale, adoptate de Green Film. „Se caută soluţii pentru a comunica eficient şi cu bani puţini “, spune Achim.
În plus, pentru a „ajusta“ din cheltuieli, compania nu a făcut angajări, ci a colaborat cu freelanceri şi a închiriat toate echipamentele necesare pentru zilele de filmare.
Produs de criză: „video4business“
În afară de campanii virale şi câteva reclame TV, casa de producţie a lansat, în urmă cu câteva luni, un nou instrument de comunicare: „video4business“. „Realizăm video cu o poveste care să se ataşeze, în principiu, site-ului companiei.
«Video4business» merge şi în zona de PR, dar şi în interiorul companiei“, spune Achim, subliniind faptul că, în unele companii dezvoltate , angajaţii nici nu ştiu cum arată şefii cei mari. Primii clienţi interesaţi de această formă de comunicare au fost REBU şi EuroWeb. În ceea ce priveşte costurile, acestea variază între câteva mii de euro şi zeci de mii de euro pentru un singur proiect, în funcţie de complexitate.
Deşi profitabilitatea pe aceste proiecte e minimă, acţionarul Green Film spune că, pe termen lung, casa de producţie va dezvolta acest segment şi îşi va întări relaţiile cu clienţii. Mai mult, regizorul Achim nu uită de eventualele colaborări cu companiile în ceea ce priveşte producţia de film: „Pot deveni parteneri şi pot ajuta la finanţarea unui film“.
Dacă în prima parte a anului avea trei-patru proiecte pe lună, acum Achim se mândreşte cu zeci de proiecte lunar. Cât despre planurile de viitor ale companiei, acţionarul Green Film spune că vrea să câştige atâţia bani cât să îşi poată susţine proiectele de film.
Cartea de vizită a lui Gabriel Achim
Are 34 de ani şi este căsătorit. A făcut un liceu cu profil real la Mizil, după care a terminat Facultatea de Management la ASE. Ca să scape de stagiul militar, a făcut trei masterate şi s-a apucat de un doctorat în managementul performanţei, pe care nu l-a terminat pentru că, între timp, armata se profesionalizase. Cu un MBA la Londra, între 1998 şi 2002 a lucrat la BRD, la departamentul de resurse umane.
Între 2002 şi 2004 a fost director de resurse umane la grupul farmaceutic A&D Holding. Şi-a dat demisia şi a făcut Facultatea de Film, la UNATC. A lucrat în producţie la Castel Film şi la Carter Films. În 2008 a deschis propria casă de producţie, Green Film.
În zona de film a colaborat în proiectul „Un bărbat urmăreşte o femeie“ şi a regizat filmele „Bric-Brac“ şi „Visul lui Adalbert“.