Râmnicu Vâlcea: Salvamontiştii nu pot ajuta turiştii rătăciţi în peşteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Salvamontiştii nu pot ajuta turiştii rătăciţi în peşteri
Râmnicu Vâlcea: Salvamontiştii nu pot ajuta turiştii rătăciţi în peşteri

  Chiar dacă nu are fonduri, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo (SPJSS) Vâlcea trebuie să se ocupe de acum încolo şi de prevenirea accidentelor, în cele 300 de peşteri din judeţ, şi de salvarea turişti.

   Ca să nu mai înfiinţeze un alt serviciu care să prevină şi să intervină la accidentele care au loc în peşteri, Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea le-a trecut în grija Serviciului Public Judeţean Salvamont căruia i-a schimbat, vineri, în şedinţă ordinară, denumirea în SPJSS. „E vorba de Legea 402 din 30 octombrie 2006 care vizează prevenirea accidentelor în peşteri care ne obligă să înfiinţăm o unitate care să aibă această atribuţie. Ca să reducem din cheltuieli am zis să nu creem două unităţi care să se ocupe cu salvarea oamenilor ci, să avem un singur serviciu ca Salvamontul să muncească şi mai mult”, a declarat Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea.  

Nicio peşteră nu are hartă


  Mircea Lera, şeful SPJSS Vâlcea spune că, avea peşterile în grijă de un an, numai că acum apărând această lege, există mai multe obligaţii, costuri şi cheltuieli. „În judeţul Vâlcea sunt 300 de peşteri şi nici una din ele nu are hartă. Deci cum intervenim noi în caz de accidente?  Suntem 14 oameni care trebuie să salvăm în acelaşi timp şi persoanele care se rătăcesc pe munte. Pentru a intervenii în peşteri avem şi noi nevoie de echipamente şi ne trebuie şi un buget. Noi am mers de fiecare dată la intervenţii cu ce s-a putut. Eu trebuie să bag nişte oameni în aceste peşteri, dar care să şi iasă de acolo”, a explicat Mircea Lera, preşedintelui CJ. Şeful SPJSS a explicat că serviciul pe care îl reprezintă are dotări de 100 de ori mai proaste decât cel din Gorj. Concluzia lui Ion Cîlea e că turiştii trebuie să meargă mai mult pe drumuri şi să intre cât mai puţin în peşteri. „Nu avem acum bani de echipamente pentru că trebuie să reparăm drumurile. Dacă până acum intervenţile s-au făcut fără bani mai faceţi şi de acum încolo un efort”, a spus Cîlea. Tot el a precizat că, în limita resurselor CJ o să le facă salvamontiştilor şi asigurări de viaţă, dar la un nivel minim. SPJSS funcţionează sub autoritatea CJ Vâlcea. Serviciul trebuie să coordoneze activitatea de prevenire a accidentelor montane şi de salvare în munţi şi în mediul subteran speologic. Zona de acţiune a salvamontiştilor e în Munţii Căpăţânii, Latoriţa, Parâng, Parcul Naţional Cozia, Munţii Făgăraş şi Lotrului. În perioada următoare SPJSS trebuie să întocmească un plan de prevenire a accidentelor şi intervenţie în mediul subteran speologic şi să patruleze în zonele carstice cu aflux de turişti.      

Cifră


Din cele 300 de peşteri din Vâlcea, 25 ar putea intra în circuitul turistic fără investiţii majore

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite